Porumbeii cenzurii

Publicat în Dilema Veche nr. 876 din 21 - 27 ianuarie 2021
Porumbeii cenzurii jpeg

Din istoria matematicii am înțeles un lucru: atunci cînd dai de o problemă aparent insolvabilă, îți trebuie un punct nou de observare și soluția va apărea cu claritate. De pildă, atunci cînd au fost rezolvate ecuațiile de grade mai mari, de fiecare dată au fost introduse noi seturi de numere: cele negative, cele raționale, cele iraționale și așa mai departe. Cine privea ecuația din perspectiva aceasta nu mai avea dificultăți cu înțelegerea ei. Partea grea era însă să găsești unghiul, să plasezi problema în contextul potrivit.

Două întîmplări recente legate de cenzură mi s-au părut semnificative, relativ la acest unghi optim din care trebuie să le abordezi ca să nu bați cîmpii. Una este interzicerea accesului președintelui Trump la rețelele de socializare. S-a spus că interdicția este un act de cenzură și de discriminare: cum de alți instigatori, precum ayatollah-ul Ali Khamenei, sînt lăsați să zburde în continuare pe rețele, în vreme ce președintelui Trump nu i se mai permite accesul la propriile conturi? Cum mai este respectat, în cazul lui, dreptul democratic la libera exprimare? Nu mă refer aici la tweet-urile lui care ar putea părea îndemnuri la „insurecție”, ci în general la exprimarea opiniilor sale politice, chiar și radicale.

Aici intervine problema de perspectivă de care spuneam: în ce mod folosesc rețelele de socializare Donald Trump și Ali Khamenei, ce reprezintă ele pentru fiecare dintre ei? Liderul iranian conduce un regim autoritar și prea puțin contează că o face și pe Twitter. În schimb, Donald Trump folosește rețelele de socializare pentru a eluda filtrarea democratică a mesajelor sale. Într-o democrație, mesajele politice sînt validate prin mass-media, unde are loc o dezbatere publică. Donald Trump – și nu numai el – eludează mass-media și prin intermediul rețelelor de socializare livrează direct electoratului mesaje brute, în doze-șoc. Rețelele de socializare sînt pentru Donald Trump și alți populiști ca el o cale în sine de cenzurare a parcursului democratic al mesajului politic. Desigur, nu e integral vina lui Donald Trump că s-a ajuns aici și nici nu încerc să neg caracterul destul de brutal al interdicției, dar nu acestea din urmă constituie fondul problemei.

Am remarcat deja de cîțiva ani obiceiul periculos al politicienilor de a nu mai ține conferințe de presă, recurgînd la calea facilă de comunicare publică directă prin mesaje pe Facebook. Nu doar că nu se mai întîlnesc în dezbateri publice – sau o fac, dacă o fac, o dată la patru ani, cînd sînt alegeri –, ci nu se mai obosesc nici măcar să se întîlnească cu jurnaliștii. Se spune că mass-media este cîinele de pază al democrației, dar ce incintă mai păzește presa dacă politicianul stă în altă casă (și nu se mai lasă scos din ea)?! Ne mirăm de amploarea fenomenului fake-news, dar boicotăm din ce în ce mai apăsat redacțiile de presă. Americanii sînt uimiți acum de amploarea polarizării din societate, dar nu doar Donald Trump nu mai crede în rolul de mediator social al presei, presa însăși s-a polarizat.

Celălalt exemplu la care vreau să mă refer e din sport. Mai exact, din sumo. Există pe YouTube un grup de entuziaști care urmăresc marile turnee de sumo transmise de televiziunea publică niponă, fac înregistrări, le selectează, le editează și le postează pe YouTube. Pasionații din întreaga lume ai acestui sport, care nu sînt, bineînțeles, abonați la televiziunea NHK, au acces astfel în aceeași zi la meciurile din timpul turneelor. Asta s-a petrecut pînă anul acesta, la turneul de Anul Nou. Cineva de la televiziune bănuiesc că a pus piciorul în prag și acum videourile de pe YouTube sînt întrerupte de mesajul „Conținut blocat”. Alte postări sînt șterse cu totul. Mai poți vedea unele meciuri, dar nu pe toate. Este cenzură? Iarăși e nevoie, cred, să precizăm la ce înțeles al termenului ne referim. De acord, este o muncă și aceasta de a „filma” televizorul, a selecta și edita materialul filmat, a-i adăuga informație și a-l asambla și posta pe YouTube. Dar există și niște drepturi reglementate de difuzare publică a turneelor de sumo și, desigur, și un cost de producție pentru televiziunea niponă. Nu este vorba de cenzură, ci de un proces de echilibrare a circulației informației, care trebuie să ajungă să răsplătească echitabil investițiile fiecăruia. Gratuitatea Internetului este doar o iluzie.

Sînt două situații în care mai degrabă ne jucăm cu cuvintele și ne lamentăm ipocrit că avem de-a face cu cenzura. Dau și două pilde de cenzură propriu-zisă, ca să vedem mai clar diferența. Sînt exemple pe care ar trebui să le pricepem poate mai bine decît alții, întrucît sînt din spațiul ex-comunist, pe unde am trecut și noi și unde, se poate spune, în secolul trecut s-a brevetat cenzura. Unul e cu Stalin la birou, tăind din articolul de fond din Pravda pe vremea Marii Terori și adăugînd frazele care trebuie. E cenzură fără mănuși, în toată splendoarea ei. Chiar și aservită și extirpată de aproape orice conținut propriu, presa era în continuare corijată. Celălalt exemplu e cules din cartea de memorii a traducătoarei Michaela Ghițescu, am mai scris despre el. În România comunistă, după o anume dată, nu mai exista, bineînțeles, cenzură oficială. A, desigur, traducătorul trebuia să trimită manuscrisul la un for socialist de consultare, care ștampila discret și grațios, cu o imagine suavă, cum ar fi un porumbel, paginile care îi plăceau. Traducătorul și redacția editurii luau înapoi manuscrisul și începeau să își stoarcă creierii ce a putut deranja în paginile fără porumbei și să încerce să dreagă textul, dacă nimereau și dacă se mai putea. Numai așa cartea putea fi publicată, cu toate paginile pupate de buzele suave ale cenzurii „inexistente”.

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.