Exerciţiul de a trece în revistă eroii din manuale e cît se poate de util. Mai ales pentru că putem reflecta astfel şi la ce se ascunde în spatele acestor figuri, oameni reali ori personaje de ficţiune. Iar ceea ce developează prezenţa lor în manuale este modul în care sînt construite şi vehiculate reperele valorice ale unei naţii, în funcţie de contextele istorice, ideologice, culturale existente la un moment dat.

Sursele mele de documentare au fost manuale de limba şi literatura română – reprezentative pentru trei perioade, interbelicul, începutul comunismului şi anii de după ’90 –, aşa încît am avut în vedere ambele accepţii ale termenului de erou, atît pe cel de persoană care se distinge prin vitejie, curaj etc., cît şi pe cel de personaj principal al unei opere literare.

Eroi au fost...

Analizînd unul dintre manualele interbelice – Manual de limba română, clasa III-a. Gimnazii şi licee de băieţi şi fete, şcoli normale, seminarii etc., Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1931, scris de Const. Botez şi G. Nedioglu – am identificat două tipuri de eroi: a) figuri istorice şi b) personaje literare, altele decît cele istorice.

Pentru prima categorie, a figurilor istorice, la strămoşi îi întîlnim pe sciţi (într-un text al lui A.D. Xenopol („în firea de azi a poporului român s-au putut infiltra şi picături din sîngele întîiului strat de popoare pe care s-a înălţat naţionalitatea română şi în sufletul ei pot încă răsuna acordurile sălbatice ce încîntau odată pe străbunii Sciţi“), pe Traian (într-un text ştiinţific, dar şi într-o imagine din Columna lui Traian – una dintre particularităţile acestui manual este că îi învaţă pe elevi cum să citească şi să interpreteze imagini de tot felul: obiecte de tezaur, basoreliefuri, monumente, fresce, ilustraţii, gravuri, picturi, fotografii) şi pe Decebal (în poezia lui Coşbuc „Decebal către popor“). Lista domnitorilor medievali evocaţi în manual este foarte bogată; îi amintesc doar pe cei care apar în mai multe texte sau imagini: Mircea cel Bătrîn (în Scrisoarea III şi într-o frescă de la Mînăstirea Cozia), Ştefan cel Mare (în portretul lui Gr. Ureche şi în celebra ilustraţie din Evangheliarul de la Humor), Alexandru Lăpuşneanu (în viziunea lui Ureche şi C. Negruzzi, dar şi în tabloul lui Teodor Aman), Mihai Viteazul (într-un fragment din Bălcescu, în Cuvînt introductiv la cursul de istorie naţională de M. Kogălniceanu şi într-o gravură a lui E. Sadeler), Alexandru Ioan Cuza (ca autor al mesajului de deschidere al primului parlament comun al Principatelor Unite şi al altor documente). Imaginea suveranilor României se conturează, alături de fotografii, din prezentări biografice, dar şi din documente scrise de ei, cu semnificaţie deosebită pentru contemporani. Astfel, Carol I este prezent în manual cu testamentul său din 1899 (în care apare celebra deviză Totul pentru ţară, nimic pentru mine), dar şi cu o scrisoare de condoleanţe adresată soţiei lui Vasile Alecsandri la stingerea din viaţă a poetului. Ferdinand apare într-o prezentare a lui Const. Kiriţescu, dar şi într-o scrisoare pe care i-o trimite principelui Carol cu ocazia majoratului. Între figurile revoluţionare apar Tudor Vladimirescu şi Avram Iancu.

Eroul colectiv reprezentativ este oastea română care a luptat în Războiul de Independenţă („Cîntec ostăşesc“ de G. Coşbuc, „Odă ostaşilor români“ de Vasile Alecsandri, „Lupta de la Rahova“ de Alex. Odobescu, „Asaltul de la Smîrdan“ de Titu Maiorescu şi două picturi ale lui Grigorescu).

Dintre personajele literare, altele decît cele istorice, îi amintim pe: Lumînărică (cerşetor pios, care şi-a închinat viaţa ajutorării celor săraci şi a bisericii) al lui C. Negruzzi, călăraşul lui Sadoveanu, Moş Gheorghe al lui Alex. Vlahuţă (un păzitor de vie în care autorul vede „toată mîndria neamului românesc“), lăutarul lui Şt. O. Iosif şi semănătorii lui Alecsandri, dar şi Meşterul Manole, care iese cumva din serie.

Valorile predominante vehiculate prin figurile eroice ale manualului sînt: mîndria pentru istoria neamului (pentru trecutul şi prezentul glorios), vitejia, sacrificiul, curajul, responsabilitatea, frumosul artistic. Manualul transmite aceste valori prin diferite tipuri de mesaje (texte ficţionale sau nonficţionale, imagini, compoziţii de tip epistolar sau documentar). Remarcăm echilibrul între atenţia acordată trecutului şi prezentului.

Eroii „obsedantului deceniu“

Mult mai diverse categorii de eroi propune manualul (unic, se-nţelege!) din 1950, – Limba română. Manual unic pentru clasa a V-a elementară, Editura de Stat. Autorii sînt necunoscuţi, foarte probabil un colectiv de profesori. (Între 1949 şi 1953, este o regulă ca identitatea autorilor să nu fie precizată, cf. Alina Pamfil, Ioana Tămîian, Studiul limbii şi literaturii române în secolul XX. Paradigme didactice, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2005). Regăsim, dintre categoriile identificate în manualul interbelic, doar personaje literare, altele decît cele istorice. Descoperim, în plus, o serie inepuizabilă de figuri emblematice ale comunismului internaţional şi românesc. Eroii selectaţi în manual sînt descrişi chiar în textul care deschide manualul: „Muncitori şi ţărani, cărturari şi ostaşi, / Făurari de legi noi, de lumină şi spor.“ (Cîntec pentru Republica Populară Română).

Se conturează cîteva noi categorii de eroi: a) figuri internaţionale ale ideologiei comuniste; b) figuri reprezentative ale comunismului românesc; c) colectivităţi şi „eroi sovietici“, secondaţi de cei naţionali.

Fondatorii comunismului au rezervate spaţii largi: Marx şi Engels (într-un text anonim despre prietenia dintre cei doi), Stalin (într-un text anonim, intitulat Făgăduiala, şi în Cîntecul lui Stalin, prelucrare de A. Toma; în numeroase fotografii şi ilustraţii presărate în manual), Lenin (într-o poezie de Radu Pădure, în Povestiri despre Lenin de Al. Dorohov şi în fotografii şi ilustraţii). Figurile autohtone reprezentative pentru promovarea ideologiei comuniste sînt: Gh. Gheorgiu-Dej, Ana Pauker, Olga Bancic, Filimon Sîrbu, I. C. Frimu, Vasile Luca. Colectivităţile eroice sînt: ţăranii implicaţi în colectivizare (Să facem aici în sat viaţă nouă de Petru Dumitriu) sau cei din colhozurile sovietice, între care unii se şi evidenţiază (tractorista Paşa Anghelina, personal aj Galinei Nicolaeva sau ţăranca pălmaşă devenită propagandistă într-un text de Elisabeta Luca); ţăranii care-i demască pe chiaburi (În drum spre S.M.T.); comsomoliştii care luptă împotriva cotropitorilor hitlerişti (fragment din Tînăra gardă de Alex. Fadeev); muncitorii din uzine (sudorul, de exemplu), greviştii revoluţionari precum Vasile Roaită („un erou al tineretului nostru“, cum este prezentat în Sună Sirena de Petre Iosif; de fapt, un fals erou, aveam să aflăm noi mai tîrziu), eroii muncii socialiste (Cum am devenit erou al muncii de Stahanov, cel care „a reuşit să extragă într-o singură zi o cantitate de cărbune pe care n-o mai scosese niciun miner din lume pînă la el“); pionierii ş.a. E interesant de observat că şi unele inanimate suferă parcă un proces de eroizare: uzina Uzina vie de Al. Sahia –, furnalul – fragment din Aşa s-a călit oţelul de N. Ostrovski –, colhozul, canalul Dunăre-Marea Neagră, dar şi Constituţia stalinistă („Cartea aceasta e scrisă de Stalin, / Popoarelor pururea li-i chezăşie, / Cartea frumoasă, cu soarele-asemeni, / Împrăştie razele-i de bucurie.“).

Valoarea supremă proslăvită de manual este respectul şi admiraţia pentru eroul sovietic şi pentru ideologia comunistă. Colectivismul, ura faţă de burghezo-moşierime sînt doar accente asociate. Particularitatea manualului este prezenţa masivă a autorilor sovietici şi a unor autori români astăzi uitaţi (M. Breslaşu, Al. Sahia, Radu Pădure, Petre Iosif, Elisabeta Luca), care îi concurează pe scriitorii români canonici. Ideea de literatură este pervertită de ingerinţele ideologicului, manipularea ideologică fiind grosolană. Efortul autorilor manualului merge în direcţia ignorării valorilor trecutului şi a reconfigurării valorilor naţionale din perspectiva unui prezent imperativ.

Eroi sînt încă

Autorii primei generaţii de manuale de liceu de după 1990 n-au avut cum să evite eroii, pentru că în programa pentru clasa a IX-a aveau, între altele, şi tema Exemple, modele, personalităţi. O privire acoperitoare privind textele alese în manualele alternative pentru această temă apare în Dicţionarul-antologie Mari teme literare, coordonatori Florin Şindrilaru, Gheorghe Crăciun, Ramona Lapoviţă Jugureanu, vol. 2, Editura Paralela 45, 2000, oferind informaţii relevante pentru discuţia noastră.

Am identificat aici trei categorii de eroi: a) figuri istorice; b) personaje literare, altele decît cele istorice; c) personalităţi culturale.

În prima categorie apar Ştefan cel Mare (în Fraţii Jderi) şi Mihai Viteazul (într-un fragment din Românii supt Mihai-Voievod Viteazul). Între personajele literare, putem distinge prezenţe simbolice: creatorul/ artistul de geniu/ poetul revoluţionar (Meşterul Manole, Eminescu evocat de Caragiale în articolul „În Nirvana“, Andrei Mureşanu din poemul lui Eminescu, arhitectul Ioanide din romanul lui Călinescu, dar şi Michelangelo, în Agonie şi extaz de Irving Stone, sau Doctor Faustus din romanul lui Thomas Mann); preotul care, prin puterea exemplului, reuşeşte să schimbe un sat (Popa Tanda de Slavici); eroul mitic civilizator (Promoteu descătuşat de Shelley); omul confruntat cu moartea (Regele moare de Eugen Ionescu); maestrul spiritual, măcinat de conflictul dintre idealitate şi realitate, dintre viaţa contemplativă şi cea activă (Knecht din Jocul cu mărgele de sticlă al lui Herman Hesse). Tema maestrului spiritual apare şi într-un text de graniţă, Jurnalul de la Păltiniş al lui Gabriel Liiceanu. Personalitatea evocată este Constantin Noica, „antrenorul de spirite“ care le oferă discipolilor un model existenţial prin cultură, esenţial interogativ, în răspăr cu ideologia dominantă a epocii.

Observăm aici o mai mare asemănare cu categoriile de eroi din interbelic. Totuşi, apar şi diferenţe şi parcă o anumită nesiguranţă în asumarea unui nou model de erou. Figurile naţionale sau personajele din literatura autohtonă sînt aşezate în vecinătatea celor din literatura universală. Tipul de erou selectat este mai cu seamă creatorul şi îndrumătorul spiritual. Construite însă nuanţat, din lumini şi umbre, aceste figuri exemplare pun în discuţie exemplaritatea însăşi. Manualele alternative de după ’90 promovează deschiderea spre alte culturi, spiritualitatea, respectul pentru figurile istorice importante, dar şi interogaţia privind valorile naţionale şi individuale.

În loc de concluzie, cîteva întrebări. Există eroi comuni ai celor trei perioade? Care sînt eroii noştri de azi? Ce valori reprezintă ei? De ce-i selectăm pe ei şi nu pe alţii? În ce direcţie încearcă şcoala să construiască valori astăzi? 

Florentina Sâmihăian este lector dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti, şi coordonează Colecţia „Cărţile mele“ de la Editura ART. 

Foto: M. Chivu