Pasa ca metaforă a încrederii

Ciprian RUS
Publicat în Dilema Veche nr. 531 din 17-23 aprilie 2014
Pasa ca metaforă a încrederii jpeg

Pare de necrezut, nu găseşti asta decît în istoriile apocrife, dar pasa a fost inventată la cîteva zeci de ani după ce „frumosul sport“ – the beautiful game, cum a fost alintat fotbalul – se desprinsese definitiv de rugby şi îşi cîştigase, la graniţa secolelor XIX şi XX, nu doar identitatea proprie, ci şi popularitatea care a făcut din el fenomenul planetar de azi. Zeci de ani, „foot-ball“-ul a fost ceea ce, generaţie după generaţie, fiecare puştan reinventează şi retrăieşte el însuşi pe maidanul copilăriei sau în curtea şcolii: mai întîi piciorul şi abia apoi mingea. O luptă oarbă într-un meleu, în care procedeul de bază e lovirea balonului prin aşchiere şi, cînd asta nu reuşeşte, şi cel mai adesea nu reuşeşte, raşchetarea, fără discriminare, a tibiilor adversarilor sau ale coechipierilor, cum vine pe voleu. Dacă şi cînd mingea iese, cumva, ca prin minune, din grămada dezordonată, primul care o prinde o zbugheşte, orbeşte, spre poarta adversă, care e formată, după caz, din doi bolovani, doi rucsaci, trei lemne înnodate naiv sau ceva mai modernul bătător de covoare. Iluzia golului şi a gloriei durează, fatalmente, infinitezimal. Mingea dă într-un smoc de iarbă, într-o tufă de trandafiri, într-un adversar sau într-un coleg bezmetic, şi, pînă să pui din nou stăpînire pe ea, grămada e la loc. În curtea şcolii, golul e prima mare necunoscută dinaintea ecuaţiei de gradul I de la matematică. Ţi se întîmplă, uneori, să dai gol, dar habar nu ai cum ai făcut-o. Urmează ora de română şi profesoara, lată cît un zid de fotbal pe marginea careului de „şaişpe“, te întreabă, zîmbind larg: „Ce a vrut să zică autorul?“

Aşa era în copilăria noastră, aşa a fost şi în copilăria fotbalului. Invenţia pasei de către scoţieni a însemnat prima mare revoluţie din istoria fotbalului. Un sport de echipă jucat de egoişti s-a transformat, azi, într-un sport de egoişti jucat în echipă. Poate că invenţia şcolii de fotbal scoţiene ar fi fost azi mai mult o bizarerie, dacă ea nu ar fi dat rezultate. Dar noul sistem, în care coechipierii avansau spre poarta adversă pasîndu-şi mingea, spărgînd blocul advers, cesionîndu-şi, unul celuilalt, responsabilitatea şi rolul de coordonator, s-a dovedit a fi veriga lipsă dintre maidanul prăfuit de odinioară şi dintotdeauna şi stadioanele monumentale de azi.

Pasa inventată de scoţieni a devenit garanţia succesului împotriva „inamicilor“ englezi, înainte de a deveni o metaforă a încrederii în sport. Cînd pasezi, îţi asumi faptul că măcar unul dintre coechipierii tăi poate face mai mult decît tine, în acel moment al jocului. Pasa înseamnă încredere, iar pe această încredere s-au construit mari fenomene fotbalistice precum Ajax-ul anilor ’70, Steaua anilor ’90 sau Barcelona ultimului deceniu, cu această „tiki-taka“ căutînd, mereu, perfecţiunea. Îţi pasez întrucît cred că poţi duce faza de joc mai bine decît mine, îţi pasez pentru că eşti mai bine plasat, îţi pasez pentru că ai un unghi mai bun de şut la poartă, îţi pasez pentru că eu, un fundaş limitat tehnic, nu pot filtra mingea mai departe, aşa cum o poţi face tu, un mijlocaş genial, îţi pasez pentru că eu, mijlocaş genial, nu am nici poziţia şi nici oportunismul tău de atacant. Îţi pasez pentru că sînt între patru adversari, iar tu eşti liber. Îţi pasez pentru că am încredere în tine. Îţi pasez – iar asta o ştie oricine a jucat un pic de fotbal în copilărie – pentru că am încrederea că şi tu mi-ai pasa dacă ai fi în locul meu...

Suprimarea egoismului şi încrederea în celălalt au schimbat fundamental fotbalul. Nebunia aceasta de a da mai departe, altuia, mingea, pe care abia ai recuperat-o, a rescris istoria sistemelor tactice de joc, a făcut din fotbal – din ceea ce, maliţios, unii definesc şi azi ca fiind o alergătură fără sens a 22 de bărbaţi în jurul unei mingi – un sport al minţii. „Clasicul“ şi rizibilul sistem 1-10 al copilăriei fotbalului (un portar şi zece atacanţi!) a devenit, cu timpul, 1-7-2-1 (un portar, şapte jucători defensivi şi trei oameni în atac), celebrul „lacăt italian“, pînă să se ajungă la sistemele moderne, binecunoscutul 1-4-4-2 (un portar, patru apărători, patru mijlocaşi şi doi atacanţi) sau mai sofisticatul 1-4-3-3. Pasa a dat şarm şi profunzime fotbalului. Pare complicat, dar e atît de simplu: e vorba despre încredere. Eşti capabil să delegi responsabilitatea, sau mergi bezmetic, de unul singur, înainte? Prin strategii şi artiştii săi, fotbalul şi-a pus, acum 100 de ani, problemele managementului corporatist din ziua de azi.

***

Umbla o vorbă pe vremea Generaţiei de Aur a fotbalului nostru – o recunosc toţi cei care au făcut parte din ea. „De fiecare dată cînd intram în criză de idei, cînd tactica stabilită cu antrenorii înainte de meci era infirmată de condiţiile de joc şi de replica adversarilor, cînd chiar nu mai ştiam ce să facem cu mingea, atunci, fiecare dintre noi, îl căuta pe Gică Hagi. Îi pasam lui, aveam încredere că el va găsi cea mai bună soluţie…“ Gică Hagi, golgheterul furibund din anii tinereţii, omul cu explozie, cu tehnică, viziune şi şut, omul capabil să rezolve de unul singur cele mai complicate faze de meci, a ajuns cu adevărat mare abia cînd s-a încoronat ca maestru al pasei, cînd a învăţat să renunţe la orgoliul de golgheter, pentru a se pune în serviciul echipei. Va fi sacrificat, poate, multe goluri din palmaresul personal, dar a cîştigat încrederea unei întregi generaţii, coechipierii săi şi noi, suporterii Naţionalei, deopotrivă.

Ciprian Rus este jurnalist, scrie despre leadership pe www.manager.ro şi este autorul cărţii de publicistică sportivă Vestiarul campionilor.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.