O civilizaţie cu totul nouă

Mihail Radu SOLCAN
Publicat în Dilema Veche nr. 339 din 12 - 18 august 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Grădina Stambulului – aşa li se spunea de către otomani, în veacul al XVIII-lea, Principatelor Dunărene. Denumirea – spune Bălcescu – era proprie unei limbi, turca otomană, înclinată să folosească la tot pasul imagini poetice. Existau, ce-i drept, şi sintagme precum „grînarul Stambulului“, care erau mai prozaice şi sugerau exact despre ce era vorba. Rolul Principatelor Dunărene era să aprovizioneze capitala imperială. Nu era vorba despre comerţ sau, în orice caz, nu despre un comerţ liber. Preţurile se fixau la Stambul, iar, pînă nu erau acoperite nevoile capitalei otomane, nici nu se punea problema să se dea o altă destinaţie produselor grădinii de la poalele Carpaţilor.

Am putea spune că, atunci cînd n-au mai avut statutul de grădină a Stambulului, Principatele Dunărene au descoperit capitalismul. Nu trebuie să ne grăbim însă prea tare. În primul rînd, în secolul al XIX-lea, termenul „capitalism“ nu este foarte des folosit. Karl Marx însuşi, în Capitalul, îl utilizează foarte rar. Abia în secolul al XX-lea, „capitalism“ a devenit un termen la care se recurge intens, atît de către adversari, cît şi de către simpatizanţi. În al doilea rînd, sînt multe dispute legate de sensul lui „a descoperi“ în acest context. După unii, pătrunderea capitalismului în Principatele Dunărene s-a datorat cauzelor de ordin economic. Alţii pun accentul pe războaie, dispute politice şi mentalităţi. Aici, atenţia noastră se va îndrepta către mentalităţi. Ion Ghica, scriind la 1886 introducerea la scrisorile sale către Vasile Alecsandri, vorbeşte despre secolul al XIX-lea ca despre „un secol mare şi luminos între toate“; este veacul unei „civilizaţiuni cu totul şi cu totul noi“. Accentul la Ghica stă pe modernizare şi libertate. În special faptul că ţara a fost dotată cu şosele, poduri şi drum de fier i se pare important. Cît despre reforme, acestea nu puteau veni decît de la „clasele luminate“. 

Prima manifestare a acestor clase luminate de care vorbea Ion Ghica este cea a unora dintre boierii moldoveni, care au – la 1822 – un proiect de schimbare constituţională. În orice caz, aceasta este prima manifestare atestată documentar în mod direct a intenţiilor de a introduce „noua civilizaţiune“. Proiectul caută să găsească un echilibru între vechi şi nou; adesea, prevederile sale se rătăcesc pe cărările încurcate ale Grădinii Stambulului (cum se vede în chip nemijlocit în art. 59, care se referă explicit la problema aprovizionării Ţarigradului). De capitalişti nu poate fi vorba decît în mod vag şi indirect, dar nu lipsit de semnificaţie pe termen lung. 

Lăsat să acţioneze fără oprelişti, capitalismul este o forţă care destructurează şi restructurează constant societatea. Perturbă o ordine aşezată, chibzuită. Toate acestea vor fi fost, pentru boierii de la 1822, doar un zgomot vag al unei furtuni încă îndepărtate. În mod cert însă, pentru ei capitaliştii sînt figuri stranii. Dar mai era ceva. 

Capitalismul deranjează şi modul de a gîndi. Este dificil să te gîndeşti la capitalist ca la o abstracţie. Oamenii preferă personajele concrete. Lucrul acesta se vede limpede în textul proiectului constituţional de la 1822; „chipul în care se îmbogăţesc“ israeliţii îi deranjează pe autori. E limpede că ei sînt împinşi de o mentalitate prevalent antisemită către asemenea opinii, dar este foarte semnificativă deosebirea dintre „chipuri de îmbogăţire“. 

Chiar ca o abstracţie, capitalistul are un „chip de îmbogăţire“ straniu. O măsură prevăzută în proiectul de la 1822 avea să planeze peste întregul destin al „noii civilizaţiuni“ din secolul al XIX-lea românesc: autorii spun scurt că „se opreşte pentru viitor intrarea lor (a israeliţilor) în ţară“ (art. 70). Nici radicalismul din anul 1848 nu a curmat tendinţa vizibilă în art. 70 din 1822. Cînd au preluat efectiv, peste trei decenii, frîiele guvernării, paşoptiştii au revenit la spiritul acelui articol. Este în el, de fapt, ceva care trece dincolo de diferenţele de religie. În lumea noii civilizaţiuni, este suspiciunea pe care o stîrneşte capitalistul ca atare. Remediul la care se face apel este o distincţie între „ai noştri“ şi ceilalţi. Capitalismul dă peste cap, cu timpul, relaţiile din grădina de la poalele Carpaţilor, dar sentimentul este că tot s-ar putea găsi o soluţie: capitaliştii trebuie să fie „de-ai noştri“. În ce sens? De aceeaşi religie? De aceeaşi limbă? 

Operaţionalizarea sintagmei „ai noştri“ nu este chiar aşa de simplă. Ea nu se poate face, în practică, apelînd la abstracţii. Aşa cum capitalistul-ca-străin este gîndit în termeni concreţi, tot aşa capitalistul care este „de-al nostru“ trebuie gîndit în termeni concreţi, în termenii unor legături umane foarte directe. Acest proces dezleagă ceea ce pare altfel o enigmă, o abatere de la un model ideal pusă la cale de către forţe oculte. 

Mihail Radu Solcan este profesor universitar la Facultatea de Filozofie, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, o introducere în filozofia politică – Arta răului cel mai mic (Editura All, 1998), Introducere în filosofia minţii din perspectiva ştiinţei cogniţiei (Editura Universităţii Bucureşti, 2000), Freedom, Minds and Institutions (2003), Eseul filosofic (2004).

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.