Profeții care încearcă - simptomele unei boli amuzante

Publicat în Dilema Veche nr. 355 din 2 - 8 decembrie 2010
Profeții care încearcă   simptomele unei boli amuzante jpeg

Dacă am avea un instrument care să măsoare capacitatea de seducţie a politicianului român, probabil că graficul rezultat din analiza rezultatelor s-ar încăpăţîna să rămînă în zona inferioară a scalei verticale. Linia acestui inexistent grafic va avea mici cocoaşe pe ici-colo care ne-ar arăta unde şi cînd a existat o şansă, o tentativă de apropiere între sufletul colectiv şi o persoană particulară intrată în spaţiul public cu intenţia de a ne mîntui de cele rele concrete. 

Ridicolul ataşamentului sincer 

Paradoxal, deşi trăim evul comunicării, al reţelelor sociale şi al feedback-ului instant, parcă niciodată distanţa critică şi evaluarea cinică nu au fost mai mari. Sau poate tocmai de aceea. Pasiunea e condiţionată, măsurată şi, foarte adesea, remunerată. E rodul unui anume fel de tranzacţie toxică, în care voturile se cumpără cu găleţi colorate, apariţiile la TV se fac pe bază de contribuţii la puşculiţa partidului sau în schimbul influenţei asigurate proprietarului staţiei. Pe net, comentariile se măsoară la bucată şi se plătesc la sfîrşit de lună. Iubirea e calcul sociologic. Adeziunea făţişă sau anonimă e reactivă şi justificabilă în termeni de avantaje directe şi concrete. Naturaleţea e amintire; acea chimie specială care leagă masele de liderii lor a intrat în faza produselor de laborator. Artificialul e norma, iar ataşamentul sincer e ridicol şi, adesea, prostesc. Un fel de semn al lipsei de sofisticare. Încercaţi o dată acest exerciţiu: mărturisiţi-vă ataşamentul faţă de vreun om politic. Încercaţi să îl explicaţi. Veţi fi privit cu suspiciune sau, mai rău, cu milă. 

În calitate de est-european nu voi pretinde că nu pot înţelege, ba chiar aproba un astfel de comportament. În calitate de cetăţean român, cu atît mai mult. Nu sînt aşa departe anii ’90, cînd încrederea fără discernămînt în mai-marii zilei a dus la crimă iar, de cealaltă parte, adeziunea aproape mistică la semnificaţiile biografice a produs o generaţie de mediocri sobri. 

Vedetismul politic 

Însă dincolo de orice consideraţii privind manipularea sentimentului popular şi/sau ipocriziei, mă văd obligat să admit că, dacă vreodată au existat vedete politice în România, atunci anii ’90 au fost teritoriul perfect, vîrsta de aur a celebrităţii. Exerciţiul adulaţiei exista, fusese anterior practicat metodic pînă aproape de faza firescului şi îşi cerea arogant drepturile. (Sigur, o astfel de afirmaţie poate fi oricînd contrazisă cu argumentul lui decembrie ’89. Am să răspund amintind că atunci nu a avut loc un referendum iar „majoritatea tăcută“ era în altă parte.) 

Obiectele adulaţiei dispăruseră, însă nevoia pavloviană – nu. Aşa că s-a transferat rapid asupra moştenitorilor fostului regim. Cred sincer că oricine ar fi preluat puterea atunci ar fi creat o pasiune vecină cu iubirea necondiţionată. Poate nu la acelaşi nivel şi nu cu atîta iscusinţă, dar sentimentul ar fi fost acolo. De aceea cred în sinceritatea minerilor plantatori de panseluţe. Oamenii aceia chiar credeau că răspund unei nevoi urgente de salvare a ţării şi a preşedintelui ei. Îşi iubeau conducătorul. Studenţii de la arhitectură au fost victime colaterale şi inocente ale unei poveşti de amor nefericite. Faptele nu sînt scuzabile, însă motivele ar trebui, poate, detaliate.  Amintiţi-vă de Ion Iliescu din acele vremuri. Nici măcar cei care îl urau (şi poate îl mai urăsc încă) nu puteau să-şi stăpînească o mică expresie amuzată cînd fostul preşedinte îşi folosea armele personale în comunicarea publică. Cînd, în condiţii de siguranţă, Ion Iliescu zîmbea. „Iliescu apare, soarele răsare“ nu era un slogan tîmpit cu accente păşuniste, ci o reprezentare destul de corectă a sentimentului de siguranţă şi speranţă pe care preşedintele îl insufla unei populaţii speriate şi dezorientate.  

Era poate rezultatul unei lungi cariere publice, deci un exerciţiu de seducţie educat sau poate doar o trăsătură de caracter care dezvăluia un om capabil de empatie. Nu cunosc adevărul, însă pot povesti aici impresia pe care fostul preşedinte a produs-o unor francezi veniţi să realizeze un reportaj despre bilanţul României după 20 de ani de la căderea comunismului. După multe discuţii cu diverşi participanţi la evenimentele din ’89, bieţii oameni credeau că vor întîlni un monstru senil. Au plecat de la interviu admirîndu-i luciditatea şi capacitatea de disimulare elegantă. Cuceriţi de elocinţă şi fermecaţi de personalitatea interlocutorului. Din păcate pentru fostul preşedinte, nu personalitatea sa era subiectul.  

Cinismul şi dezvrăjirea 

Aminteam despre cinism la începutul acestui text. Responsabilitatea pentru cultivarea scepticismului nu aparţine exclusiv politicienilor zilei. Este şi rezultatul dezamăgirilor trecute. Sîntem în plin proces de dezvrăjire. Incapacitatea funciară de comunicare naturală cu masele primeşte aproape invariabil un răspuns marcat de o neîncredere care compensează istoric greşelile trecutului. Aduceţi-vă aminte de stinghereala din jurul lui Adrian Năstase, de excesul de zel al lui Mircea Geoană, de tristeţea mitingurilor de dată recentă ale lui Traian Băsescu, de entuziasmul inautentic marcat de un trist „vreau-să-cred“ din jurul lui Crin Antonescu. Mai aproape de noi, amintiţi-vă de blazarea celor 20.000 de sindicalişti în faţa unui Victor Ponta incapabil să trezească energii vitale în sufletele lor. Iar acestea sînt vîrfurile. Dincolo de ele, e şi mai rău. Singurele mitinguri politice, pe care le mai vedem, sînt cele organizate la arestarea sau eliberarea cîte unui potentat local. Vedem clientela politică la lucru. Activă, militantă, apărîndu-şi disperată sinecurile trecute şi viitoare. Aşa se face că DNA a devenit, fără voie, cel mai mare agregator de inautenticitate politică al zilelor noastre. 

Dosarul penal e hîrtia de turnesol care scoate la lumină un fel de celebritate acră şi condiţionată. 

Analiştii media şi realizatorii de televiziune ar putea să mă contrazică. Aproape toţi cei menţionaţi mai sus fac audienţe decente. Lor li se adaugă şi o sumă de reprezentanţi de rang doi cu ambiţii majore, prezenţe sclipicioase şi, pe alocuri, vulgare, care atrag atenţia fie prin excentricităţi de comportament, fie prin ţinută sau retorică. Aş alege ca exemple cîteva nume: Radu Mazăre – veşnic superior şi cu maxilarele încleştate, un fel de boiernaş de ţară insolent şi sigur pe el; Elena Udrea – copleşită de propria-i persoană, aproape profetică, monument de arivism prost mascat; Lavinia Şandru – vehementă pînă la exasperare, sau Corneliu Vadim Tudor – de neoprit, logoreic şi stăpînit de un histrionism atît de prost mascat, încît ar trebui, poate, inventat un cuvînt special pentru el.  

Se poate lesne observa la toţi oamenii ăştia cît de mult încearcă. Lipsa de naturaleţe este ceea ce îi pierde şi îi face uneori ridicoli. Asta mai ales cînd vorbesc cu aerul unor lideri de cult milenarist. Cînd întrevăd apocalipsa în direct şi la oră de vîrf şi oferă pe gratis revelaţii, soluţii instant, mereu altele, întotdeauna inutile.  

Spuneam mai sus că naturaleţea poate fi cîştigată, exersată, practicată intens. Însă, cu toate exerciţiile din lume, ea va fi mereu pusă la îndoială de acel detector de ipocrizie care funcţionează fără greş în fiecare dintre noi. Secretul unei vedete – politice sau de orice altă natură – stă în dozajul corect de cabotinism şi autenticitate. Simpla manifestare a simptomelor e vedetism. 

Vă propun, aşadar, să zîmbim un pic. Să apreciem efortul. E amuzant.

Teodor Tiţă este jurnalist.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.