O educaţie sentimentală

Publicat în Dilema Veche nr. 438 din 5-11 iulie 2012
O educaţie sentimentală jpeg

Eram un ţînc pe care taică-său abia îl dusese la primul meci de fotbal, cînd – tot cu tata – am văzut prima oară ce înseamnă limbaj într-o sală de-i zicea cinema. (E ceea ce azi critica evoluată numeşte foarte frumos „cine-limbă“!) Din tot filmul acela cu copii vagabonzi, nespălaţi, dar veseli şi răi, eu am reţinut titlul – Drumul vieţii – şi scena cînd omul mare şi bun îi strînge de pe stradă, le cere să-şi dezbrace zdrenţele, să treacă la controlul medical, poruncindu-i celui mai mic şi mai al dracului să scoată limba şi să spună, ca la doctor, aaaaa. Băieţelul scotea limba cu drag, încăpăţînare, obrăznicie şi supunere. Scena dura mult. Nu m-am aşteptat ca, mergînd la cinema, să mi se dea să văd limba unui băieţel, ca şi mine, îndelung filmată. De ce-l lăsa să scoată limba – gest de altfel urît în mica-mi antologie a binelui şi răului – şi-l mai ţinea aşa atîta vreme? Mozartian – adică geniul precoce în ale criticii de film –, am înţeles că Mustafa scoate cu atîta sîrg limba spre omul mare pentru ca acela, precum în Scufiţa Roşie, să-l cunoască mai bine, să-i vadă gîtul pînă la omuleţ şi de acolo mai departe, pînă în adînc, adică pînă în suflet. Explicaţie perfect valabilă, fiindcă de atunci, de cîte ori am scos limba la doctor, mi-a apărut în faţa ochilor închişi, pe cel mai secret ecran din cîte există, acela de sub pleoapele bine strînse, limba vagabondului numit Mustafa, imagine întotdeauna însoţită de un zvîcnet al întregii mele fiinţe, ca nenea doctorul să-mi pătrundă pe această cale bucală exact în suflet şi să-mi spună că sînt sănătos şi cu suflet frumos. 

* * *
La 9 ani m-am dus la Cinema Nero şi am văzut un film cu Michèle Morgan. M-a dus Roza, o fată de la ţară, rătăcită din Sighetul Marmaţiei în casa noastră, o fată de două ori mai mare ca mine, şi ca persoană, şi ca vîrstă. Era uriaşă, rîdea mult şi îşi găsise un iubit care azi ar fi fost angajat în orice echipă de baschet ca pivot, atît de slab şi de lung era. Mă luasem după ei într-o duminică, şi Roza, care mă simpatiza mult, în loc să mă alunge ca pe un intrus sau ca pe un cîine, mă pusese între ei doi şi i-am urmat, fără să-mi pese de scandalul de-acasă, pînă în lugubra săliţă a cinematografului, unde tata nu mă lăsa să intru, invocînd că acolo sînt mulţi golani care mănîncă tot timpul seminţe.
Michèle Morgan mi s-a părut un înger. N-am înţeles mai nimic din film, Roza nu avea timp să-mi traducă, iar eu nu făceam faţă la a citi subtitlurile şi, totodată, a urmări acţiunea la filmul ăsta mult prea complicat care mă deruta. Încît m-am lăsat dus numai de chipul ei, am renunţat la orice înţelegere, conştient că o asemenea femeie nu mai văzusem în viaţa mea şi nici nu mai aveam să văd. Eu, spirit realist, care nu credeam în nici o poveste şi nu puteam fi adormit cu vreo aiureală din acelea cu Harap-Alb, mi-am spus pe dată că am în faţa ochilor pentru prima oară o zînă – o zînă blondă în fulgarin negru şi basc, o zînă născută din nimic, din aburi. Dracu’ ştie ce mi-am spus, cert e că, atunci cînd un bărbat o strangula, eu am ştiut că ea nu va muri şi, după aceea, săptămîni lungi la rînd, nu m-am mai jucat cu nici o fetiţă, dar, în schimb, mă ţineam pe stradă după multe femei îmbrăcate în fulgarine. N-am înşelat-o niciodată pe Michèle Morgan. 

* * *

Ca şi războiul, o problemă prea serioasă pentru
a o lăsa pe seama generalilor, cinematograful e
o chestiune prea intimă, pe care nu ţi-o
vor rezolva nici criticii, nici istoricii,
 nici dascălii de teorie. Niciodată
n-ai să înţelegi cum se face un scenariu dacă
n-ai aşteptat o fată jumătate de oră, la
intrarea unui cinema. Filmul se învaţă
cu iubite pentru care tremuri dacă vin
sau nu, dacă le lasă mama, dacă
au putut s-o mintă, dacă tramvaiul
le-a venit la timp, dacă în tramvai
nu s-au răzgîndit, un întreg film
trebuie să preceadă orice film, fie el
Potemkin sau Mongolii. O fată
punctuală te învaţă alt film decît
o casieriţă de la Alimentara căreia nu
i-a venit colega să-i predea casa,
aşa că „iartă-mă, iartă-mă, data
viitoare voi veni exact“. Filmele care
încep cu „iartă-mă“ sînt fundamental
altele decît cele care vin cu „să-ţi
spun ce mi s-a întîmplat“. Există iubire,
există aşteptări, există nuanţe, orice
estetică a cinematografiei este o istorie a
nuanţelor în aşteptări, intrări şi
ieşiri. Cele mai severe filme – de la
Bergman la Bresson – sînt vulnerabile
la răsuflarea agitată din acest motto
neorealist: „Iartă-mă, dar n-am putut
scăpa mai repede“. Există o
istorie a filmului învăţată cu o logodnică,
şi o alta studiată cu o colegă de birou,
şi o cu totul alta înţeleasă lîngă o
femeie după care ai alergat toată viaţa,
aşteptînd-o în toate gările litoralului,
să se decidă să believe me. Istoria
gustului meu cinematografic este istoria
amorurilor mele.

Fragmente din O vieţuire cu Stan şi Bran, Opere II, Editura Polirom, 2009

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.