Profesor la stat… şi „la privat“

Ioana NANU
Publicat în Dilema Veche nr. 590 din 4-10 iunie 2015
Profesor la stat… şi „la privat“ jpeg

Duzina anilor petrecuţi ca profesoară în şcoala de stat m-a purtat între două extreme: limba latină şi limba română. Am avut, astfel, perspectiva unui profesor aproape inutil, în primul caz, ca apoi să devin cea mai importantă profesoară sub raportul numărului de ore (aproximativ cinci de română) la fiecare clasă. Am predat totdeauna şi la gimnaziu, şi la liceu, ceea ce, din nou, mi-a prilejuit o dublă perspectivă. Am trecut, asemeni croitoraşului cel viteaz, prin şapte şcoli, de la grupuri şcolare la colegii naţionale. În final, dirijată de o „armonie prestabilită’’, am ajuns în „cea mai bună dintre lumile (

şcolile de stat) posibile’’: Liceul „George Coşbuc“. Diversitatea aromelor carierei mele în şcoala de stat presupune „unitate în diversitate“, întrucît Bucureştiul a fost unica scenă pe care am evoluat. 

Pe parcursul celor doisprezece ani am fost preocupată să reduc impostura în care mă aflam: fusesem livrată de Universitate drept profesoară calificată, fiind, în fapt, cu totul nepregătită didactic. Norocoasă a avea vocaţie de profesoară, am reuşit să găsesc motivaţia să studiez, să reflectez, să investesc financiar sume importante, încît să devin în aceşti ani o simplă, dar onestă profesoară. Reflecţia, deopotrivă cu informarea, m-au ajutat să înţeleg că vocaţia e numai o premisă (importantă, e drept) pentru calitatea unui profesor, dar ceea ce conferă adevărata calitate a acestuia o constituie mai ales formarea sa profesională. Altfel, diminuarea imposturii devine un pariu personal. Ca să cîştigi pariul, trebuie să posezi caracter. În măsura în care acceptăm că a fi profesor înseamnă ca lucrurile învăţate să le faci învăţabile, decurge că a forma caracterul elevilor presupune a avea tu însuţi caracter. 

Neavînd şansa formării iniţiale, cum ar fi de aşteptat, mi-am interpretat partitura şapte ani după ureche. Predarea literaturii am furat-o de la profesori ca V. Nabokov

G. Călinescu

E.M. Forster

Igor Stravinski

După şapte ani la catedră, absolvirea unui masterat de didactică, în care am învăţat „să citesc notele“, mi-a adus confirmarea doar a unora dintre reflecţiile mele despre ce înseamnă să predai literatură. Ce am înţeles atunci? Lucruri de felul acesta: în pelicula

(2006), unul dintre elevi se răzvrăteşte pentru că nu înţelegea poezia pe care o învăţa pe dinafară. Profesorul, excentric şi inovator, îi mărturiseşte că nici el n-o înţelege (cu mintea), dar că rolul memorării ei este să o ştii pentru „cînd o fi nevoie“. Altfel spus, profesorul de literatură îşi echipează elevii cu un arsenal pentru ca, în momentul în care în universul fiecăruia apare o gaură ce se cere umplută, aceştia să aibă la îndemînă imaginea, versul, poezia, ca să-şi întregească universul. În ce măsură gratuitatea estetică te pregăteşte pentru piaţa muncii, aceasta este o altă discuţie. 

Ajung cu aceasta la o altă etapă din cariera mea: schimbarea registrului public cu cel privat cu doi ani în urmă. „Cea mai bună dintre lumile (

şcolile private) posibile“ a devenit pentru mine Şcoala Internaţională Americană din Bucureşti. Din nou, „armonia prestabilită“ a funcţionat, oferindu-mi prilejul de a experimenta perspectiva opusă învăţămîntului de masă. De la sărăcia formării şi inexistenţa resurselor de orice fel, m-am trezit într-un paradis didactic. Încurajarea profesorilor de a urma cursurile cele mai bune din lume este o chestiune de bază a acestui sistem. Şi am profitat din plin de noua şi neaşteptata lume ce mi se deschidea. 

Resursele materiale ale şcoalii întrec orice vis al simplei profesoare care eram. Închipuiască-şi cineva cum, de la o bibliotecă de 50 de metri pătraţi, în care cărţile purtau pecetea argheziană a „florilor de mucigai“, am descoperit o bibliotecă de 1000 de metri pătraţi, dispusă pe două niveluri, cu aproximativ 40.000 de volume pe hîrtie, la care se adaugă resursele online şi patru bibliotecari. Autori din toate colţurile lumii, povestitori exotici, ilustratori sînt invitaţi curent la biblioteca de la AISB. Am achiziţionat pentru toţi elevii cîte un exemplar din fiecare carte pe care am citit-o la clasă. Şi au fost zeci de titluri. Orice material mi-am dorit a fost procurat de şcoală, orice invitat am propus, şcoala m-a susţinut. Am putut experimenta, asemeni unui profesor de biologie, aducerea elefantului în clasă pentru a-l observa: i-am invitat la oră pe autorii pe care îi studiam – pe Ioana Nicolaie, Mircea Cărtărescu, Florin Bican, Adina Popescu etc. Pe lîngă gratuitatea estetică a literaturii, începea astfel să capete contur pregătirea elevilor pentru piaţa muncii prin literatură. Interacţiunea cu autorul cărţilor studiate nu mai era doar de domeniul imaginaţiei

. Autorul în carne şi oase le-a explicat contextul scrierii textului, contextul autorului, fiind un model de rol viu, convingător. Prin urmare, avînd toate acestea la îndemînă, profesorul de literatură română de la Şcoala Americană are un alt rol şi o satisfacţie de altă natură decît colegul său de la o şcoală de stat. 

În plus, orice carte ar dori acesta să citească – de ficţiune, de specialitate, de didactică –, oricît de nouă sau de scumpă ar fi, zidul financiar a căzut. Ca urmare, profesorul acesta are timp pentru pregătire temeinică, pentru reflecţie, pentru desăvîrşirea sa. Nu are preocuparea desăvîrşirii veniturilor, precum profesorul din sistemul public. Acesta din urmă îşi consumă energia care i-a mai rămas în procesul profund pervertitor al sfintelor meditaţii. Toate tribulaţiile asigurării unui nivel minim de trai îl văduvesc de aplecarea spre formarea sa. Nu doar formarea didactică nu şi-o va desăvîrşi, dar, în lipsa expunerii la informare şi reflecţie, va rămîne cantonat în credinţa că normalitatea este una patriarhală, homofobă, xenofobă. Pentru că profesorii îi învaţă pe elevii lor ceea ce ei înşişi au învăţat, deformarea celor din urmă este, în sistemul de stat, inevitabilă. 

Pentru a conchide, opinia mea, după paisprezece ani de cînd sînt profesoară, este că, în sistemul de stat, profesionalismul este un pariu personal, aproape un apostolat, de unde şi caracterul excepţional al unor astfel de profesori. În cazul învăţămîntului privat, condiţiile sînt atît de prielnice, încît climatul firesc în care educaţia se desfăşoară este profesionalismul. O întrebare incomodă emerge, pentru mine, de aici: care e eficacitatea învăţămîntului de masă, implicit viitorul său? 

Ioana Nanu este profesoară de limba şi literatura română la Şcoala Internaţională Americană din Bucureşti. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.