Prozeliţii Pămîntului plat

Publicat în Dilema Veche nr. 715 din 2-8 noiembrie 2017
Prozeliţii Pămîntului plat jpeg

Condiționalul-(cvasi)optativ s a strecurat în presa românească pe nesimțite. Cîndva ubicuul „pe surse“ (care, la limita ticului verbal, avea măcar o aură detectivească) pare că a lăsat loc condiționalului suspiciunii, acea găselniță gramaticală ce permite jurnaliștilor să spună „cutărescu ar fi luat mită un milion de euro“ fără să poată fi acuzați că au afirmat asta – e o bănuială, poate e falsă, cine știe, nu garantăm, dar e de datoria noastră să sugerăm. De mai bine de un an a devenit exprimarea standard a știrilor voalate și neasumate, însă zilele trecute am sesizat trecerea la următorul nivel al jocului persuasiunii, într-o „știre“ cu titlul următor: Ufologii anunță un atac extraterestru curînd. Sute de OZN-uri s-ar îndrepta spre Pămînt. Rușii par a fi amestecați cumva (sînt pomeniți destul de des în știri legate de diverse amenințări extraterestre).

Limbajul e un virus, considera William Burroughs, însă nu bănuia el cît de virulent poate să devină cu ajutorul rețelelor informaționale moderne. Sîntem deopotrivă victime și agenți ai unui atac fără precedent din partea irealităților însăilate lingvistic, un război cu miză definitivă pentru soarta omenirii: dezamorsarea capacității de decizie individuală. Știrile false, considerate cîndva gazele de eșapament ale libertății de expresie, au început să facă realitatea greu respirabilă. Legi naturale precum entropia se dovedesc a fi aplicabile și minții; însăși natura fizică se dă înapoi din calea unei epidemii de irealități alternative emanate din imaginație altoită cu diverse patologii ale scepticismului.

Am fost multă vreme un fan al știrilor false – canale specializate precum The Onion puteau înveseli cea mai anostă zi cu conținut umoristic deghizat în cvasi-știri și mockumentare în care tocmai tonul sobru al prezentării contribuia la amuzament. Apoi, la un moment dat, ceva s-a întîmplat cu lumea – nu e clar dacă mai întîi știrile false și-au pierdut umorul, ori dacă omenirea și-a pierdut discernămîntul. Nu demult, o mătușă a sunat alarmată să-mi transmită știrea că de la data de întîi a lunii următoare românii nu vor mai putea călători prin Uniunea Europeană doar cu cartea de identitate, ci e musai să ne facem pașapoarte; dar e OK, pașapoartele în regim de urgență sînt gratuite pentru cîteva luni – o veste atît de seacă și înglodată în detalii birocratice, încît e greu să găsești miza falsificării sale. A durat ceva timp pînă să am primele îndoieli și să o întreb pe mătușa cu pricina unde anume citise știrea respectivă. Era însă prea tîrziu, fusesem deja infectat.

Astăzi sînt membru mîndru al Flat Earth Society – de fapt, al mai multor grupuri online care sub acest nume promovează teoria conform căreia Pămîntul „ar fi“ plat, iar tot ce știm despre astronomie ori geografie „ar fi“ o minciună întreținută de NASA (în colaborare strînsă cu studiourile de la Hollywood). Uitați de antivacciniști, de antisorosiști, de conspirația OZN-urilor ori a homosexualizării planetei – cînd vor ieși băieții ăștia în văzul lumii, multe se vor zgudui. Deocamdată sînt o mișcare marginală și ignorată, fără purtători de cuvînt charismatici – cu excepția cîtorva care au adoptat teoria pe filieră biblică (nicidecum majoritari!). Antiglobalismul (termenul trebuie luat literalmente) e o ideologie cu sîmburi de știință în jurul cărora s-au dezvoltat multiple straturi de speculație. Dacă nu ai o cultură adecvată a literaturii science-fiction riști să îți intre science-fiction-ul în casă pe alte căi.

Interesant e că nici acești prozeliți ai Pămîntului Plat nu au o viziune unificatoare. Obișnuiți să chestioneze orice, se chestionează inclusiv între ei, nimeni nu mai are încredere în nimeni, astfel încît avem facțiuni care, deși s-au pus de acord asupra a ce înseamnă „plat“, dezbat încă dacă avem de a face cu un pătrat, un disc ori chiar o suprafață infinită. În anumite detalii tehnice pot fi destul de convingători, mult mai convingători decît antivacciniștii sau investigatorii elitei reptiliene de la Hollywood, și asta face urmărirea argumentelor ceva mai satisfăcătoare. Nu e în totalitate o comunitate de oameni lipsiți de educație ori de simțul realității – pentru unii e doar un experiment mental (acel „entertaining a thought“), ori chiar un exercițiu de dezbatere. În spațiul public a prins rădăcini ideea că e mai important să ieși „deasupra“ într-o dispută decît să ai dreptate. Nu realitatea împarte dreptatea, ci audiența. Persuasiunea și adevărul nu mai sînt de mult conectate și au fost pe deplin democratizate – sînt acum la mîna „voinței poporului“.

Diogene Cinicul era notoriu pentru extremele la care se deda pentru a chestiona și sabota convenții. Avînd un tată „bancher“, a văzut cum (și de ce) se bat monedele; în consecință, și-a pierdut credința în instituția și mecanismele banului, făcîndu-și un obicei din a le sabota prin tocirea marcajelor distinctive de pe monede, pînă a fost alungat din comunitate. Ulterior, învîrtindu-se prin cercurile filozofilor greci, și-a pierdut încrederea în logică și chiar în limbajul articulat, preferînd să latre (adjectivul „cinicul“ se trage din „cîine“). E ceva din deznădejdea lui Diogene în felul în care se patentează diverse realități alternative. Necazul e că atunci cînd au încercat să nu îl bage în seamă, Diogene a deprins obiceiul să urineze pe trecători.

Erau vremuri în care lucrurile stăteau mult mai simplu – ateii îi acuzau pe cei religioși de fantezii nesănătoase și în contrapunct cu realitatea. Începem însă să regretăm denigrarea religiei, care măcar e un mod instituționalizat de a ține fantezia sub un oarecare control, în limitele unor practici și principii cunoscute. Mai scapă uneori prin politică și legislație, însă acolo ar fi, teoretic, unele măsuri de limitare a interferențelor – găsesc că abia liberalizarea misticismului și democratizarea simțului realității sînt cele cu adevărat periculoase.

De parcă lucrurile nu erau deja tragice, institutul CERN a anunțat recent că realitatea nu ar trebui să existe, conform ultimelor experimente privind antimateria. Ar putea fi un indiciu că însăși realitatea e o știre falsă. 

Aron Biro este autorul blog-ului http://aronbiro.blogspot.com.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.