Nuanțe

Eli BĂDICĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 842 din 9 - 15 aprilie 2020
Nuanțe jpeg

Sînt pe lumea asta compromisuri și compromisuri. (Cum ar fi să îți începi un text cu un truism de tipul acesta și să îți pierzi într-o secundă cititorii?) Dacă aș fi întrebată direct dacă sînt o persoană care acceptă compromisuri, probabil că aș răspunde, fără nici o ezitare, ferm, apăsat: „Nu!”. Însă privirea antropologică mă temperează, îmi ia din avîntul inițial, căci adevărul este că totul are nuanțe, sîntem ființe sociale (și poate că abia acum resimțim asta deplin), trăim în niște contexte specifice, iar fiecare dintre noi face ce și cum poate mai bine (pentru sine, pentru drumul profesional, pentru cei din jur, pentru un viitor posibil). Așa că aș fi nevoită să mă întorc la răspunsul meu, să-l revizuiesc: „Da și nu. Depinde foarte tare despre ce fel de compromis discutăm”. Pentru că, reiterez, sînt compromisuri și compromisuri: unele mici, pe care le pot face fără nici o problemă sau, în cel mai rău caz, cu ușoare procese de conștiință ori migrene, altele mari, pe care nu sînt și n-am fost niciodată dispusă să le fac, cele care intră în conflict cu ceea ce sînt (sau îmi imaginez că sînt) ca om, cu valorile și principiile pe care le am, cele pe care nu le (mai) pot înțelege, cărora nu le pot găsi un sens și, firește, cele despre care cred că ar face rău.

Tot gîndindu-mă la tema Dosarului acestuia, mi-am dat seama că o parte copleșitoare din deciziile profesionale pe care le-am luat de-a lungul timpului au depins chiar de acest aspect al compromisului – cuvînt încărcat peiorativ, care întotdeauna mi-a provocat o senzație profundă de disconfort. De pildă, am renunțat să predau în preuniversitar atunci cînd mi s-a sugerat să dau mită pentru a-mi păstra postul. Cînd mi s-a propus să intru într-un partid politic, am zis „nu” tocmai pentru că mă așteptam să fiu nevoită să fac anumite compromisuri. Cînd mi s-a cerut, pe la începuturile mele ca jurnalistă (de investigație, pe vremea studenției), să scriu despre ceva pentru că era un alt soi de interes în spate, o mizerie care trebuia acoperită cumva sau de pe urma căreia avea să beneficieze cineva într-o anumită funcție, am refuzat categoric, ba chiar mi-am și dat demisia. De altfel, acesta a fost unul dintre motivele pentru care am ales, în cele din urmă, să rămîn jurnalistă în domeniul cultural, ca freelancer – mi-am asumat instabilitatea financiară pentru a avea libertate deplină nu numai de mișcare, ci și în a-mi alege subiectele despre care voiam să scriu, interviurile pe care chiar îmi doream să le fac și tot așa (deși, firește, sînt convinsă că existau – și există încă! – și redacții OK, unde aș fi putut învăța multe lucruri). Ca editoare, n-aș putea să public ceva în colecția de literatură română contemporană pe care o coordonez la Nemira din motive extraliterare, oricare ar fi acelea. Și nici nu aș fi dispusă să mă depărtez de direcția editorială și de tot ce presupune această comunitate de (n’)autori pe care am început să o construim de acum doi ani (de la turnee la formatul evenimentelor). Ori să mă comport diferit cu oamenii, în funcție de numele pe care îl poartă și de vizibilitatea pe care o au în spațiul acesta. Altfel spus, am acceptat mereu colaborări sau funcții care nu presupuneau vreun fel de compromis dintr-acesta „vital”.

Pe de altă parte, ca jurnalistă de investigație, am fost de acord, de exemplu, să-mi semnez un articol cu un pseudonim – pentru că am considerat atunci că i-aș expune inutil pe cei apropiați. Pe partea culturală, am scris multe materiale care nu erau chiar în sfera mea de interes, dar nici nu consideram că mă compromiteam scriindu-le (ba dimpotrivă, uneori) – argumentele pentru a o face erau fie că îmi ajutam colegii preluînd un subiect de care nu se puteau ocupa ei, fie că aduceau trafic pe platformă/-e, iar eu îmi exersam scriitura și mai și învățam cîteva lucruri în timp ce mă documentam pentru articolele respective. În legătură cu zona editorială, am fost tot timpul pregătită să discut redactarea cu autorii, pentru că n-am considerat nici o clipă că dețin vreun adevăr absolut, am încercat să ne întîlnim la mijloc, dacă era cazul, să vedem împreună de ce nu funcționează ceva anume etc., ori să trecem prin fiecare aspect al colaborării noastre și să mă adaptez nevoilor și perspectivelor fiecăruia dintre ei. Sau am primit manuscrise recomandate de diferite personalități ale lumii culturale, dar le-am parcurs totdeauna fără să iau în calcul prin ce mijloace au ajuns la mine – toate au un singur folder, fără notații suplimentare. Cumva, pe toate acestea și altele asemenea le văd fie ca pe niște lucruri firești, de bun-simț, fie ca pe mici concesii, dintr-acelea necesare pentru desfășurarea activităților respective.

Una peste alta, ideea este că – recurg la o platitudine, din păcate, pe care sper să o iertați – nu am făcut și nu îmi doresc să fac vreodată un compromis care să mă compromită profesional, într-un fel sau altul. Și sper tare mult ca distopia de astăzi să nu mă determine să o fac pe viitor.

Eli Bădică este editor și jurnalist cultural.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.