Pe drum cu un music freak

Publicat în Dilema Veche nr. 734 din 15-21 martie 2018
Pe drum cu un music freak jpeg

Am fost crescută cu muzică bună. De un tată căruia îi plăcea să ne poarte pe drumuri. Road-movie-ul copilăriei mele a avut o coloană sonoră de Rock’n’roll Hall of Fame și o ilustrație de National Geographic. De cîte ori o ascult pe Janis cum cîntă „Me and Bobby McGee“, mă catapultez pe serpentinele din Cheile Bicazului, pe bancheta din spate a Daciei 1310. Tata conduce și fredonează, mama îl roagă să încetinească la curbe, stîncile par a se prăvăli peste noi. Peisajul mă amețește, muzica mă înalță. Pricep, fără să înțeleg versurile: „Freedom is just another word for nothing left to lose“. Ne aflăm pe drum spre Lacul Roșu, pentru un Revelion deja tradițional, unde cei mari beau și mănîncă în cabană, iar cei mici se udă pînă la piele în zăpadă și apoi își ard hainele pe sobă. Ai mei sînt responsabili cu sarmalele și distracția. Tata a adus casetofonul Sony feathertouch, modificat de el să scoată 12.000 herți cu 0 decibeli. Nu-i ușor să mixezi cu casete pe care ai înregistrate albume întregi, să le tot schimbi și să știi exact pînă unde să derulezi ca să nu se răcească atmosfera. În plus, e bruiat de Vichi, unchiul mai tînăr și rebel, cu muzicile lui scandaloase ce provoacă oroarea adulților și deliciul copiilor cărora le traduce versurile. Piesa momentului e „Why does it hurt me when I pee“ a lui Frank Zappa („Why does it hurt when I pee… It jumped right up and grabbed my meat… My balls feel like a pair of maracas…“). Dar tata are o armă secretă, adică o compilație de rock’n’roll cincizecist – Chuck, Bill, Little Richard, Jerry Lee, Elvis, Chubby, toată gașca – pe care lumea o ia razna (ca și la banchetul meu de clasa a V-a, cînd i-a făcut pe profesorii cei mai rigizi să danseze cot la cot cu elevii) și Dan Grădinariu triumfă. Podeaua de lemn se zguduie ca la cutremur, pînă cînd însuși DJ-ul își luxează piciorul. Tata se mișcă ursulin, cîntă ca un dulap împins pe parchet, dar are un simț muzical ieșit din comun. E un tonomat uman: nu numai că recunoște o piesă de la primele acorduri, dar îți spune data și locul ocupat în topul britanic sau american. A crescut cu timpanul lipit de radio ca să asculte Teenager Party cu László Cseke la Europa Liberă. Mama îmi spunea că duminică seara, cînd se dădea topul NME la Radio Luxemburg, era imposibil să-l scoți în oraș. În studenție, a fost DJ la Casa Studenților și a pus primul muzică stereo în Iași, pînă cînd discoteca a fost închisă după întoarcerea lui Ceaușescu din China. Acum i s ar spune „music freak“. Atunci era doar un inginer care voia ca lucrurile să sune cum trebuie. Nu înregistra muzică decît de pe viniluri și se supăra cînd îi aduceam din vecini casete „trase prost“. Cînd s-a apucat de muzică, în România curentul electric avea cu 5% mai puțini herți decît frecvența europeană standardizată de 50 Hz, așa că discul se mișca mai încet și, pentru urechile fine, falsa. Soluția pe care a găsit-o a fost să frezeze pe exteriorul platanului un sector stroboscopic ca să poată regla turația pick-up-ului cu lumina de la televizor (sper, tată, c-am înțeles bine), pînă cînd a reușit să-și cumpere un Technics cu cristal cuarț.

După ce și-a luat carnetul, a montat un cort extensibil pe acoperișul Daciei. Așa am străbătut cam toată România și am ascultat cam tot ce-a fost bun din ’50 și pînă pe la jumătatea anilor ’70. „Atunci ați apărut voi și muzica a trecut pe planul doi“, mi-a spus odată și, dacă mă gîndesc mai bine, a fost cea mai mare declarație de dragoste pe care ne-a făcut-o. În aceeași Dacie am făcut și turul țărilor socialiste, pe la jumătatea anilor ’80, cînd casetele lui tata n-au fost niciodată mai prețioase. Din țară puteai să scoți cam 60 de dolari de familie. Restul valutei a fost rulată inginerește și ascunsă în locul unor role din banda magnetică. Culmea e că încă se puteau derula. În Cehoslovacia, am înnoptat într-un camping plin de pletoși care măcelăreau la chitară piese clasice. Janis, Animals, Troggs, The Who… Enervat, tata a scos boxele pe capotă ca să-i concureze cu piesele originale. Duelul a continuat tîrziu în noapte, pentru că detesta chitariștii de ocazie. „Odată ce nu-l poți întrece pe Clapton, ce rost mai are să încerci?“

Într-o vară, am ajuns și pe 67 C (acum Transalpina), care arăta ca un drum forestier plin de bolovani ca pe Lună. Motorul se încinsese teribil și ai mei se temeau că acolo o să rămînem. Mie nu-mi era frică: știam că tata va rezolva cumva. Muzica și peisajul mă transportau într-o stare preadolescentină de frămîntare și de revelație. Moody Blues cîntau „Melancholy Man“. „A beam of light will fill your head and you’ll remember what’s been said by all the good men this world has ever known.“ Peisajul era nepămîntean, muzica psihedelică și spirituală… N-a existat un loc sau un timp mai bun să-i asculți pe Moody Blues. Nu știam încă ce însemna melancolia, dar trăiam o versiune exuberantă a ei. „All the world astounds me and I think I understand.“ Mașina noastră era singura care se aventurase pe traseu și n-aveam nici măcar un aparat de fotografiat. Și ce-ar fi putut surprinde o poză? Erau prea multe de văzut, prea multe de ascultat. La ceva timp după aceea, am primit prin poștă un Polaroid făcut de niște alpiniști cu care ne-am întîlnit acolo sus. Azi e decolorat, dar nu și amintirile mele. Mersi, tata, pentru muzică și drumuri. 

Anca Grădinariu este critic de film.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.