Prima dată la cinematograf. Pe cînd doar multiplexul exista

Publicat în Dilema Veche nr. 660 din 13-19 octombrie 2016
Prima dată la cinematograf  Pe cînd doar multiplexul exista jpeg

●  Vlad TUDORACHE, 17 ani

Îmi amintesc și acum de parcă ar fi fost ieri. Tocmai se deschisese un centru comercial în cartier, iar odată cu el şi cinema-ul. Aveam 6-7 ani și eram împreună cu tata și cu vărul meu. Am intrat în cinema, iar mirosul irezistibil de popcorn m-a lovit, așa că era imposibil ca tata să nu-mi cumpere o cutie. Urma să vedem în premieră filmul Avatar în 3D, iar mintea mea de copil nu putea să înțeleagă de ce trebuia să vadă un film întreg cu ochelari la ochi. Tata a încercat să-mi explice de mai multe ori care e treaba cu imaginea 3D, dar fără succes. În orice caz, am intrat în sală (sînt aproape sigur că era sala 8), iar reclamele deja rulau. Eram fascinat de mărimea ecranului din sală. Nici nu știam că pot exista ecrane de așa mărime și cu o așa claritate. Dar ce m-a lăsat cu adevărat fără cuvinte erau fotoliile. Rînduri pline de fotolii incredibil de moi și de mari, la cît de mic eram, cred că aș fi putut dormi în ele fără probleme, dar, sincer, detaliul ce m-a făcut să-mi doresc unul acasă a fost suportul de pahare.

Filmul a început, iar imaginea a început și ea „să sară“ din ecran. În momentul acela am înțeles explicațiile tatei. Nici nu îmi mai amintesc prea bine acțiunea filmului, dar experiența nu o voi uita niciodată.

●  Adina RUSU, 17 ani

Prietenii noștri de familie, Andrei, Maria și mama lor, Amalia, veniseră pentru sărbătorile pascale din Franța și ne-au dus la film să sărbătorim ziua de naștere a Mariei.

Aveam 9 ani cînd am intrat prima oară într-o sală de cinema, în AFI Palace Cotroceni. Am hotărît cu toții să vedem Cum să îți dresezi dragonul în 3D, ne-am luat floricele și pahare cu figurine (ce puteam să îmi doresc mai mult?) și ne-am îndreptat spre sala de cinema. Era un loc întunecat și rece, în care nu mă simțeam prea confortabil, iar muzica era prea tare pentru urechile mele. Dar după ce a început filmul, nu aveam de gînd să mă mai ridic de pe scaunul de cinema, fiind absorbită de cît de aproape se aflau personajele de mine.

Anii au trecut, iar eu am 17 acum și am mai văzut multe săli de cinema între timp, dar știu sigur că nu pot să uit acea primă întîlnire cu cinematograful, mai ales că figurina care o reprezintă pe Astrid mă privește de fiecare dată cînd deschid dulapul cu bijuterii și farduri.

●  Simona STAN, 17 ani

Să fi avut vreo nouă ani cînd tata m a iniţiat într-o nouă lume, o lume nemaiîntîlnită: lumea cinematografiei. Petreceam destul de rar timpul doar în compania tatălui meu, dar de această dată, prin nu ştiu ce întîmplare, el m-a dus la mall, unul dintre cele mai mari şi poate chiar cel mai frumos mall de pe atunci, Plaza Romania.

Tata, un fan al filmelor cu Indiana Jones, m-a dus atunci să văd cu el ultimul film din această serie, Indiana Jones şi regatul craniului de cristal. Experienţa a fost cu atît mai specială cu cît filmul era HD – de curînd am aflat că a fost primul film difuzat de Movieplex în acest format.

Îmi amintesc că am mers cu tata să ­luăm mai devreme biletele, pentru a fi siguri că vom prinde loc. Nu mai ştiu ce am făcut în timpul cît am aşteptat începerea filmului, dar ştiu că eram extrem de nerăbdătoare ca acesta să înceapă. Am fost fascinată de oglinzile de la casa de bilete, de plasatorii care ne-au îndrumat spre locurile noastre, de întunericul şi răcoarea din sala de cinema, am fost surprinsă de puterea sonorizării, uimită de mărimea ecranului… Sincer, nu îmi aduc prea bine aminte ce se întîmpla în film, dar îmi amintesc clar scena de început, cînd Indiana Jones s-a ascuns într-un frigider vechi pentru a se salva de la o explozie şi de mîndria cu care susţineam că aşa ceva ar fi fost imposibil în viaţa reală, semn că aveam o gîndire matură şi realistă. Acest lucru mă încînta cu atît mai mult cu cît tata îmi împărtăşea ideea, susţinînd că filmul a avut părţi „cam SF“ şi spunînd că parcă celelalte filme au fost un pic mai reuşite. Eu nu le puteam compara, fiind primul film din această serie pe care l-am văzut, dar experienţa în sine a fost mult mai importantă decît filmul – drept dovadă, filmul este doar o vagă urmă a întregii amintiri, a emoţiilor şi senzaţiilor pe care le-am trăit atunci.

● Bianca B., 20 de ani

Mallul Vitan a fost primul mall la al cărui cinema am fost, spre sfîrşitul şcolii generale, adică prin 2010. Deşi eram o idee mai mică şi puteam să înţeleg, într-o oarecare măsură, nevoia angajaţilor Hollywood Multiplex de a verifica de mai multe ori carnetele de elev, cred că m-a deranjat că trebuia să le arătăm atît cînd cumpăram biletele propriu-zise, cît şi în momentul în care voiam să ajungem în zona cu săli (bodyguarzii respectivi nu erau mereu cei mai politicoşi oameni). A fost puţin jenant să simt că se presupunea din start că voi trişa cumva, dar m-am obişnuit repede.  Nu-mi amintesc care a fost primul film văzut acolo (probabil ceva gen Alice in Wonderland), ştiu doar că, în general, nu aveau loc incidente neplăcute şi mă bucuram de vizionare. Sala mi se părea suficient de încăpătoare şi întunecoasă, era mereu curat cînd intram, ecranul destul de mare. Sigur, uneori mi-aş fi dorit să existe o persoană din staff care să se asigure mereu că e linişte în sală pentru că, nefiind un cinema foarte pretenţios, veneau tot felul de oameni acolo şi se întîmpla uneori ca unii din ei să nu aibă bunul simţ drept punct forte.

● Sorina-Ioana FLOREA, 20 de ani

Prima experiență într-un cinema, la mall, a fost împărtășită, ca multe altele, cu prietenii. Asta s-a întîmplat acum ceva timp, aveam vreo 13 ani și nu eram prea inițiată în ieșirile „în oraș“, darămite „la mall“. Mi s-a părut destul de ciudat inițial, asociam filmele cu un eveniment cultural, cu un moment de încîntare artistică. Era în perioada în care învățam la literatură despre catharsis și despre purificarea prin artă și nu vedeam cum s-ar putea îmbina ideea de mall cu cea de film. Și totuși, experiența a fost una plăcută. Am văzut filmul Avatar, în 3D. Odată ce ai intrat în sala de cinema, nu mai contează reclamele din afara ușilor sau ce reduceri ai văzut la parter. Efectul este destul de interesant – sala mai mică, ecranul foarte mare. M-am simțit aproape de proiecție, la propriu. Sigur, cînd am ieșit din cinema, am resimțit puternic discrepanța între actul artistic și spațiul mercantil în care s-a petrecut. Acum mă gîndesc că e o simplă problemă de disponibilitate: arta se deplasează acolo unde se află și consumatorul. În mod straniu, magia ei funcționează indiferent de loc.

●  Călin BOTO, 19 ani

Primul film pe care l-am văzut de pe scaunul roșu și confortabil al unui cinematograf a fost The Tourist, jumătate un thriller-romance destul de light. Angelina Jolie în rolul femeii omnisciente și seducătoare, rol la fel de slab jucat și în mai noul By The Sea, și Johnny Depp sînt protagoniștii unei povești de dragoste care se naște în paralel cu o acțiune clasică presărată cu agenți secreți, arme și identități false. Deși un film slab, The Tourist conține tot ce își poate dori un copil de 13 ani de la un film: actori faimoși, umor deloc subtil, acțiune și o poveste de dragoste ușor de urmărit. Cred că asta motivează alegerea mea din 2010.

Fiind niște puști și biletul fiind destul de scump (ne uitaserăm carnetele acasă), un prieten a încercat să intre cu o pungă de popcorn luată din magazin, pe care a ascuns-o în geacă. Noi ceilalți am încercat să îi facem paravan, dar a urcat pe rampa de lîngă scări și a alunecat, punga spărgîndu-se și toată lumea (inclusiv paznicul) izbucnind în rîs. Am scăpat „curați“ din încercarea noastră de a frauda cinematograful.

Cityplex, pe atunci singurul cinematograf din Brașov, ocupa o parte decorată destul de kitschos a mall-ului Eliana. Avantajul la el a fost că nu se difuzau doar filme hollywoodiene de box-office, ci și filme de artă. De exemplu, acolo am apucat să văd Louder Than Bombs, film care nu a ajuns niciodată în programul noului mare cinema brașovean, Cinema One.

●  Luca ISTODOR, 20 de ani

Am mers la mall la cinema, cu mama, de cînd eram mic – ea îmi spune că primul film a fost pe la doi ani, însă, de atunci, nu îmi amintesc nimic. Știu doar cum entuziasmul ei s-a transferat rapid la mine, mai ales că aveam un mall, pe care acum îl numim „de cartier“, la zece minute de casă. Sala supermare, cu scaune roșii, unde veneam cu popcorn și cîte un Ice Tea (pentru că atunci nu aveam voie Cola) era un fel de definiție a confortului și relaxării – și devenise și unul dintre cele mai familiare locuri departe de casă. După perioada în care mergeam cu mama, mi am dus colegii de clasă în exact aceleași săli. Prima experiență la cinema pe care mi-o amintesc mai clar, totuși, a fost filmul Spy Kids 3D. Filmul în sine mi-l aduc aminte cu greu, în afară de cîteva cadre spațiale cu niște copii (zburînd spre spectatori?) pe niște dispozitive supermoderne și tehnologizate. Însă, probabil, ce m a marcat e că am primit ochelari 3D – ceea ce a precedat pasiunea mea ulterioară pentru abundența de filme 3D care au apărut mai tîrziu și, apoi, pentru sălile 4D şi 6D – care erau ca o miniexcursie la parcul de distracții.

●  Ioana B., 18 ani

Nu știu cum am ajuns să merg la cinema abia în 2003. Deși ai mei se asiguraseră să nu duc lipsă de VHS-uri cu animații, filmele pe care le vedeam cu ei rulau pe ecran mic, de televizor. S-a revanșat mama mai tîrziu, cînd mă lua de la școală și mă ducea la film în Plaza, măcar o dată pe săptămînă. Mai mereu era sala goală, lucru care mă făcea întotdeauna să mă simt stingheră. Habar n am de ce.

Dar prima și prima dată a fost inițiată de un unchi și o mătușă, care ne-au luat pe mine și pe vară-mea în Mall Vitan, la Finding Nemo. Mai țin minte doar mici frînturi legate de acel moment. Amintirea entuziasmului care mă copleșea e puțin vagă și parcă m-am și dat mare după, la grădiniță, că fusesem la cinema. Însă ce mi-a rămas clar în memorie pentru totdeauna este ecranul ăla mare-mare, cum nu mi-aș fi imaginat vreodată la vîrsta de cinci ani, pe care am văzut pentru prima dată un film.

anchetă realizată de Iaromira POPOVICI şi Ana Maria SANDU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
România este pentru a treia lună consecutiv țara cu cea mai mare inflație, conform statisticilor Eurostat, iar ca și cum nu ar fi de ajuns, doar bulgarii câștigă mai puțin. Analistul economic Adrian Negrescu explică, pentru „Adevărul”, cum s-a ajuns aici și de ce statul nu are soluții.
image
La ce riscuri de sănătate se expun cei care lucrează noaptea. Boala cumplită care îi paște
Persoanele care lucrează în ture de noapte prezintă un risc mai mare de demență și alte boli, spune un important expert în somn, a cărui afirmație se bazează pe rezultatele unor studii științifice.
image
Banii viitorului: Ce s-ar întâmpla dacă am renunța la cash și am folosi bani virtuali
Într-o lume tot mai digitalizată, ideea de a renunța la tranzacțiile cu bani cash și de a folosi exclusiv bani virtuali devine din ce în ce mai atrăgătoare, punctează specialiștii.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.