Povești la gura străzii

Bogdan MUNTEANU
Publicat în Dilema Veche nr. 777 din 10-16 ianuarie 2019
Povești la gura străzii jpeg

Cine l-a furat pe Iisus? 

În preajma sărbătorilor, în piațeta din cartier apare un staul. În iesle e un prunc – Pruncul, în preajma lui, părinții și magii. Oamenii se apropie de staul cu smerenie, scot mîinile din buzunare, își freacă palmele, fac cîteva cruci, trag copiii după ei, hai, nu-ți fie frică, vino mai în față, pune mînuța pe Domnul. Cei ascultători sînt mîngîiați pe creștet, cei îndărătnici sînt apostrofați, uneori amenințați, nu-ți mai și nu te mai. Pînă la urmă, se supun toți. Și așa.

E dimineață. Ies de la căldurică, cu gîndul la o cafea. În piațetă nu e decît un bătrîn, îl văd din depărtare, se sprijină de unul din stîlpii staulului, ca și cînd ar vrea să intre mai bine în film. Mă observă, îmi iese imediat în întîmpinare. Uite-l, accelerează fragil, alunecă, își pierde un pic echilibrul, se-adună, se-avîntă iar. Uite-l, uite-l, e la cîțiva pași de mine, încetinesc, ce-i, ce vrea? Îl scanez – e roșu și agitat. Mă opresc. A dispărut, gîfîie moșul, hai repede! Cine, unde, bîigui. Mă apucă de mînă, mă trage după el. Acolo, zice și arată spre staul. Acolo, hai, hai odată! Grăbesc pasul, ajungem. Ce-i, spun, ce s-a-ntîmplat? Își face cruce, mă ceartă, cum ce, cum ce, ești orb?! A dispărut! L-a furat!!! Mă uit mai bine. Da, mă, a dispărut, ieslea e goală! Moșul e tot mai agitat, mă apucă iar de mînă, mă zgîlțîie, strigă, ce fel de creștini sîntem noi, mă, ce neam îi ăsta, de hoți, mă, de hoți, Dumnezeii mamii lor! Habar n am ce să-i spun, nu-mi trec prin cap decît tîmpenii, gen lasă, tataie, că sigur or să aducă altul în loc, sau poate o să se ntîm-ple o minune, mai știi? Mă pomenesc vorbind. Eu mă duc la o cafea, zic. Bătrînul se potolește. Vin și io, spune. Se uită la mine, apoi la ieslea goală, un pic mai mult, de parcă ar aștepta o binecuvîntare. Își pune căciula, își trece palma peste ochiul stîng, apoi peste cel drept, și spune: iartă-ne, Doamne, că nu știm ce facem.
Zîmbim, n-avem curaj să rîdem.

Pornim. Încetișor, că alunecă.

Kalașnikov

L-au trimis pe unul să colinde birourile și să împartă globuri. Din partea firmei. E fain tipul – genul care pare pregătit să rîdă în orice moment. Cu sau fără motiv. Un Kalașnikov al rîsului. Dacă rîzi cu el, îți dă bezele. Te bate pe umăr. Te trage de urechi. Te prinde amical de cur. Dacă nu rîzi, te ceartă. Că de ce nu rîzi. Hai, rîzi un pic, că altfel ne supărăm. Spune, vrei să ne supărăm? Hai, mă! Așa, frumosule, bravo, vezi că poți?

Intră vijelios în birou, cu Kalașnikovul după el. Trrrrrrrr, globuuuri, v-am adus globuuuri, trrrrrrrrr! Ne ridicăm nasurile din monitoare, întindem mîinile ca niște somnambuli, luăm globurile, le punem pe unde apucăm, mersi, ’bători fericite, ne băgăm nasurile în monitoare, scuze, avem treabă, multă treabă. Amuțim. Meseriașul e tot acolo. Zîmbește cu toți dinții, guys, nu fiți nașpeți, zice, știți ce vreau s-aud! Da, știm. Ne chinuim, behăim, chițăim. Bravo, așa ne vrea! Trrrrrrrrr, trrrrrrrrrr!

Altfel, m-am întîlnit o dată din întîmplare cu tipu’ ăsta în oraș. Uite, ceva bun, că-mi ești simpatic, a spus și m-a prins de obraz. Am primit. Am rîs de m-am spart. Rîzi, mă, ce dracu’, i-am zis. Scoate Kalașnikovu’! S-a uitat lung la mine. Sau, mai degrabă, prin mine. Mi s-a părut că plîngea.

Deschide ușa, creștine!

Textul merge, sînt mulţumit, ia să mai comand o… Zbang! Uşa cafenelei se trînteşte, clopoţei, surle, tobe, strigăte, deschide uşa, creştine, că venim din nou la tine, mă prefac că lucrez, clic, clic, clic, umbla-n sus şi umbla-n jos, umbla-n jos şi umbla-n sus, fac semn că n-am, n-am, da’ chiar n-am! Uite-i pe ăștia, cu poza Pruncului lipită-n piept, agitînd PET-uri pline cu Iorga, uite şi-un Enescu, doi, mila Domnului să fie, tuturor cu bucurie, n-am, mă, lăsați-mă! Vlăjganii mă-mpresoară, îmi vîră PET-urile sub nas din toate direcțiile, cete de îngeri coboară, staulul de-l înconjoară, băi, chiar mi-e frică de malacii ăştia, n-am decît una de o sută, doar n-o să-mi bag mîinile-n sticlele lor după rest, ce naiba!

Bing! – scot cîteva ţigări şi le distribui în PET-uri. Magii ies pufăind.

Pe ureche

M-a sunat un prieten de departe. Să mă duc să mă întîlnesc cu soră-sa, o să-mi dea o chestie din partea lui. Așa, de sărbători. Ce tare, am zis și m-am bucurat, fii atent, mă, că n-a uitat ăsta de mine. După care m-am gîndit c-ar trebui să fiu gigel și să-i trimit și eu ceva. Tot așa, de sărbători.

Peste vreo două ore am intrat în cafeneaua în care obișnuiam să pierd vremea cu amicul înainte de-a se muta din Timișoara. Ca să-mi ridic cadoul. Am înlemnit în prag. Apoi am luat viteză și-am sărit în brațele prietenului.

De emoție, l-am pupat pe ureche.

Moș Crăciun fumează Kent

Îmi cumpăr țigări, pun pachetul într un buzunar de la geacă, după un minut, două, vreau să-mi aprind o țigară, caut pachetul, nu-i! Caut în celălalt buzunar, nu i! Mă opresc, caut în rucsac, știu că nu l-am pus acolo, dar caut cum caută fumătorii. Peste tot. Revin la buzunare, nimic. E clar, o fi căzut, la naiba, trebuie să mă întorc la magazin să-mi iau altul. Stînga-mprejur, hai. Văd un Moș Crăciun, vine spre mine din direcția opusă. Primul Moș de anul ăsta, îmi spun. Da’ nu-i cam tinerel? În sfîrșit, să fie sănătos, fiecare cu ale lui. Mai fac cîțiva pași și mi se luminează fața: pachetul meu de Kent e pe trotuar. Apoi, un gînd: bă, dacă fumează și Moș Crăciun? Dacă-l agață înaintea mea? Bag într-a treia, apoi într-a patra, cu ochii cînd pe pachet, cînd pe Santa. Alunec un pic, mă dezechilibrez, îmi dau seama că Moșu’ e mai tînăr și mai sprinten decît mine, îmi dau seama că o să pierd cursa, cu toate astea îmi fac speranțe, poate n-o să-l obser… Poing! Moșul lovește pachetul de țigări cu șpițul, se holbează, oare în ce-a dat? Vede, se luminează. Prea tîrziu, șutul a fost puternic, pachetul vine spre mine ca un puc, mă aplec, îl culeg, acum am timp berechet. Ajunge și Santa, se oprește în fața mea, e ușor încruntat. Ăă, e-al meu, spun, l-am cumpărat adineauri de la magazin, mi-a căzut din buzunar, m-am întors să…

Mă lași? Mi-a căzut mie din sac, na! Ce zici de asta? Am tăcut. Nu știam ce să mai zic, asta era prima mea discuție cu Moș Crăciun. Bunicu’ nu vorbea aproape deloc.

I-am dat omului pachetul de Kent. L a desfăcut, a scos patru, cinci, poate șase țigări și mi l-a dat înapoi.

Bun așa? a spus. Am dat din cap.

Din întîi mă las de fumat, a zis. Și eu, am spus.

Sigur? a zis și mi-a făcut cu ochiul. Da, am spus.

Însuflețit și, totuși, nesigur, așa cum răspundeam de fiecare dată cînd mă întreba moșu-meu ceva.

Unde dragoste nu e, nimic nu e

Folkistul orașului cîntă la un colț de stradă. Peste drum de el, doi amărîți, un el și o ea. Stau așezați pe niște trepte, înfofoliți în pături. Folkistul cîntă unde dragoste nu e, nimic nu e. Amărîtul îi cîntă amărîtei unde dragoste nu e, nimic nu e. Dă s-o ia în brațe, ea îl împinge ușor, își scoate căciula, i-o aruncă-n nas. Cu toată dragostea din lume.

Bătrînul folkist primește un leu, se-nclină, continuă, nici soare nu-i, nici viață nu-i. 

Bogdan Munteanu este scriitor. 

Foto: Florin Lăzărescu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.