Praful nostru cel de toate zilele

Publicat în Dilema Veche nr. 842 din 28 mai - 3 iunie 2020
Praful nostru cel de toate zilele jpeg

I will show you fear in a handful of dust.

(T. S. Eliot, The Waste Land)

În clasele primare am auzit un basm despre praf. Poate că basmul nici nu era în întregime despre praf, dar eu, unul, am reținut doar episodul cu praful. Nu am mai reușit niciodată să dau de basmul cu pricina, deși l-am tot căutat. Și nici n-am mai întîlnit pe altcineva care să fi auzit vreodată de el.

Învățătoarea – „tovarășa”, cum îi spuneam noi – ne citea în fiecare sîmbătă o poveste, la ora de lectură. Pe vremea aia, sîmbăta era zi de școală, dar aveam ore „ușoare” – caligrafia, desenul, lectura și lucrul manual, oră la care „tovarășa” continua de obicei să ne citească textul început în ora de lectură, în timp ce noi făceam decorațiuni din hîrtie creponată sau brodam șervețele de etamină. Nu mai știu cum începea povestea cu praful spusă de „tovarășa”, și nici cum se termina. Știu doar că apărea în povestea aia un personaj, asemănător geniului textil din Hainele cele noi… ale lui Andersen, care îl convinsese pe împărat să investească în… praf, asigurîndu-l că, în curînd, praful avea să devină cea mai prețioasă materie de pe pămînt. Împăratul a poruncit atunci să se strîngă tot praful din împărăție și să-i fie adus în visteria împărătească, unde l-a tezaurizat în cufere ferecate. Ce-a făcut pînă la urmă împăratul ăla cu praful nu mai țin minte. Rețin, în schimb, imaginea convoiului nesfîrșit al carelor rechiziționate din toată împărăția să livreze praful la curte.

De-atunci am rămas cu credința de nezdruncinat că praful e prețios. Sintagma „praful de pe tobă” mă intriga: o percepeam mai degrabă ca pe o expresie a valorii. Îmi dădeam bine seama că pe o tobă praful nu prea are condiții să se așeze, dar tocmai raritatea lui ar fi trebuit să-l facă excepțional și să-i crească valoarea de piață, să-l facă marfă de contrabandă.

Însă la noi acasă praful era substanță interzisă. Mama îl vîna asiduu de pe toate suprafețele, iar ștersul lui a devenit prima mea îndatorire gospodărească sistematică, la o vîrstă suficient de fragedă să alerteze „protecția copilului”, dacă ar fi existat așa ceva pe vremea aia. Îl ștergeam, n-aveam încotro, cu un efort mai degrabă sisific și cu senzația că risipesc astfel o avuție care și-ar fi putut găsi foarte bine locul în visteria împăratului din basm.

Poate de aia, începînd din copilărie, am asociat praful cu un element de decor, sesizîndu-i și apreciindu-i potențialul pitoresc. În satul bunicilor, cu drumuri neasfaltate, praful era accesoriul de bază al lungilor și însoritelor mele vacanțe de vară. Îmi plăcea să-l respir… Îmi plăcea cum miroase… Îmi plăcea cum se ridică în aer, după trecerea rarelor mașini, voalînd misterios peisajul, pînă la dispariție. Îmi plăcea cum se dispersează apoi în chip miraculos, redîndu-mi imaginile lumii cu care eram obișnuit. În verile foarte secetoase, praful adăsta pe drum într-un strat gros, în care lopățica mea se afunda satisfăcător, cu zgomot plin, iscînd nori spontani: îi exploram la fel de spontan, cu toate simțurile. Pînă mă prindea bunica mea și mă trimitea la spălat. Pînă și gustul prafului îmi plăcea…

Intimitatea mea timpurie cu praful, intimitate pe care cred că toți copiii o au, sau cel puțin o aveau pe vremea aia, m-a făcut să-l consider ulterior un element esențial pentru existența lumii, alături de pămînt, apă, aer și foc. Mai tîrziu am rămas ușor dezamăgit că Bachelard nu i-a dedicat un volum separat. S-ar fi putut numi Praful și metamorfozele transcendenței. Glumesc, desigur… Dar am rămas atent la praf, în toate ocurențele sale fizice, metafizice și, mai ales, livrești. Există, de pildă, în Menuetul lui G.M. Vlădescu, un episod în care se descrie un oraș de provincie unde praful a fost înlăturat aproape cu totul, în vederea unui moment festiv pînă la urmă anulat. În vacuumul de evenimente astfel rezultat, detaliul cel mai traumatizant pentru localnici se dovedește a fi absența alienantă a prafului cotidian, iar pînă la revenirea lui, populația resimte disconfortul peștelui pe uscat. Chiar dacă nu conștientizăm lucrul ăsta, sîntem obișnuiți să înotăm în praf, să respirăm praful difuz al tuturor spațiilor în care trăim. …Și în care murim, îmi vine să adaug, amintindu-mi că, în Ghilgameș, lumea subpămînteană a morților, pe care o visează Enkidu, este numită „casa prafului”, iar dieta zilnică a rezidenților ei este lutul, la rîndul său generator de praf.

piii jos jpg jpeg

Chimia prafului este și ea o enciclopedie în sine. Și nu vorbesc aici de praful cosmic, și nici de praful transcendent al vreunei lumi „de dincolo”, ci de banalul nostru praf terestru, fie el domestic sau „sălbatic”, a cărui analiză configurează istorii fascinante și facilitează arheologii revelatoare. Particulele de praf (pînă și acest partitiv – particulă – îmbie gîndul să exploreze misteriosul nivel subatomic) joacă un rol esențial în sistemul climatic global prin influența lor asupra balanței radiative (balanța fluxurilor de energie) a Pămîntului. Această influență se manifestă fie în mod direct, prin absorbția și refracția radiațiilor solare, fie indirect, prin modificarea proprietăților optice ale norilor, care la rîndul lor joacă un rol major în sistemul climatic. În plus, atunci cînd cade în oceane, praful fertilizează algele și stimulează dezvoltarea fitoplanctonului, cu efecte incalculabile asupra vieții de pe planetă… Ceea ce ilustrează convingător și „efectul fluturelui” (ale cărui aripioare sînt și ele pudrate din belșug cu… praf). Există chiar și un profet științific al prafului, Joe Prospero (sic!), profesor la Universitatea din Miami, care pare să știe tot praful care mișcă în atmosferă, plus efectele lui, pe îndelete. Din cauza asta ezit să-mi dau mai mult cu părerea asupra unui domeniu jalonat atît de riguros de o autoritate competentă.

Îmi vine mai la îndemînă să vorbesc despre Philip Pullman, care în două trilogii interconectate, Materiile întunecate și Cartea prafului, aduce argumente menite să justifice o atitudine reverențioasă față de praf. În romanele lui, praful este o particulă elementară nu doar conștientă, dar și capabilă să confere conștiință anumitor specii, printre care și oamenii, într-o varietate de universuri paralele. Praful lui Pullman manifestă o atracție deosebită față de adulți (pe copii pare să-i ignore) și artefactele create de speciile inteligente. Oamenii, deși nu îl discern cu ochiul liber, pot comunica cu praful printr-un instrument sofisticat și misterios numit alethiometru, dar și prin I Ching. Din condensarea prafului iau naștere îngerii. Prezența sonoră a prafului este percepută ca liniște de oamenii obișnuiți, dar vrăjitoarea Serafina Pekkala, de pildă, distinge în acea liniște șoapte purtătoare de mesaje pe cît de sapiente, pe atît de utile. Biserica oprimantă din romanele lui Pullman identifică în praf sursa păcatului originar și îl vînează cu fervoarea cu care eram eu pus să-l șterg în copilărie. Dar populația (populațiile) pluriversului se poziționează ambiguu față de praf. Această ambiguitate a prafului îi conferă o încărcătură poetică, exploatată copios de către toți cei care vin în contact cu el.

În cheie biblică, praful (dust, în engleză, pulvis, în latină, pămînt, pulbere, țărînă, în română) este o stare de agregare, este materialul genetic din care a fost confecționat omul și, deopotrivă, rezultatul descompunerii lui, ba chiar și a animalului, dacă ne luăm după Cartea Ecleziastului: „Căci soarta omului şi soarta dobitocului este aceeași: precum moare unul, moare şi celălalt şi toţi au un singur duh de viață, iar omul nu are nimic mai mult decît dobitocul. Şi totul este deșertăciune! Amîndoi merg în același loc: amîndoi au ieşit din pulbere şi amîndoi în pulbere se întorc“ (Ecleziastul, 3, 19-20). Praful/pămîntul circumscrie destinul lui Adam și al Evei, după cum îl rezumă Dumnezeu în Cartea Genezei (3, 19): „…pămînt eşti şi în pămînt te vei întoarce“.

Așa că, și dacă e să se aleagă praful de ceva, lucru de altminteri inevitabil, praful rezultat nu este decît materia primă a unei noi existențe, suportul din care va germina un nou ciclu de viață, într-o devenire eternă. Mă înclin, așadar, în fața celor care declară pe proprie răspundere: Sînt praf…

Florin Bican este scriitor și traducător. Cea mai recentă carte publicată: Și v-am spus povestea așa, Editura Arthur, 2018.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Imagini halucinante în trafic. Un bărbat s-a urcat pe capota unei mașini pentru a o distruge. Reacția Poliției VIDEO
Vineri, 15 martie 2024, imagini de coșmar au fost surprinse în traficul din Sibiu. Un bărbat s-a urcat pe o mașină, pe care a distrus-o cu picioarele și cu un coș de gunoi. Incidentul nu a fost singular.
image
Mărarul, salata și roșiile – trufandalele cu cele mai multe pesticide. Reacția legumicultorilor: Sunt din Turcia
O analiză a Autorității Naționale Fitosanitare arată că în peste 40% din legumele românești sunt urme de pesticide, iar la unele produse cantitățile de substanțe periculoase detectate au fost cu mult peste nivelul maxim admis.
image
Soția unui român a înlocuit-o pe Prințesa de Wales la parada de Ziua Sfântului Patrick VIDEO
Gărzile irlandeze i-au adus un omagiu colonelului lor absent, Prințesa de Wales, în timpul paradei anuale de Ziua Sfântului Patrick din această după-amiază.

HIstoria.ro

image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.
image
Cel mai bogat prinț român, în „Historia” de martie
La începutul secolului XX, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a vrut să placheze acoperișul Palatului Zamora (actualul Castel Cantacuzino) cu monede de aur și i-a cerut voie regelui să facă acest lucru. Carol I i-ar fi răspuns: „Îţi dau voie dacă pui monedele pe cant“.