Cînd și cum s-a inființat grupul Divertis? Care e povestea lui?

Ca să vă răspund în ordine: în 1981, prin decizia comună a lui Toni Grecu, care le-a adus la cunoștință colegilor săi de studenție Florin Constantin și Doru Antonesi că au înființat grupul Divertis… Povestea e una frumoasă, în jurul creativității celor trei s-au tot adunat și alți creativi, tot studenți, în ani diferiți, fie ai aceleiași facultăți (Electronică ), fie ai alteia (Mecanică). Eu „orbitam“ cam de prin 1980 scena umorului studențesc din Iași, acolo l-am și cunoscut pe Toni, apoi, odată cu spectacolele de pe scena Casei Studenților, s-au alăturat Silviu Petcu, Valentin Gora și Valentin Darie. Asta a fost componența „studențească“ a grupului Divertis din Iași.

Ce tip de umor se putea face pe vremea lui Ceaușescu? Cum treceau aluziile?

Tipul de umor „studențesc“, în care rîdeam de tot ce se putea din jurul nostru: colegi, profesori, examene, cămine. Sau, mai bine zis, de ce nu prea aveam la ele: apă caldă, curent electric, confort, cantinele cu serviciul obligatoriu și lipsa mîncării de calitate, tramvaiele și transportul în comun. Aluziile apăreau din așa-zisele „basme“ sau „fabule“, a căror acțiune se petrecea în alte țări, dar toată lumea știa despre ce e vorba…

Și, spre finalul „societății socialiste multilateral dezvoltate“, la principalele manifestări unde se „gusta“ spiritul Divertis, „Serbările“ organizate de BTT, au apărut și primele reclamații de la „băieții cu ochi albaștri“: că „facem afirmații tendențioase la adresa regimului“ în textele noastre.

Ce s-a schimbat după 1989? Cum a evoluat umorul grupului în anii ’90?

Păi, principala schimbare a fost că am ajuns la TV. La „Televiziunea Română Liberă“, mai precis, unde ne-a recomandat Cristian Țopescu, colegul nostru de pe scena „Serbărilor“. Între timp, grupul se mai mărise prin adăugarea lui Cătălin Mireuță, a lui Ioan Gyuri Pascu, venit de la „Ars Amatoria și Fiii“, de la Cluj , și a lui Ioan T. Morar, care ne distra pe toți, pe vremea aceea, cu genialele sale impersonări ale lui Nicolae Ceaușescu. Așa arăta Divertis-ul ajuns la TVR într-o după-amiază, cînd a reușit să scoată din pepeni o Românie întreagă cu protestul dedicat „Prototiptilului“…

Umorul nostru era dat de două componente: textele scrise de noi (și noi absolut toți scriam texte, mai mult sau mai puțin bune) și cel dat de interpretarea personajelor. Evident că ne-am orientat către politic, o componentă pe care nu prea am avut voie să o dezvoltăm pe vremea Împușcatului…

De ce credeți că ați avut, atunci, atîta trecere? Care au fost „bucățile“ voastre cele mai de succes?

Am avut succes pentru că am făcut umor de calitate, bazat pe cultura generală a spectatorului nostru și pe inteligența lui, am avut o abordare dură într-o formă elegantă și distractivă a evenimentelor vremii, am avut talent și „fețe“ de oameni politici din timpul respectiv.

În plus, să nu uităm efervescența generală pe teme politice de după 1989, cam pînă cînd s-a „săturat“ lumea de subiectele politice.

Mi-e greu să spun care au fost „bucățile“ de succes, pentru că nu au fost prestații ale noastre care să nu se bucure de succes. Cred că toată lumea își amintește cu drag de „Interviul cu crescătorii de animale mici“ de la Teatrul „Ion Creangă“ din 1991, sau de spectacolele din cadrul Galelor UNITER sau, de ce nu, și de personajele și întîmplările lor de la Reflecții rutiere.

Cum a evoluat grupul după aceea, în anii 2000? A schimbat ceva faptul că ați avut emisiuni constante la televizor?

Umorul nostru nu s-a schimbat calitativ, dar s-a „adaptat“ cerințelor legate de faptul că emisiunile TV (pe la diverse televiziuni) au luat locul spectacolelor cu public și al aparițiilor televizate aleatorii… Deci, da, a cam schimbat… În felul negativ în care apariția beneficiului financiar asociat reușește să schimbe oamenii din spatele artiștilor.

S-a schimbat si publicul, cerea altceva? În ce măsură mai aveau sens aluziile politice? Ce alt tip de poante aveau succes?

Publicul nostru nu s-a prea schimbat, doar s-a dat deoparte, a emigrat, a ieșit din „target“ și a fost „înlocuit“ cu tineri, care doar întîmplător știu cine a fost Divertis. I-am ajutat și noi, despărțindu‑ne oficial prin 2013 și devenind două entități, Distractis și Serviciul Român de Comedie.

Așa cum am mai afirmat, aluziile politice au ajuns chiar pînă acolo încît să „sîcîie“ telespectatorul sau să-l obosească – faptul că trebuia să se „gîndească“ de ce să rîdă la o glumă de-a noastră de comedie istorică… Evident, poantele cele mai gustate deveniseră cele vizuale, simple, sau comicul de situație, gen Las Fierbinți. Apropo de asta, noi am avut primii așa ceva în Pro Corlate TV și scenetele din această localitate fictivă cu primarul, popa, polițaiul, barmanul etc.

Care este situația acum? Cum mai e vizibil grupul și cui se adresează?

Situația acum este cea care este, Divertis a devenit istorie și prin faptul că, dacă ar face cineva un miracol și ne-ar reuni, tot ar lipsi aportul inconfundabil al colegului Ioan Gyuri Pascu, odihnească-l Dumnezeu… Grupul e foarte vizibil la nivel de căutare pe YouTube și se adresează nostalgicilor și celor educați cu gusturi clasice, lol…

Care este, după dvs., definiția umorului în general și a umorului à la Divertis în particular?

„Umorul este atunci cînd cineva rîde și tu știi de ce, și, eventual, rîzi și tu din același motiv.“ E o calitate umană nativă, care nu prea se poate învăța, se poate doar exersa și atunci devii un om „vesel, fără umor“… Umorul Divertis-ului nu era, nu este cu nimic diferit de orice umor. Poate tenta politică să-l fi făcut ceva mai deosebit, poate faptul că cele mai bune glume se adresau unui public cu o cultură generală minimă, poate pentru că nu am „coborît“ niciodată mai jos de buric…

Cum e să întrupezi un personaj ca Ion Iliescu?

E într-un fel… Mai ales cînd dai „nas în nas“ cu el pe scenă… Mai ales cînd el devine personajul tău pentru foaaaaarteee mult timp, cînd personajul nu seamănă mai deloc cu cel din realitate, fiind mult mai plin de umor și haioșenie. Mai ales cînd pățești la fel ca Birlic și nu mai „scapi“ de „Iliescu de la Divertis“. Ca să spun despre partea cealaltă, am două cărți cu autograf de la omul politic Ion Iliescu. Și cu dedicație. Oricum, m‑am reprofilat, acum sînt sommelier și wine-entertainer, și viața merge înainte cu același umor…

a consemnat Iaromira POPOVICI