Părul bărbaţilor

Publicat în Dilema Veche nr. 679 din 23 februarie–1 martie
Părul bărbaţilor jpeg

În funcţie de gen, conotaţiile sexuale ale părului sînt destul de simetrice. Simplificînd lucrurile, podoaba capilară reprezintă senzualitate la femeie şi virilitate la bărbat (de la lat. barbatus = „care poartă barbă“). La Cantemir (Divanul sau Gîlceava înţelep­tului cu lumea, 1698), sexualitatea băiatului începe la pubertate, atunci cînd începe „a înfiera musteaţa“. Principele moldovean a glosat astfel: „adecă pubes să cheamă perii carii întîi la musteaţă sau la barbă răsar“. Şi în jurul organelor genitale (pubes = „păr pubian“), spunea Isidor din Sevilla la începutul secolului al VII lea. Conform teoriilor freudiene, capul bărbatului este un simbol falic, iar tăierea părului este o castrare simbolică. Fie că e vorba de potenţă sexuală, fie de vigoare masculină, legenda biblicului Samson este elocventă: „Apoi Dalila a adormit pe Samson pe genunchii ei şi a chemat pe un om care a ras cele şapte şuviţe de pe capul lui Samson. Şi Samson prinse a slăbi şi puterea lui îl părăsi.“ (Judecători)

În zona sud est europeană, această corespondenţă simbolică dintre părul bărbatului şi forţa sa (inclusiv sexuală) a supravieţuit de a lungul secolelor, de la colecţionarea de scalpuri ale duşmanilor, ca formă de preluare simbolică a puterii lor, pînă la umilirea adversarilor prin tăierea totală sau parţială a podoabei capilare şi faciale. Pentru bărbaţii din Balcani, de pildă, „era ruşine să ţi taie duşmanul mustaţa“. În zonă, mustăţile erau un semn obligatoriu de virilitate. În orice caz, aceasta era imagi­nea balcanicilor în Europa Occidentală a secolului al ­XVIII lea, cum ne o prezintă şi opera Così fan tutte, pe muzica lui Mozart şi libretul lui Lorenzo Da Ponte (premieră la Viena, în 1790). Cînd servitoarea Despina vede doi tineri mustăcioşi, mascaţi în albanezi, ea îi ia (ridendo) drept valahi sau turci: „Vai ce mutre şi ce haine! / Şi ce feţe, ce mustăţi au! / Nu ştiu zău ce pot să fie, / Valahi sau turci.“

Putem astfel să înţelegem mai bine obsesia creştinilor din zonă de a tăia (smulge, tăia, zgîlţîi etc.) părul, barba şi perciunii rituali ai evreilor care îşi respectau tradiţiile religioase, cu sau fără vreun motiv limpede. Boiernaşul Teodor Vîrnav, de pildă, îşi aduce aminte că, în copilărie, pe la începu­tul secolului al XIX lea, se răzbuna pe agresivul său profesor de greacă „rupîndu le perciunii băieţilor de jidani ce întîmpinam pe uliţă“.

Pentru ca umilinţa (de virilizarea) să fie mai vizibilă, mai făţişă, erau tăiate doar o jumătate de barbă, o jumătate de mustaţă, un perciune etc. Obiceiul este atestat şi în cultura arabă, aşa cum apare într o poveste din colecţia O mie şi una de nopţi: „Scoţînd foarfecele şi briciul de bărbierit, fata îi rase fiului sultanului jumătate de mustăcioară şi jumătate de barbă din partea stîngă, jumătate de păr din partea dreaptă.“ Stigmatizări similare se aplicau în secolele XVIII XIX şi evreilor din Centrul şi Estul Europei: „Ca pedeapsă jignitoare, li se tăia cîte un perciun şi jumătate de barbă“ (Polonia, secolul al XVIII lea); sau: acuzat de erezie, rabinul Aaron Chorin a fost ameninţat de conducerea comunităţii evreieşti că „i se va tăia o jumătate de barbă“ (Arad, Transilvania, 1805); sau: „Evreul luat ostatec de eterişti s a întors cu o jumătate de barbă şi o perciună tăiată.“ (Ţara Românească, 1821)

Memoria unei asemenea mentalităţi a supravieţuit şi la sfîrşi­tul secolului al XIX lea, în mahalaua bucureşteană a mic burghe­zului caragialian jupîn Dumitrache (O noapte furtunoasă, 1879), care făcea mereu trimitere la suprema dezonoare: „Să mi tai mie favuridele“. Pînă de curînd, la sfîrşitul secolului XX, băieţii indisciplinaţi din liceele româneşti erau stigmatizaţi, fiind „raşi în cap, la zero“.

Identitate, prestigiu, rang

În spaţiul românesc, la bărbaţi, părul (plete, bărbi, mustăţi, favoriţi) trebuia să fie etalat (nu ascuns, ca la femei), ca indicator al identităţii etnice, al prestigiului social, al rangului politic (barbă mare = boier mare), dar şi – exprimînd virilitatea – al statutului sexual.

Epoca de tranziţie către modernitate a fost una de confuzie a modei privind portul şi pieptănătura. Într un studiu temerar, Alecu Russo vorbea cu nostalgie ironică despre „schimbarea la faţă ­
[= la haine şi la păr] a Moldovei“ ca fiind o „revoluţie măreaţă şi furioasă“ (Studie moldovană, 1851). Sfîrşitul secolului al XVIII lea şi prima jumătate a secolului al XIX lea a fost o epocă bulversantă din acest punct de vedere, cu năravuri care îl indig­nau pe un meşteşugar din mahalaua Batiştei a Bucureştilor, un oarecare Ioan Dobrescu (1802 1832), fie pentru că „muerile umblau cu capetele goale [= neacoperite] şi tunse, dezgolite pînă la brîu“, fie pentru că „oamenii îşi lepădaseră portul şi şi luase portul strein, ca păgînii, unii nemţeşte, alţii sfranţozeşte, alţii în alte chipuri“, fie, în fine, pentru că bărbaţii umblau „cu părul tuns [= aranjat], cu zulufi ca muerile“.

Cameleonismul boierilor noştri din epocă a fost foarte bine surprins de Costache Negruzzi într una din nuvelele sale („Au mai păţit o şi alţii!“, 1838). Unul dintre personajele sale ridicole, postelnicul Andronache Zambolici, încearcă să supravieţuiască onora­bil – ca şi, de alt­fel, Chiriţa lui Alecsandri – într o epocă de mode schimbătoare (1812 1828), alegîndu şi mereu alte mărci identitare şi diferite coduri culturale: „Pînă acum de cinci ori îşi schimbă boierul Zambolici hainile. Întîi la 1812 şi a ras barba şi s a îmbrăcat europeneşte. Pe urmă, în vremea d. Calimah, luă costiumul cel lung. La 1821, bejănărind, îmbrăcă iarăşi fracul şi îşi rase şi musteţile. Înturnîndu se din bejenie, iar luă işlicul. Apoi, la 1828, apucă din nou fracul, îşi lăsă favoriţii mari şi barbetă şi puse şi ochilari. Zice că nu se va mai schimba, dar putem să l credem?“

Aparent paradoxal, şi boierii (nu numai cucoanele lor) aveau mare grijă de podoaba lor capilară. Evident, mai ales de barbă, una dintre mărcile identitare vizuale cele mai puternice. Ca atare, ea trebuia să fie îngrijită cu atenţie. Într o piesă de teatru, scrisă pe la 1819, slujitorul banului Grigore Ghica relatează cum îşi aranjează boierul barba înainte de a ieşi din casă pentru a se întîlni cu alte „obraze“, adică cu alţi demnitari: „Acu s au sculat de la pat şi acu şade pe ţucal şi se uită în oglindă şi şi scoate părul cu cimbistra [= penseta] pînă oi pune eu masa şi să merg să i vopsesc barba, să l feţuiesc şi apoi iese la obraze.“

Cănirea bărbii era o problemă importantă în epocă. Pe la jumătatea secolului al XIX lea, farmacistul braşovean J.M. Honigberger prezenta comparativ două reţete pentru vopsirea părului, a bărbii şi a sprîncenelor: la bărbaţii din Europa şi la cei din Orient (India, Afganistan, Persia).

Tinerii eleganţi nu se lăsau nici ei mai prejos. Mihail Kogălniceanu (Tainele inimei, 1850) îi numeşte dandi şi dandis (sic!), fiind probabil prima folosire a termenului dandy în cultura română. În camera junelui dandy B.P. Hasdeu, student la Universitatea din Harkov (1852 1854), „cărţile, hîrtiile, peniţele şi creioanele“ stăteau de a valma „în societatea borcanelor cu pomadă, parfumurilor, periilor, pieptenelor etc.“. Protagonistul nuvelei autobiografice Duduca Mamuca (1861) era poreclit de colegi „Spiţerul“, pentru că – explică „studintele“, un alter ego al autorului – „iubea parfumurile şi pomăzile“. La Puşkin (Evgheni Oneghin, 1825), trusa de înfrumuseţare masculină a protagonistului era ceva mai cuprinzătoare şi mai ordonată: „Parfumuri, pieptănuşe, pile / Şi forfecuţe mult utile. / Şi zeci de perii ntr un dulap: / De dinţi, de unghii şi de cap.“

Apar şi deosebiri de Volksgeist, de pildă între unguri şi români. O legendă maghiară – interpolată la jumătatea secolului al XVII lea de Simion Dascălul în Letopiseţul lui Grigore Ureche – marchează diferenţa identitară dintre unguri şi românii din Maramureş şi Moldova, prin modul deosebit de a se tunde al acestora din urmă. La acestea putem adăuga şi o zicală maghiară depreciativă, care atribuie românilor pilozitate excesivă: „Szóröstalpú oláh“ („Valah cu păr pe talpă“). Conform unei legende etiologice moldoveneşti, de tip „Darurile divine“, ungurul primeşte la începutul lumii, chiar de la Dumnezeu, răşină să şi facă „sfîrcuri la mustăţi“, ca „să fie fudul“ (Mihail Sadoveanu, Baltagul, 1930). Românul e sfătuit dim­potrivă: „Mustaţea nu ţi răsuci / Des cu degitile tale.“ (Naum Rîmniceanu, Buna obicinuinţă noaoă, cca. 1800)

Antropologii au stabilit că distanţa culturală care desparte naţiile nu este impusă numai de diferenţa dintre zeii „noştri“ şi zeii „lor“, ci şi de diferenţa dintre unele coduri culturale, aparent minore. Se întîmplă chiar ca simple obiceiuri, graiuri sau înfăţişări diferite să mărească distanţa interetnică mai mult decît o fac, de pildă, doctrine religioase diferite. „Noi“ ne uităm mai ales la ce şi cum mănîncă „ei“, la cum vorbesc „ei“, la cum îşi poartă „ei“ părul.

De pildă, opoziţia dintre „pletoşi/bărboşi“, pe de o parte, şi „tunşi/raşi“, pe de altă parte, se suprapune adesea opoziţiei identitare dintre „sălbatici“ şi „civilizaţi“. Dar nu este o regulă. „Fiecare dintre termeni poate să primească o valoare pozitivă sau negativă în distincţia pe care o stabileşte între sine şi ceilalţi.“ Cert este faptul că modul în care oamenii îşi poartă părul şi barba „a servit şi serveşte încă“ – subliniază Vintilă Mihăilescu – „drept operator cultural al unor departajări între «noi» şi «ei».“

(fragment din volumul
Sexualitate şi societate.
Istorie, religie şi literatură,
Polirom, 2016)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.