România e țara europeană cu cel mai mare consum TV din Europa. „Ce semnificație are acest fapt în plan economic, social, cultural?“ l-am întrebat pe Bogdan Bucurei, Head of CVP & Content UPC CEE (Europa Centrală și de Est). 

Cum s-a produs trecerea de la televiziunea unică la o piață de televiziune dezvoltată, cum e cea de azi?

E clar că această trecere s-a produs în timp și că, la un moment dat, România a devenit interesantă pentru furnizorii internaționali de TV. Ei au ales România în primul rînd pentru dimensiunea pieței. Sîntem a doua țară ca mărime din Europa Centrală și de Est, după Polonia. Mai întîi s-au lansat canale precum Discovery sau HBO. E suficient să vină unii dintre cei mari pentru ca și ceilalți să-i urmeze. Dar, pe lîngă dimensiunea țării, mai există un avantaj al acestei piețe: românii chiar iubesc televiziunea. Avem, de departe, cel mai mare consum TV din Europa. Sîntem fruntași în Europa și la numărul de televizoare în gospodărie. Această tendință poate fi explicată prin creșterea ecomomică destul de anevoioasă a României. Oamenii văd, prin intermediul ecranului, acea lume pe care nu o cunosc și la care, altminteri, nu au acces.

Care ar fi profilul consumatorului de televiziune din România? Prin ce e diferit telespectatorul român de telespectatorii din alte țări europene?

Diferă în primul rînd numărul de ore petrecute în fața televizorului. Românii se uită la televizor cam cinci ore și jumătate pe zi. Media europeană este de trei ore.

Au devenit mai exigenți, în timp, acești consumatori? Cer mai mult de la posturile la care se uită?

Target-ul comercial, publicul urban cu un statut social mai elevat scade. Este un fenomen explicabil: el presupune trecerea de la o experiență de tip lean back spre o perspectivă lean forward. Publicul comercial va căuta, activ, experiențe noi. Aceasta e audiența cea mai exigentă.

Ce anume face diferența între o companie furnizoare sau alta? Cum decide consumatorul?

Piața e foarte dezvoltată, am ajuns la stadiul de maturitate. Și mă refer inclusiv la serviciile oferite de diferiții operatori. Pînă la urmă, ceea ce contează este calitatea și modul în care tratezi clientul. În România, oamenii investesc mulți bani în televizoare. Și e firesc ca atunci cînd ai un televizor performant să îți dorești și o calitate foarte bună a semnalului. Un element clar de diferențiere pentru UPC este calitatea serviciilor.

Spre ce se îndreaptă acum această piață?

Piața se dezvoltă în zona de digital. Canalul unic a însemnat și ofertă unică. Serviciile de cablare analogice au avansat către digital și, de la digital, care înseamnă calitate high definition (HD), se îndreaptă către interactivitate. Clienții vor să dețină controlul în felul în care urmăresc programele TV. Noi am introdus acum doi ani funcția Replay. Clientul poate să se uite oricînd la programele preferate care au fost difuzate în ultimele șapte zile. E un progres important. Pînă acum, timpul era împărțit în repere constante: ora plecării la serviciu, ora la care îți iei copilul de la școală, orele de activități casnice etc. Acum, timpii sînt mai fluizi: oamenii își pot verifica, pe tot parcursul zilei, contul de Facebook, sau se pot uita la știri, sau comunică între ei. Nu mai avem aceleași perioade fixe dedicate unor activități anume; televiziunea trebuie și ea să urmărească acest nou stil de viață. Asta e calea pe care se dezvoltă industria noastră, mai ales în segmentul de divertisment. Principalul avantaj pe care îl oferă acum tehnologia e posibilitatea de a controla conținutul. Iar noi, furnizorii de programe, trebuie să livrăm conținutul unde și cînd vor consumatorii.

Dacă îmi amintesc bine, în anii ’90 ne conectam la Internet prin cablul de telefon, prin sistem dial-up. Cum s-a ajuns la adoptarea tehnologiei de acum, cu acces la rețea prin același cablu care aduce și semnalul TV?

Mai întîi a fost dezvoltarea conținutului. La început erau doar niște pagini de text relativ anoste. Apoi au apărut jocurile, simpluțe, și acelea. Apoi, paginile ceva mai elaborate care includeau imagini… Apoi, dacă vă mai amintiți, a apărut mIrc, acea rețea de comunicare – așa a început și povestea Internet Café-urilor, din nevoia oamenilor de a socializa. Odată cu dezvoltarea conținuturilor și definirea unor noi nevoi a apărut cererea pentru conexiuni mai puternice. Și așa s-a ajuns la cablul coaxial, prin care transmitem atît semnalul TV, cît și Internet. Dar povestea merge mai departe: miniaturizarea echipamentelor (laptop-uri, tablete, telefoane tot mai performante etc.) a produs nevoia unor conexiuni fără fir. Așa a apărut WiFi.

Apropo: într-o lume fără fir, care mai e viitorul cablului?

Cablul are și va avea întotdeauna sens. Sigur, pentru utilizatorul final, e mai puțin important. Dar la nivelul industriei, cablul rămîne un element esențial. Pînă și companiile de telefonie mobilă transportă semnalul, de la un sit la altul, prin cablu. Infrastructura fixă rămîne imperativă pentru traficul mare de date. 92% din consumul de Internet este wireless. Am avut recent o întîlnire cu cîțiva elevi de liceu și i am întrebat cum văd ei viitorul Internetului. Le a fost greu să înțeleagă ce e acela un cablu de ethernet. Utilizarea la nivelul clientului final e, într-adevăr, wireless, dar cum ajunge Internetul la fiecare client este o necunoscută. Inclusiv tehnologia 5G presupune tot niște situri cablate de unde se retransmite semnal wireless. Pînă una-alta, UPC nu mai vinde Internet fix fără să fie și wireless. Orice client care cumpără un produs de Internet de la noi primește și echipament pentru WiFi.

România e una dintre țările cu cea mai mare viteză de transfer pe Internet. Ce consecințe are asta în plan social și cultural?

Conform unui studiu pe care l-am realizat în urmă cu cîțiva ani, expansiunea Internetului broadband în România poate genera beneficii importante pentru economie. La momentul respectiv (2014), contribuția broadband-ului în economie era estimată la 3,5 miliarde de euro. Există însă un impact și în plan social. De pildă, munca de acasă: pentru că există o conexiune bună la Internet, s-au creat premisele pentru o serie întreagă de job-uri work-from-home.

Revoluția Gutenberg, revoluția digitală… Ce mai urmează?

Am ajuns la un nivel de maturitate în modul în care oamenii interacționează cu conținutul. Pasul următor este adopția de masă. Avem încă decalaje importante. Penetrarea, la scară largă, a serviciilor complexe – asta ar trebui să urmeze. Raportat la celelalte țări din Europa, încă avem de recuperat. Evident, dacă este să comparăm București cu Praga sau Budapesta, nu vom constata diferențe. Dar în zona rurală este încă loc de dezvoltare. Unul din două televizoare care se vînd în România sînt smart TV. Rata de penetrare pînă acum este de 20%. Și se estimează că pînă în 2023 se va ajunge la aproximativ 60%. Aceste echipamente noi aduc după ele alte nevoi de conținut.

Democratizarea accesului la informație, accesul la sute de canale TV și la Internet de mare viteză înseamnă și că românii sînt mai informați, mai educați?

Noi oferim acces la o diversitate de surse, precum CNN, Russia Today, Bloomberg, Deutsche Welle sau Euronews. Totodată, oferim acces și la Internet, unde fiecare își caută și își validează sursele de informare. Există, deci, toate premisele pentru ca oricine să fie bine informat.

Românii sînt cei mai mari consumatori de televiziune din Europa. Și cei mai -„mici“ consumatori de carte. Se spune că televiziu-nea și Internetul sînt dușmanii cărții. Pot deveni și prieteni ai cărții?

Asta depinde de fiecare individ. Omul tinde să fie comod, să aibă totul la îndemână. Cred că și noi, cînd eram la școală, preferam să ne uităm la filmul Ion în loc să citim romanul lui Rebreanu. Și televiziunea, și Internetul oferă acest confort de a învăța fără efort. Dar, să știți, asta poate fi un lucru bun. Dacă vedem o penetrare destul de mare a vorbitorilor de engleză, acest lucru se datorează și privitului la televizor: cum, la noi, filmele sînt subtitrate (nu dublate), eu aș pune măcar parțial învățarea limbii engleze pe seama succesului unor seriale americane. Nu mai vorbesc de vorbitorii de italiană și de spaniolă din țară, de cei care n-au învățat limba la școală, ci în fața televizoarelor. Avem o diaspora importantă în Italia și în Spania, iar cei rămași în țară, cei care, eventual, se pregătesc să plece, urmăresc posturile TV italiene și spaniole. Televiziunea unește cumva românii de pretutindeni, dincolo de granițe.

Ce citiți cînd nu vă ocupați de afaceri?

Acum citesc The Culture Map, de Erin Meyer, o carte despre diferențele de cultură și despre modul în care cultura influențează organizațiile și afacerile. Noi, la UPC, avem acum o structură regională, avem o singură companie care acoperă Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria și România, lucrez deci cu o echipă răspîndită în toate aceste țări, într-un mediu intercultural destul de complex. Nu am conștientizat atît de mult acest element cultural decît acum, cînd am de-a face cu el. Cartea lui Erin Meyer m-a ajutat să înțeleg procesele de adoptare a deciziilor și structurile ierarhice în funcție de cultura fiecărei țări.

a consemnat Matei MARTIN