O scurtă istorie europeană a literaturii române

Bruno MAZZONI
Publicat în Dilema Veche nr. 727 din 25-31 ianuarie 2018
O scurtă istorie europeană a literaturii române jpeg

Nu știu dacă e ușor să identificăm ce poate fi în continuare „specific“ într-o anumită cultură, în timp ce dezbaterea curentă urmărește alte mode și aleargă după alte concepte, de la europenitate pînă, îndeosebi, la controversata globalizare, dar tocmai de asta e bine să abordăm lucid și fără prejudecăți un atare subiect. Știm cu toții în ce măsură secolul al XX-lea a abordat subiectul „complexelor“ românești, începînd cu sugestiile celebre ale lui G. Călinescu, trecînd la o provocatoare lectură critică oferită de istoricul literar Mircea Martin asupra acestei teme, și ajungînd la ideile lui Sorin Alexandrescu despre „paradoxurile“ culturii române, investigate într-un mod coerent și convingător, aș spune. Nu poate fi ocolită, de altfel, atitudinea unui deschizător de drumuri cum a fost la vremea lui Titu Maiorescu, un intelectual de talie europeană fără de care istoria (și istoricul) culturii române moderne ar fi fost în multe privințe altfel față de cum a fost. Ideea foarte bine venită, pentru un stat nou născut, de a-și păstra o identitate proprie, bazată pe valori „interne“ – mulți ar prefera în continuare adjectivul „autohton“, sau chiar „național“, desigur pe deplin valabile amîndouă acum un secolul și jumătate! –, a fost întotdeauna conjugată la el cu o deschidere spre lumea occidentală: nu întîmplător, față de curentele lingvistice etimologizante din țară, el a militat pentru un sistem ortografic bazat pe criterii strict fonetice, ca și în domeniul literelor române în care el a promovat acea „direcție nouă“ care a produs rezultate de prim rang în poezia română contemporană, începînd cu opera în versuri a lui Mihai Eminescu precum și cu crearea, voită și reușită, a imaginii unui mare creator Spätromantik român – la cîteva decenii după prima editare a Baladelor populare culese de Vasile Alecsandri, probabil în-tîia carte concepută pentru a promova și în exterior „o mai dreaptă cinstire“ a valorilor culturii populare românești…

Eu nu cred că există astăzi o problemă identitară în majoritatea culturilor naționale europene, nici Franța, nici Italia, de pildă, nu se mai întreabă dacă au de apărat un oarecare sistem de simboluri pentru a nu fi omologate cu alte sisteme sau subsisteme culturale (o problemă care se poate pune, în schimb, în anumite situații ceva mai complexe, mai degrabă în plan istorico-politic și lingvistic, cum s-a văzut recent în Spania apropo de aspirațiile autonomiste catalane). Tot așa, sînt convins că existența Uniunii Europene, ca și aderarea unor noi State la UE, nu înseamnă automat, de facto, o valoare în plus… Personalitatea culturii române între cele două războaie mondiale, de pildă, nu a avut și nu are nevoie de nici o legitimare oficială pentru a fi recunoscută ca un moment de vîrf în contextul cultural european. Aș mai adăuga că, chiar în deceniile ’60-’70 din secolul trecut, literatura română, în primul rînd poezia neomodernistă, a știut să recupereze expresia lirică, reîntemeind semnificația cuvintelor care își pierduseră, în speță în timpul „obsedantului deceniu“, sensul lor propriu, așa cum ne-a amintit Nichita într un minunat poem intitulat, nu întîmplător, „Ars poetica“ (din volumul Dreptul la timp): „Îmi învățam cuvintele să iubească, / le arătam inima / și nu mă lăsam pînă cînd silabele lor / nu începeau să bată. // Le arătam arborii / și pe cele care nu vroiau să foșnească / le spînzurăm fără milă, de ramuri. // Pînă la urmă, cuvintele / au trebuit să semene cu mine / și cu lumea.“

De fapt, după editarea unei minunate antologii de poezie universală, grație lui A.E. Baconsky, generațiile mai tinere au putut relua o legătură firească cu vocile marilor poeți ai lumii și, prin această nouă (re)sincronizare, literatura română contemporană a știut să se afirme și mai puternic, cu o autenticitate care nu mai poate fi pusă în discuție. Dacă trebuie să menționez un nume care a intrat deja într-o scară valorică europeană, cred că nu se va supăra nimeni dacă consemnez aici numele unui mare poet și prozator, care a avut curajul de a se confrunta și cu epopeea lui Ion Budai-Deleanu, mă refer, evident, la Mircea Cărtărescu, un autor ale cărui calități literare (și umane) vor rămîne în istoriile literaturii. 

Bruno Mazzoni a fost profesor de limba română la Facultatea de Limbi Străine a Universității din Pisa. A tradus în limba italiană din opera unor autori precum Max Blecher, Ana Blandiana și Mircea Cărtărescu.

Foto: flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.