Pîin-eri, pîin-işi, pîin-ui - şi fructul periculos bine copt

Publicat în Dilema Veche nr. 535 din 15-21 mai 2014
Pîin eri, pîin işi, pîin ui   şi fructul periculos bine copt jpeg

„M-am îngrăşat!“ spune nemulţumită colega din a doua bancă din rîndul de pe mijloc, scoţîndu-şi tacticos sandvişul din ghiozdan. Despachetează cu ochii sclipind folia de aluminiu turtită care, odată sfîşiată, lasă loc unor biscuiţi imenşi despărţiţi de vreo două-trei-patru felii de şuncă.

„De azi nu mai mănînc pîine!“, şi începe să-şi ia masa vizibil dezamăgită.

La chioşc, iar coadă de 20 de oameni, pauza mică, foamea mare. Bineînţeles că mintea lucrează şi stomacul cere, dar nu e o regulă asta. Abordînd din nou contextul favorabil al sandvişurilor, îmi atrage atenţia un grup de vreo patru boboci, nemulţumiţi de cei 5 lei investiţi în nişte „submarine“ cu şniţele, le decapitează şi aruncă la/lîngă primul coş purtătoarele pufoase de susan.  

Pîinea creşte în copaci pe la 14-15-16-17 ani – o zic fără să critic cumva, fără să dramatizez, fără să ironizez, fără să mă refer prin „pîine“ la un cîmp mai mare de idei, concepte etc. Mai e posibil însă, din cînd în cînd, să vină iarna, pe la copacii aceştia, şi, într-o zi, să te trezeşti că nu e, că uită mama să cumpere. Concluzia, demnă de tragediile greceşti: „nici pîine nu e măcar în casa asta...“!

Pîinea creşte în copaci, nu se face din făină şi apă. Nu e vorba de urbanisme, am citit recent că, într-un sat izolat de zăpadă, oamenii se plîngeau că nu mai au pîine şi sînt nevoiţi să o facă. Iată deci, şi iarnă, şi tragedie grecească, în alt cadru, ceva mai rustic.

Pîinea creşte în copaci, dar nu e updatată la nevoi: pîinea noastră cea de toate zilele nu e raw vegan. E învechită, nu e la modă, e tabu! E de-a dreptul ruşinos să recunoşti tu, ca domnişoară, în faţa prietenului tău: „iubitule, şi ieri, după ce am ieşit de la cafea, m-am oprit la brutăria aia de pe la colţ, cu pîine caldă, şi am halit o franzelă pînă să intru în bloc!“ Pîinea e ca ceapa şi usturoiul, ne place tuturor, dar „eu nu mănînc ceapăă!“.

Haideţi să ne imaginăm o tînără domnişoară, frumos aranjată, scoasă ca din vitrină. Din categoria ălora cu vreo patru-cinci selfies pe zi. Fetele care zic că-s grase şi că „trebuie să slăbesc, trebuie să slăbesc, trebuie să slăbesc“, de vreo 15 ori pe zi, ale căror lamentări nu le suportă nici profa de sport (dura durilor), mai ales că au un fizic din categoria nu te supăra, ai un foc?. Pîinea la ele e ca mărul la Adam, pîinea la ele e ca ambrozia la muritori (nici vorbă să fie vreun Tantalus să le aducă de la magazin pîine). Aşa-i de interzisă.

Mai sînt şi tinerii care merg la sală, băieţi frumoşi, care vor să facă muşchi, să fie şi mai frumoşi, că masculi alfa devin dacă au cu ce. Pîinea n-are proteine, alţii aşadar care-i zic pa-pa!

La tinerii care aleg stilul de viaţă ceva mai... clasic, care admit consumul pîinii şi îl recunosc, există desigur fluctuaţii ale apetitului pentru acest produs. Prietena mea, D., nu prea mai mănîncă pîine de cînd s-a cuplat cu T.: „Trebuie să arăt bine, mănînc mai puţină că îngraşă.“ Am întrebat-o dacă îi place pîinea, mi-a zis că nu. I-am întrebat cînd i-am prins pe amîndoi în oraş, la suc. El îmi zice că mai mănîncă, dar rar, că unele mîncăruri fără pîine nu merg! I-am întrebat dacă s-ar simţi cumva inconfortabil să recunoască că mănîncă multă pîine. Amîndoi se uită la mine cu ochi mari. „Nu! Omg de ce s-ar jena cineva că mănîncă pîine?!“ După... D. îmi dă mesaj şi-mi spune „Băi, ce-aş mînca acum nişte bruschete imense!“ Altă colegă, A., pe care am întrebat-o dacă îi place pîinea, mi-a zis că o adoră: „Dă-le încolo de kile şi calorii, cum să nu mănînci o pîine aburindă de la magazinul X? E una din bucuriile vieţii! Dar fac sport.“ L-am mai întrebat pe un coleg, care îşi savura sandvişul „submarin“ nedecapitat, dacă îi place pîinea. „Sînt gras de mic şi aşa rămîn, că nu fac sacrificii să renunţ la ea!“

Aşadar, pîinea, ca atare, fără să folosim metafore, fără să analizăm expresia „a-ţi cîştiga pîinea“, şi luînd produsul cum îl vezi la brutărie, pierde teren în faţa noii generaţii. Oare se poate aplica principiul suprasaturaţiei în cazul pîinii? Se pot oamenii despărţi, în viitor, de pîinea „cea de toate zilele“, s-au săturat de ea, oare, după cei 30.000 de ani de cînd este prezentă pe masa (înainte să fie masa masă, chiar... piatra) lor? În orice caz, în societatea modernă, tinerii cresc şi găsesc cu uşurinţă alternative după alternative la acest produs. Generaţia fără lipsuri, care cunoaşte termenul de „foamete“ doar din cărţi – dacă le mai deschid!, din cînd în cînd – nu a simţit gustul pîinii într-un stomac gol mai mereu. Stomacul ne e gol în cazuri nefericite, ori în curele de slăbire care-i fac pe nutriţionişti să-şi pună mîinile în cap.

Generaţia mea nu a stat la coadă pentru pîine. „Dar ce le trebuia aşa tare pîine, să stea atîta la coadă? Pîinea îngraşă.“ Noi sîntem nemulţumiţi cînd ciabatta cu măsline n-are multe măsline.

Mălina Amortoaie are 17 ani şi e elevă la Colegiul Naţional „Sf. Sava“.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.