Pericol de vizitatori

Publicat în Dilema Veche nr. 723 din 28 decembrie 2017 – 10 ianuarie 2018
Pericol de vizitatori jpeg

N-o să spun că pe un șantier arheologic toți turiștii sînt primiți cu brațele deschise. E drept că majoritatea săpăturilor sistematice la care am participat aveau o politică explicită de prietenie față de vizitatori, de la cultivatorul turc de tutun la turistul japonez, nu mai zic de copii. Dacă se putea, lăsam întotdeauna accesul liber pentru cei care, după traseul oficial, treceau curioși și pe la secțiunile în lucru, unde cineva îi lămurea ce facem și de ce. Vrei să ai o presă bună, în comunitatea locală și dincolo de ea. Fie și numai pentru faptul că multe donații și mulți voluntari apar în felul ăsta. Oamenii sînt, de altfel, mai mereu entuziaști și interesați – și, din păcate, nu e datorită felului în care este popularizată arheologia, ci în ciuda lui. Și întrebările lor sînt de obicei foarte OK, deși cea mai simpatică pe care am auzit-o vreodată de la un vizitator rămîne „Aș dori să vă fac cinste tuturor cu o înghețată, se poate?“ S-a putut. Dar nu toate experiențele sînt așa plăcute. Aici voi vorbi, meschin, numai despre probleme.

Cel mai dificil e turistul competent, chiar în felul lui benign. Cel care se uită la ce faci cu un aer impenetrabil, ascultă cu o politețe sceptică prima ta propoziție, apoi îl vezi că face deodată cîțiva pași într-o parte și se lasă într-un genunchi pe marginea șanțului, fără o vorbă, căutînd unghiul care să îi confirme ceva ce bănuise încă de la început și ce noi, mă tem, nu vom descoperi nicio­dată. Turistul competent este și mai periculos dacă este însoțit de familie. Uneori, el merge șușotind de jur-împrejurul secțiunilor, făcînd gesturi largi și dîndu-i partenerei lămuriri în așa fel încît să nu fie auzit de cei care lucrează. Dar turistul competent știe că poate face asta și acasă, cînd se uită cu partenera la televizor. Aici trebuie să fie auzit de către familia lui vorbind de la egal la egal cu arheologii, cu care deci e musai să înceapă un dialog abil. Are multe atuuri în mînecă. Începe așa: el a vizitat situl ăsta acum 30 de ani, cînd tu erai un puștan, conform calculelor lui. Apoi: a văzut niște documentare foarte recente, pe National Geographic, despre perioada respectivă – știam noi că la Efes romanii foloseau iluminație nocturnă etc.

Tipologia vizitatorilor dificili, așa 5% cîți sînt ei, e un pui de Balzac. Cîte unul ascultă ghidajul tău rapid și la sfîrșit, fără alt comentariu, te întreabă dacă monedele sau opaițele astea pe care tocmai le-a cumpărat sînt originale. Altul face un efort să te asculte, dar la jumătate nu se mai poate stăpîni și te întreabă dacă e adevărat că aici ar fi putut fi Atlantida. (Formulări ca asta mă fac, în loc să răspund pe loc că nu, să am tot felul de ezitări stupide.) Pentru altul, ghidajul tău e din capul locului suspect. Vrei să-l speli pe creier? Lasă-l să experimenteze ruina, să se hrănească din autenticitatea ei! Turistul vrea, cum s-ar zice, să vadă filmul, nu cum se face filmul. Că veni vorba, există și vizitatorul care nu numai că n-are timp de explicații, dar n are timp nici să se uite. El face poze. Acasă, cînd descarcă pozele, va vedea lucrurile mai bine decît le-ai văzut tu vreodată, cu nasul în ele. „Pentru că rezoluția“. N-ai ce să-i mai arăți unuia care vede mai clar ca tine, e logic. Invers, există vizitatorul care scoate o păturică, o întinde în apropierea secțiunii și se transformă în colegul tău, dorește să coboare să „dea cîteva lopeți“ (?), în cutiuța asta ce este? Dacă mut puțin stația totală are ceva? 

Neapărat trebuie pomenit și cuplul care pare că vine sus pe deal (și poate chiar vine) direct la discotecă, parfumuri, geluri, tocuri, accesorii. Cînd ridici capul din șanț, decolorat și jegos, îi vezi deasupra ta ca niște statui post-rococo mestecînd gumă și reprezentînd toată civilizația pe care ai pierdut-o, poate, pentru totdeauna. Te poate salva atunci un alt vizitator, cel care se miră cu o blîndă generozitate la tot ce spui. Acum două mii de ani… Acum două mii de ani? Un zid… Un zid?? Niște ceramică… Ceramică??? Plecînd, se mai miră o dată în beneficiul copiilor, pe jumătate admirativ, pe jumătate zoologic: ați văzut?! Arheologii! 

Cătălin Pavel este arheolog și scriitor. Cea mai recentă carte publicată este romanul Trecerea, Cartea Românească, 2016.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.