Omul cu şopîrla

Publicat în Dilema Veche nr. 610 din 22-28 octombrie 2015
Omul cu şopîrla jpeg

- argument -

Ideea unui dosar dedicat lui Toma Caragiu îşi are originea într-un vis.

Se făcea că mă aflam într-o drumeţie la munte cu nişte prieteni; ne opriserăm să ne tragem sufletul într-o poieniţă însorită cînd, dintr-un pîlc de copaci, a apărut pe o potecă şi a traversat poieniţa, trecînd chiar prin mijlocul grupului nostru, însuşi Toma Caragiu cîntînd la chitară, ca un trubadur, varianta acustică a piesei

După ce ne-am dezmeticit, unul dintre noi a întrebat dacă aceea fusese „fantoma călătoare“ a lui Toma, dar prietenul meu Mihai Brezeanu (cel pe care îl puteţi citi două pagini mai încolo) a spus că nu, nu fusese fantoma, ci „holograma“ lui Toma Caragiu, parte din „noua campanie de promovare a brand-ului de ţară“. 

Ştiu, visul n-are nici un sens, în afara celui satiric (apropo, întotdeauna mi s-a părut că latura satirică a viselor este insuficient apreciată), dar, în redacţia

fiind, am intrat pe Internet şi astfel am descoperit că în luna august a verii abia trecute, pe 21 august mai exact, s-au împlinit fix 90 de ani de la naşterea actorului. Cum toţi colegii mei dilematici s-au dovedit a fi mari admiratori ai artei lui Toma Caragiu, alcătuirea unui dosar-omagiu s-a impus de la sine. 

În afara filmelor (cele mai multe nu vor fi probabil niciodată difuzate de televiziunile de la noi), nu s-au păstrat integral scenetele de televiziune ale actorului (doar 118 minute de filmare, dacă e să dăm crezare regretatului său textier, Dan Mihăescu, dispărut acum doi ani). Dar, în ciuda inerentelor scandaluri între moştenitori (se pare că posteritatea artiştilor români abundă în trivialităţi), moştenirea artistică a lui Toma Caragiu pare solidă şi e celebrată inclusiv de generaţiile tinere. 

Recunosc, cînd eram mic şi urmăream divertismentul de Revelion, preferaţii mei erau Dem Rădulescu şi Puiu Călinescu. Pe Toma Caragiu l-am descoperit cu adevărat şi am început să-l admir mult mai tîrziu din cauza artei subtilităţii, care necesită un nivel de înţelegere mai educat. (Acum, în ajunul fiecărui Revelion, ca într-un fel de ritual umoristic, revăd scheciul

.) 

Pentru dosarul de faţă am citit cam tot ce s-a scris despre Toma Caragiu (cărţi, interviuri, mărturii, relatări), descoperind nenumărate lucruri interesante, poate prea puţin ştiute. Motiv pentru care, în paginile următoare, veţi găsi deopotrivă lucruri vechi şi noi. Pentru o mai bună înţelegere şi celebrare a personalităţii sale. 

Fotografiile din acest dosar ne-au fost oferite de Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploieşti şi de Teatrul „L.S. Bulandra“ din Bucureşti. Le mulţumim pentru amabilitate.

Ilustraţie realizată de Ion BARBU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
„Iuda“ care i-a trădat pe luptătorii anticomuniști, plătit regește. Povestea legendarului Ogoranu care nu a putut fi prins de Securitate timp de aproape trei decenii
Banda lui Ion Gavrilă Ogoranu, din care făceau parte unii din cei mai vestiți luptători anticomuniști, a fost anihilată după au fost infiltrați trădători. Informatorii Miliției și ai Securității primeau bani grei pentru informații despre partizani.
image
Joburile de rutină cresc riscul de declin cognitiv cu 66% și de demență cu 37%, potrivit unui studiu
Conform unui nou studiu, activitatea intensă a creierului la locul de muncă ar putea da roade nu numai în ceea ce privește avansarea în carieră, ci ar putea, de asemenea, să protejeze cogniția și să contribuie la prevenirea demenței pe măsură ce înaintezi în vârstă.
image
Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.