În avocatură, aproape totul se rezumă la legi şi la aplicarea lor. Există inspiraţie în profesia de avocat şi, dacă da, cum se manifestă ea? 
 
În lipsă de inspiraţie, mă văd nevoit să recurg la argumente: da, şi în avocatură e nevoie de ea. E o profesie în care imaginaţia e o constantă. Ai în faţă o sumă de fapte cărora trebuie să le asociezi un text de lege. „Dă-mi faptele şi îţi voi da dreptul“, spuneau romanii. Lucrul ăsta îl face zilnic un avocat. Ca să poţi imagina o asemenea asociere e nevoie de inspiraţie. Ai nevoie de acel text de lege care să se potrivească, să valideze partea ta de adevăr. Pentru că vii în instanţă cu adevărul tău şi îi ceri judecătorului o confirmare publică. 
 
Cît de inspirate sînt discursul avocatului, logica, argumentaţia? 
 
Pledoaria, aşa cum o vedem în filme, nu mai există. A fost exilată în aşa-zisele „concluzii scrise“. Azi ai la dispoziţie doar 10-15 minute, în care trebuie să „clădeşti“ în memoria judecătorului. Minute preţioase pe care nu vrei să le iroseşti. Aş zice că eşti inspirat atunci cînd reuşesti să rezişti tentaţiei de a înşira toate argumentele şi nu doar pe cele esenţiale. 
 
Pe de altă parte, poţi să şi taci inspirat, sînt şi momente, într-un proces, în care orice subtitrare a evidenţelor e de prost gust. Şi mai este o chestiune delicată despre care nimeni nu vorbeşte: aceea a intereselor. Sînt şi cauze în care ai doar interese şi nu convingeri. E o realitate, de ce s-o ascund? Poţi pleda inspirat în asemenea cauze? Da, cu condiţia să-ţi pregăteşti minuţios toate spontaneităţile (ca să-l parafrazez pe Churchill). Din fericire, interesele nu pot fi convertite plauzibil în convingeri, altminteri am avea numai reuşite impozabile. 
 
Doru Costea este avocat.