Pariul lui Pascal

Cristian CÂMPEANU
Publicat în Dilema Veche nr. 382 din 9 - 15 iunie 2011
Pariul lui Pascal jpeg

Putem privi întrebarea dacă monarhia ca sistem de guvernămînt mai poate fi relevantă în contextul modernităţii seculare în două feluri.  Din punct de vedere istoricist, ea se sprijină pe ideea că societatea omenească se află într-un progres continuu şi inevitabil, că există o forţă binevoitoare, dar de neoprit care mişcă istoria înainte şi că omenirea evoluează în permanenţă de la forme primitive la forme superioare de organizare socială şi politică. Prezumînd această evoluţie ineluctabilă „înainte şi în sus“ putem postula superioritatea intrinsecă a modernităţii numai în virtutea succesiunii în timp. Ce vine după este în mod necesar un progres faţă de ce era înainte, republica urmează monarhiei şi îi este superioară. Nimeni nu se poate sustrage. Zeitgeist-ul se mişcă în chip obiectiv şi cine nu pricepe mersul istoriei e fie o relicvă din vremuri revolute, fie un reacţionar care se aşază de-a curmezişul marşului Ei şi va fi strivit de tăvălugul progresului.

Bineînţeles, dacă observi – şi este relativ uşor de observat – că istoria e departe de a fi o cavalcadă a spiritului, că nu include în nici un fel ideea de evoluţie sau de progres şi că, în general, nu conţine nimic obiectiv şi necesar, atunci toată povestea de mai sus se destramă. În felul acesta, modernitatea (asociată republicanismului) şi tradiţia (asociată monarhiei) pot fi luate în considerare drept competitoare legitime, ceea ce în grila deterministă n-are nici o noimă. De îndată ce am stabilit acest lucru, să constatăm că modernitatea republicană pare mai bine plasată în cursă pentru că vine însoţită de libertăţile şi drepturile asociate constituţionalismului. Monarhiile contemporane par, la rîndul lor, într-o situaţie precară, pentru că sînt instituţii hibride, nevoite să accepte constrîngerile moderne ale constituţionalismului pentru a supravieţui. Cum constituţionalismul este trăsătura esenţială a guvernămîntului modern, caracterul republican sau monarhic devine un amănunt secundar, care ţine mai degrabă de culoarea locală. Ceea ce este cu adevărat important este garantarea prin Constituţie a drepturilor şi libertăţilor individuale în raport cu guvernămîntul.

Problema modernităţii recunoscută ca atare de la Weber încoace este că nu mai este capabilă de sens. În „lumea dezvrăjită“ a modernităţii, oamenii sînt liberi şi autonomi, dar nu mai ştiu ce să facă cu aceste daruri. Omul modern l-a dat afară pe Dumnezeu din Cetate şi acum nu se mai simte nicăieri acasă. A cîştigat un vehicul extrem de puternic – libertatea –, dar nu ştie încotro să se îndrepte. Odată legătura cu transcendenţa tăiată, nu mai putem spera în nimic şi sîntem deposedaţi de miturile fundamentale. Despre consecinţele dezastruoase ale acestei catastrofe (în sens originar) a modernităţii a scris Horia-Roman Patapievici cînd a descris Omul Recent şi nu doresc să reiau aici pledoaria sa pentru recuperarea Sensului şi refacerea legăturii cu transcendenţa. Este suficient să amintesc îndemnul său de final „Să fim moderni, dar Nihil sine Deo“.
 
Altfel spus, monarhia constituţională ne oferă şansa de a ne valorifica la maxim drepturile şi libertăţile şi de a ne simţi în continuare acasă în lumea şi în ţara noastră. Acest lucru o transformă în ceva mult mai important decît un sistem de guvernămînt printre altele. Este acel ceva care face ca toate basmele să fie despre prinţi, prinţese şi regi, şi nu despre preşedinţi şi comisari.
 
Sigur, această opţiune nu se sprijină întru totul pe raţiune, pentru că nici nu e posibil. Cred însă că acest „deficit de raţionalitate“ nu o şubrezeşte, ci o întăreşte. Opţiunea pentru monarhie este similară mai degrabă Pariului lui Pascal: ai totul de cîştigat şi nimic de pierdut.
 
Cristian Câmpeanu este jurnalist la România liberă.

Tema acestui dosar a fost discutată în emisiunea "Punerea pe gînduri" la RFI România joi, 9 iunie. O puteţi asculta aici.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.