Poliţistul, prietenul omului

Publicat în Dilema Veche nr. 139 din 22 Sep 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Mai de mult, i se spunea Miliţia. În (prea) scurt timp, pe aceleaşi maşini, clădiri şi legitimaţii, silaba mi- a fost înlocuită cu po-, dar avea să mai treacă mult pînă la adevărata răsturnare (AITILOP fiind o instituţie a epocii postmoderne). De fapt, întrebarea e dacă pînă la urmă răsturnarea (cea reală) s-a şi produs. Ea ar presupune două procese: o redefinire a statutului asumat de purtătorul de uniformă şi o schimbare radicală a modului de raportare a cetăţeanului la reprezentanţii instituţiei în cauză. Pentru ca schimbarea să nu fie doar de titulatură, era necesar ca purtătorul de uniformă să se transforme, nu doar din SERgent în Agent, ci din instrument de exercitare a puterii, în instrument de exercitare a libertăţii individuale. Adică, să devină, din salariatul statului, salariatul cetăţeanului. Desigur, el va continua să semneze statul de salarii (sau, mai nou, să-i fie alimentat cardul) tot de la stat, problema fiind dacă el exercită puterea cu care este învestit, în folosul cetăţeanului sau în cel al autorităţii. Într-un stat democratic, autoritatea (demnitarul) este teoretic în serviciul cetăţeanului, dar asta e chiar prea de tot abstract, adică mai e tare mult pînă acolo. De exemplu, dacă poliţistul care stă dimineaţa pe strada Izvor cu misiunea de a opri circulaţia din sens invers, de cîte ori o maşină trebuie să facă la stînga pentru a intra în curtea Parlamentului s-ar muta cîţiva metri mai sus, unde ar încerca să fluidizeze o intersecţie mereu sufocată, ar fi un pas în sensul enunţat mai sus. Evident, acest aspect al schimbării ţine mai degrabă de mentalitatea celor care conduc instituţia, şi mai puţin de a executanţilor (omul în uniformă stă în intersecţia respectivă pentru că a primit un consemn). Cealălalt termen al ecuaţiei este felul în care se raportează cetăţeanul la omul cu uniformă (şi alte accesorii, unele chiar contondente). Îmi amintesc o scenă petrecută cu ceva ani în urmă, cînd conduceam pe şoselele patriei avînd alături o simpatică englezoaică (pe paşaportul ei scria "supusă a Majestăţii Sale", deci nu chiar cetăţean, asta ar explica cîte ceva). Inevitabil, în apropierea unui control radar, colegii de trafic de pe celălalt sens îmi semnalau cu farurile iminentul pericol (ştiţi despre ce vorbesc, nu insist). Rugat să explic ce se întîmplă, am făcut-o cu oarece mîndrie patriotică (ce ingenioşi sîntem, cîtă solidaritate etc.). Femeia s-a arătat tare mirată, replica ei fiind de genul "bine, dar omul ăla care goneşte ca nebunul îşi pune viaţa în pericol, ba mi-o pune şi pe a mea sau a altor semeni cu care riscă să se ciocnească în următoarele minute - eu mai degrabă aş semnala poliţistului prezenţa în zonă a unui inconştient periculos". Sondajele de opinie arată ca între 40% şi 45% dintre adulţi declară că au încredere în poliţie, ceea ce e mai bine decît în cazul altor instituţii cu rol asemănător (justiţia, mai ales). Totuşi, procentul spune un lucru îngrijorător: este mai probabil ca, dacă un om asistă întîmplător la spargerea unei maşini, să prefere să nu se bage, decît să anunţe poliţia. Am înţeles din istoria asta că alterarea relaţiei cetăţean-poliţist s-ar putea datora şi faptului că, din motive istorice, ne-am obişnuit să preferăm a nu avea de-a face cu omul în uniformă. Din partea unora (mai vîrstnici), reflexul ar putea fi explicat prin gesturi mai vechi (oare?) ale reprezentanţilor "organelor", întîlnirea cu ei soldîndu-se mai întotdeauna cu neplăceri mai mici sau mai mari, pentru că nu-mi amintesc din partea miliţienilor alte acţiuni decît cele punitive (asta, dacă fac abstracţie de filmele cu BD). Cît timp eu, cetăţean, mă voi păzi de a avea a face cu poliţistul, eficienţa acestuia, de a mă proteja de cei răi, va fi inevitabil scăzută. Conştienţi de asta, mai-marii poliţiei au iscat - sau se străduiesc să o facă - o nouă specie de poliţişti. Ei par a nu avea altă treabă în afara celei de a deveni simpatici. Li se spune poliţişti de proximitate, au fotografia afişată în holul blocului, de obicei poartă o mapă în locul bastonului de cauciuc. Sexul frumos e din ce în ce mai des prezent în echipaj. Se plimbă agale, cîte doi, mîncîndu-şi sandvişul, pe aleile cvartalului. Nu ştiu de ce, adolescenţii care obişnuiau să se giugiulească seara într-unul din "unghiurile moarte" dintre blocuri, şi care nu au văzut un miliţian decît în filmul sus-menţionat, dispar subit la apariţia maşinilor nou-nouţe ale AITILOPiei. Asta înseamnă că mai e de lucrat.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.