Cum se vorbește astăzi în public observăm cu toții. Nu doar la televiziune, nu doar în Parlament, nu doar în adunările publice, ci și la ședințele sau prezentările unor companii, ba chiar și în fața instanțelor de judecată sau la predicile din Biserică. Este acesta un efect al proastei calități a învățămîntului din ultima vreme? Este oglinda felului în care gîndesc cei care ajung în postura de a ține discursuri? Să fie doar impresia că înainte existau vorbitori mai buni, o simplă tendință, adică, de idealizare a trecutului? Cei care se pricep spun totuși că degradarea discursului public din ultima vreme e evidentă.

Lucru știut încă din Antichitate, vorbirea în public poate avea două fațete. Scopul oratorului poate fi acela de a scoate în evidență binele și adevărul după cum poate fi și acela de a manipula auditoriul în sens rău sau doar de a se afla în treabă. Venind mai către zilele noastre, ne putem gîndi la un exemplu de tip Churchill versus Hitler. Unul încerca să atragă atenția asupra unui pericol iminent, celălalt își smintea populația.

Trecînd însă la societatea românească, neîncrederea înrădăcinată de multă vreme în profunzimea ei a făcut de multe ori ca vorbitorii în public să fie priviți cu rezervă, ascultătorii întrebîndu-se ce vor de fapt, aceștia de la ei. Mai rare au fost discursurile care să înflăcăreze cu adevărat mulțimile și să spargă barierele suspiciunii ori ale detașării cinice din partea auditoriului, indiferent de intențiile bune sau mai puțin bune ale vorbitorului.

Se pare însă că azi, la nivel politic cel puțin, întrebarea „ne vorbește frumos pentru că într-adevăr are intenții bune sau pentru că vrea să ne păcălească?“ e deja depășită. Prea mulți vorbitori nici măcar nu mai par că vor să convingă pe cineva printr-un discurs (nici n-ar putea să spere la așa ceva, avînd în vedere foarte scăzutele lor posibilități de exprimare). De obicei, nu ne mai punem problema scopului bun sau rău al vorbitorului, ci doar problema incoerenței și agramatismului din discursul acestuia. E vremea în care tupeul bate persuasiunea. Mesajul pe care reușesc să-l transmită politicienii care domină scena în prezent e de genul: nu vrem să vă convingem că e bine ce facem, ci facem astfel „pentru că putem“.

Așa cum respectarea regulilor de politețe poate da seamă despre gradul de civilizație la care o societate a ajuns la un moment dat, grija față de cum se vorbește în public poate fi relevantă pentru calitatea democrației dintr o țară. Degradarea felului de a vorbi în public poate fi un simptom. Cauzele sînt de descoperit. Efectele încep să se vadă.

Ilustraţie de Ion BARBU