O lume transparentă

Publicat în Dilema Veche nr. 405 din 17-23 noiembrie 2011
O lume transparentă jpeg

Trăim într-o lume transparentă. Am ajuns să vedem – ca pe un ecran de televizor – copilul din burta mamei şi telenovela tăcută a celulelor. Există sisteme de supraveghere – în aeroporturi, autobuze şi magazine – care înregistrează, 24 de ore pe zi, tot ce se petrece, oriunde s-ar petrece şi-n orice moment s-ar petrece. Practic, aproape că nu mai există invizibilitate, nu mai există secret sau mister: în orice caz, nevoia de secret sau mister se hrăneşte, astăzi, din acest supra-vizibil – confirmînd, astfel, profeţia lui Wilde, care spunea, acum mai bine de un secol, că misterul lumii nu este invizibilul, ci vizibilul... Iar astăzi, cînd spui „vizibil“, te gîndeşti la televizor.

Din clipa în care a apărut televiziunea, reality show-urile au fost consecinţa ei naturală. Este facil să critici reality show-urile, omiţînd esenţialul: acela că, odată cu apariţia „directului“, a live-ului, nu mai există „realitate“, ci numai „show“! „Realitatea“ pe care o cunoaştem este, în proporţie majoritară, realitatea televiziunii. Aceea a jurnalelor de ştiri, a emisiunilor de divertisment, a serialelor... Între noi şi lume s-a interpus ecranul (mic). Iar, de pe acest ecran (mic), show-urile au devenit filtrul obligatoriu prin care vedem realitatea.

Faptul că este vorba de ecranul mic, şi nu de acela mare (cinematografic), nu are de ce să ne mire: curiozitatea pentru ficţiune – proprie Cinema-ului, şi, de fapt, tuturor celorlalte arte tradiţionale – a fost înlocuită, treptat, de curiozitatea pentru realitate. (Un fel de: „Ficţiunea a murit, trăiască autoficţiunea!“) O realitate mediată de televizor – şi, din această cauză, în mod ciudat şi pervers, percepută ca „realitatea însăşi“! Ce face, oare, ca TV-realitatea să fie astfel percepută? Faptul că ea ne intră în case prin simplă apăsare pe buton – accesibilitatea ei, adică? Sau faptul că este (pare) atît de apropiată – proximitatea ei, deci? Sau combinaţia, domestică, dintre cele două? Ce pare de-acuma cert este faptul că simularea realităţii nu mai este doar o condiţie a show-ului, ci însăşi realitatea.

Întîmplarea face ca, odată cu invazia telerealităţii pe micile ecrane, cinematograful să preia, uşor debusolat, cîteva din procedeele sale. Şi – risc afirmaţia – poate chiar mai înainte: să fie, oare, doar o întîmplare că neorealismul, apoi ciné-vérité-ul au apărut (nu puteau să apară decît...?) odată cu primele imagini ale televiziunii, respectiv cu marele ei boom? A existat, fireşte, şi o raţiune intrinsecă – oboseala unor formule cinematografice uzate & uzitate –, dar coincidenţa dă de gîndit. Mai recent, manifestul „Dogma ’95“ şi, mai ales, succesul unor filme documentare (gen Fahrenheit 9/11, dar şi Microcosmos) sînt semne clare ale unei „contaminări“ televizuale a Cinema-ului – pe modelul „reportaj“ sau Discovery Channel.

La cealaltă extremitate, televiziunea însăşi se hrăneşte din Cinema (genuri, trucuri etc.). Doar că a înlocuit actorii de meserie cu amatori. Cu neprofesionişti. Cu oamenii reali, aşadar. Este marea revoluţie a televiziunii, odată cu apariţia reality show-urilor: oameni adevăraţi, puşi să se descurce cu un format sau altul. Umplîndu-le cu dramele lor adevărate sau cu comediile lor (încă neformatate). Cu firesc. Cu spectaculos. Cu timpi morţi. Cu entertainment sau plictiseală. (Singurul loc în care aceasta din urmă poate să se manifeste integral este versiunea web, 24/24, a Big Brother – de aceea, am spus-o şi o repet, BB este cea mai revoluţionară emisiune de televiziune care există în acest moment, imitînd Arta (vezi cele cîteva experimente warholiene: Sleeper, Empire State Building) şi reuşind – prin aceasta – să submineze (involuntar) diktatul TV: „nici un moment de plictiseală!“. La fel de evident, acestea sînt lucruri despre care CNA-ul autohton – adevărat Big Brother orwellian, paternalist şi sclerotic – n-are nici cea mai vagă idee, aşa că închid paranteza...) Practic, televiziunea preia oamenii, le preia trupurile, memoriile şi cuvintele, făcînd din ele show. Cum? În diferite feluri – concurs-într-o casă (Big Brother), concurs-pe-o-insulă (Survivor), telenovelă-poliţistă (Cheaters) etc. etc. Nu există limită în combinatoria posibilă între „om-real“ şi „gen-cinema“. Formatarea elementului „om-real“ este evidentă? Probabil. Dar, nu mai puţin, marja lui de libertate – oricît de mică; nimeni nu le-a spus concurenţilor italieni să facă sex în casa Il grande fratello, după patru ediţii-inhibiţii! Şi totuşi, ei l-au făcut, doborînd un tabu şi forţînd nişte bariere mentale şi comportamentale tipic meridionale.

Unii, destul de mulţi, acuză reality show-urile de ipocrizie (pe lîngă prost-gust, fireşte. De manipulare. De disimulare. Manipularea, fireşte, există (orice televiziune manipulează). Ipocrizia – în cazul producătorilor – este, de asemenea, evidentă. Dar disimularea? Într-un reality show, există tot atîta adevăr şi disimulare ca într-o conversaţie obişnuită. Din două una: ori „om-real“-ul din show-uri este un ageamiu într-ale actoriei, care nu poate schimba nimic din datele sale de bază, ori el este un „actor“ la fel de bun – în viaţă – ca actorii reali de pe scenă, şi-atunci spectacolul „actoriei“ sale ingenue este demn de urmărit...

O dilemă? Sperăm.

Concluzia? OK, Orwell (1984) e peste tot. Dar ştiţi care-i surpriza? Că poate fi fun! Aşa că mai bine relaxaţi-vă...  

Acest text a prefaţat, ca „Argument“, dosarul „Realitatea şi show-urile ei“  din Dilema veche, nr. 42, 29 oct. – 4 nov. 2004.

Foto: Florin Lăzărescu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Reacții după ce un preot a spus că fetele frumoase, abuzate sexual, trebuie să fie trimise la închisoare. Ministrul Justiției: „Este o invitație la viol!” VIDEO
Preotul Nicolae Tănase, președintele Asociației Pro Vita consideră că fetele frumoase, care au fost victimele unei agresiuni sexuale, „nu sunt chiar nevinovate” și că ar trebui să meargă și ele la închisoare. BOR se delimitează de aceste afirmații.
image
Drogul violului, cel mai periculos, dă dependență de la a treia utilizare. Expert: „Este posibil să asistăm la drame uriaşe”
Psihologul Eduard Bondoc, specialist în medicină la Clinica de Psihiatrie din Craiova, avertizează că cel mai periculos drog este cel cunoscut ca "drogul violului", care este insipid, inodor și incolor.
image
O bătrână din Spania și-a găsit casa ocupată de un cuplu de români. „Am crezut că proprietara a abandonat-o“
Un cuplu din România a stârnit controverse în Spania. Cei doi s-au mutat într-o locuință din cartierul Lavapiés din Madrid.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.