Privind gunoaiele

Luca ISTODOR
Publicat în Dilema Veche nr. 799 din 13-19 iunie 2019
Privind gunoaiele jpeg

Așa cum spunea profesorul meu de film de semestrul ăsta, Peter Gallison, documentarul Albatross (Chris Jordan, 2017) te face să privești. Te obligă să vezi gunoaiele și efectele lor. Te uiți minute întregi la stomacurile despicate ale albatroșilor morți, în care se văd dopuri de PET-uri și fragmente de tacîmuri de unică folosință. Privești cum albatroșii adulți își hrănesc puii cu mîncare găsită în ocean, dar și cu bucăți din brichete de plastic sau sîrmă. Cu toate că există părți din film în care cred că subiectul ar fi putut fi abordat altfel, cum ar fi cele care pun accentul exclusiv pe vina și responsabilitatea individuală, fără a vorbi prea mult despre vina corporațiilor și statelor, e greu să neg impactul pe care l-a avut Albatross asupra mea. Am fost pus în fața tonelor de plastic pe care eu și noi toți le consumăm zilnic și la care nu mă mai gîndesc neapărat după ce le arunc la gunoi.

Tot prin acțiunea de a vedea a pornit și pasiunea mea pentru gunoaie, de cînd eram mic. Începînd de la patru-cinci ani, vedeam în fiecare zi, pe geamul din sufragerie, mașina ridicînd gunoaiele de la ghenă. Era unul dintre evenimentele principale ale zilei pentru mine, atît de marcant încît pentru doi-trei ani mi-am dorit să devin gunoier. Am rugat-o chiar pe bunica mea să îmi cumpere o mașină de gunoi de jucărie, ca să îmi explorez pasiunea în miniatură. La nenumărate petreceri de familie de mai tîrziu, bunica povestea cum a umblat din librărie în librărie ca să găsească mașina pe care mi-o doream, primind priviri mirate de la vînzătoare cînd auzeau ce căuta. A găsit, pînă la urmă, și o țin minte perfect și acum, o mașină de gunoi portocalie, cu care m am jucat cîțiva ani. După care, probabil, mașina portocalie a devenit, la rîndul ei, gunoi. Prin povestea asta a bunicii, dar și prin ritualul meu de copil de a privi în fiecare zi gunoierii pe geam, gunoiul a căpătat un fel de loc mitologic în imaginația mea. Vreo 15 ani mai tîrziu, odată cu cursul de film menționat mai sus, am hotărît să explorez din nou subiectul gunoiului. Așa am ajuns să fac un film despre gunoiul de la Harvard, facultatea unde studiez. Ca studenți, punem totul în niște tomberoane și-i lăsăm pe alții să se ocupe de soarta lor. La fiecare final de an, tone de obiecte sînt aruncate din cămine de studenții care tocmai au absolvit. M am întrebat ce se întîmplă cu acele obiecte și am ajuns la centrul de reciclare și refolosire al facultății. M-am plimbat printre tone de gunoaie: lăzi de hai-ne, de la tricouri cu diverse organizații studențești la pantofi desperecheați, maldăre de baterii, computere rămase după ce diverse departamente ale facultății au făcut renovări. A fost un exercițiu impresionant de a privi, de a vedea ce se va întîmpla cu toate obiectele pe care și eu, la rîndul meu, le voi arunca probabil în decembrie, după ce îmi termin ultimul semestru de facultate și mă mut din Cambridge. Poate că informat, mai mult sau mai puțin subconștient, de visul meu de mic de a fi gunoier, m-am urcat, cu ocazia filmului, și într-una dintre mașinile de gunoi ale facultății. Împreună cu Julio, șoferul din acea zi, am pornit la 8 dimineața prin diverse birouri ale facultății ca să ridicăm ceea ce ei aruncaseră. E fascinant să te gîndești că fiecare om care se descotorosește de obiecte vede doar obiectele aruncate de el și de departamentul lui, în ziua respectivă. Dar puțini văd acumularea de gunoaie de la sfîrșitul zilei, din mașina lui Julio, sau acumularea și mai impresionantă din depozit.

Un alt lucru la fel de invizibil e munca fizică. În cele cîteva ore, l-am privit și filmat pe Julio cărînd imprimante, lăzi de cartușe folosite, bucăți de lemn, etajere și dulapuri, încărcîndu-le și descărcîndu-le din mașină. Nu am putut decît să îmi imaginez cîtă muncă e depusă în fiecare zi, de fiecare șofer, din fiecare oraș din lume pentru a ne căra gunoaiele, pentru a le selecta și pentru a le duce într-un loc semi-ascuns, cît mai departe, astfel încît cetățenii (și în special cei din clasa de mijloc, care par să țină atît de mult la curățenie) să nu le mai vadă. Nu am putut decît să îmi văd și propriul privilegiu: gunoiul e un subiect care mă interesează, în care sînt implicat, însă, cu toate că eram acolo, printre obiectele aruncate, eu tot rămîneam cel cu camera în mînă.

Poate că primul pas în a realiza cîte tone de gunoaie producem, cît de important e să ne gîndim la gunoi și cum planeta e din ce în ce mai acoperită de gunoaie, este să ne uităm. Consumul excesiv și producerea, la scara la care se întîmplă acum, a gunoaielor este departe de a fi doar responsabilitate personală – corporațiile încurajează constant acest consum și risipesc tone de materiale și produse în dorința de a face cît mai mult profit, cît mai rapid. În același timp, și noi trebuie să începem să ne privim gunoaiele. Nu de la distanță, idealizat și voyeuristic, așa cum mă uitam eu la mașina de gunoi pe geam, ci să vedem îndeaproape tonele de plastic din albatroși, zecile de obiecte aruncate, dar și munca depusă pentru a ne „scăpa“ de aceste gunoaie. 

Luca Istodor face studii de gen, sexualitate și feminism la Universitatea Harvard, în SUA.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.