Povestea unor oameni harnici

Laurenţiu CÂRCOANĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 755 din 9-15 august 2018
Povestea unor oameni harnici jpeg

Vecinii noștri din Canada cumpăraseră casa de lîngă noi cu bani mai puțini pentru că nu avea curtea din spate amenajată. Tundra de Saskatchewan se întindea de la peretele casei pînă-n gard. Veneau la ei părinții în fiecare zi să o transforme în grădină.

Erau doi mărunței, cărunți, și cu mîini harnice. S-au pus pe smuls buruieni înalte de un metru. Apoi, cu o greblă știrbă și cu un hîrleț, mărunțeau solul argilos în bulgări grei și se mai opreau să-și tragă sufletul. Îmi imaginam că la vremea lor construiseră comunismul în China cu lopata. Curtea copiilor li se părea acum floare la ureche.

Cînd ieșeam pe terasă le observam munca. Și ce muncă! De Sisif. Nu era de glumit cu buruienile de preerie. Rezultatul unei zile întregi de trudă era doar o brazdă îngustă de-a latul curții. Mai aveau zeci de astfel de brazde de făcut pînă la gard.

Vecinii noștri ar fi putut să-și cruțe părinții și să desțelenească curtea din spate în cel mult două ore cu o mașină de desțelenit care se poate închiria cu treizeci de dolari pe oră. În multe culturi, însă, munca lipsită de eficiență este acceptată cu o resemnare dezarmantă și chiar considerată hărnicie curată.

Americanii (și canadienii) au cultul muncii eficiente. Paradoxal, se pare că de vină nu este atît goana după profit, cît comoditatea. Un blogger de profil pe nume Fred Gratzon a remarcat că: „Tot progresul societății de la facerea lumii încoace a fost promovat de leneși care au încercat să evite munca“. Așa să fie? Este impresionant să observi uneltele și metodele care ușurează munca: presari granule speciale care „topesc“ gheața de pe trotuar în zece minute în loc să o spargi cu lopata sau cu ranga. Presari alte granule speciale care absorb pata de ulei din garaj ca să nu te mai chinui să o ștergi cu cîrpa și cu detergent.

Putem concluziona că leneșii proverbiali aleargă mai mult, dar cu spor? Lenea ca „motor“ al progresului poate fi totuși un subiect controversat. Mă duce gîndul la „Povestea unui om leneș“ de Ion Creangă. Departe de a fi un progresist, personajul acelei snoave, pus în fața alegerii între spînzurătoare și ajutorul social oferit de o doamnă generoasă, alege prima variantă. În folclorul românesc, lenea nu ușurează traiul, ci din contra, ea are un efect mortal. Această atitudine sănătoasă a fost erodată în perioada totalitarismului optzecist. Etica muncii a degenerat în forme multiple de sustragere de la datorie și de la asumarea responsabilității, iar strădania de a face un lucru bun a fost înlocuită cu acel păgubos „merge și așa“. Tranziția continuă, iar noi continuăm să tragem ponoasele.

Anul trecut, în timpul unei vizite în țară, am intrat într-un magazin de cosmetice din Ploiești. Cele care serveau, niște tinerele drăguțe în fuste scurte, machiate ireproșabil (erau șapte într-un magazin așa de mic!), se tot etalau în spatele blatului. Una din ele crănțănea fulgi de cartofi (chips) pescuiți cu unghii false albastre dintr-o punguță de staniol. Toate așteptau să vină apa, care se oprise în toată zona pentru niște reparații. Asta explica de ce mirosul de parfum din magazin se lupta cu mirosurile dubioase care ieșeau din toaleta localului.

Parfumurile cadou pe care le cumpăram trebuiau împachetate. În timp ce domnișoara care m-a servit s-a dus la alt raft, o altă vînzătoare a luat cadourile și le-a pus înapoi în vitrină. Cînd s a întors, tînăra amabilă s-a transformat într-o tigroaică, fulgerînd-o cu privirea pe vinovată și spunînd cu voce pisicoasă: „Ce, măăi Nuuți, le-aveam pe toaate gaata de împachetat, chiaar așaa?“ La care Nuți s-a scuzat: „Deci nu am știut, draagă, am vrut și eu să fac ordine pe tejghea, hai că te-ajuuut să le-mpacheteeezi!“ În acest fel, Nuți s-a achitat de greșeala făcută și după zece minute am ieșit din magazin cu patru pungi pestrițe. Fără să vreau, în gînd am comparat experiența cu cele similare din Dakota de Nord, unde angajații din spatele tejghelei reprezintă firma, zîmbesc impersonal și nu argumentează între ei în fața clienților. Iar chips-uri ronțăie numai în pauza de masă, în altă cameră. În zilele noastre nu mai știu dacă lucrurile în America merită să fie considerate un etalon pentru alte țări. Cred însă că micul magazin din Ploiești poate fi privit ca o metaforă a patriei contemporane: decoruri superbe, fără utilități și infrastructură, în care depindem de mediocrități care se îmbracă și se machiază frumos. Nu-i de mirare că românii preferă să lucreze în străinătate în număr tot mai mare.

Revenind la vecinii noștri chinezi din Canada, la capătul unei luni întregi de muncă pe brînci, bunicii au atins gardul. Totuși, nu au putut să înceapă grădina pentru că primele brazde săpate în urmă cu cîteva săptămîni fuseseră deja năpădite de buruieni noi. 

Laurențiu Cârcoană este arhitect și locuiește în Fargo, Dakota de Nord, Statele Unite.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.