Noi nu, niciodată, noi nu!

Publicat în Dilema Veche nr. 199 din 2 Dec 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Din categoria de "-isme", nici nu ştiu ce îmi place mai mult, snobismul sau oportunismul. Am avut de atîtea ori de-a face cu oameni politicoşi, corect îmbrăcaţi, care mergeau la teatru, ascultau muzică simfonică, citeau cărţile bune ale momentului şi îşi perfecţionau limbile străine - exclusiv din snobism, sau cu alţii care nu contraziceau, nu protestau, nu se încrîncenau pentru propria părere şi astfel întreţineau o atmosferă de pace (şi oarecare plictis) în jurul lor - exclusiv din oportunism, încît mă gîndesc că fără snobi şi oportunişti ar fi pe lume mai multe ţoape, mai multe conflicte şi mai multă stridenţă. Cum rămîne însă cu aceste două noţiuni în lumea satului vechi, pe care sîntem obişnuiţi să o credităm cu prezumţia de echilibru şi armonie, dar al cărei limbaj nici măcar nu consemnează termenii ca atare, cu atît mai puţin îi foloseşte? Ţăran snob!?! Ţăran oportunist?!? Pare imposibil în condiţiile în care snobismul se activează în relaţie cu moda şi cu minoritatea puternică a momentului, iar oportunismul* presupune schimbări frecvente de comportament social? Ţărănia, o ştim cu toţii, înseamnă tradiţie, stabilitate, continuitate. Cu siguranţă că ţăranca era mai degrabă adaptabilă, atunci cînd îşi ţesea marama din fir subţire de borangic, o broda cu fir de aur şi argint şi o purta prinsă pe cap cu o panglică de catifea şi fluturi, la fel ca domniţele de la Curtea Domnească. Cu siguranţă că ţăranul era mai degrabă adaptabil atunci cînd îşi lua vitele, nevasta şi copiii şi se ascundea în pădure sau în munţi, dacă dădeau turcii; după ce năvălitorii treceau satul prin foc şi plecau mai departe, se întorcea, construia o gospodărie la fel, şi tot aşa... La fel de adaptabil a rămas şi astăzi. Doar că, dacă se apropie viitura, nu îşi mai ia vitele şi familia că, dacă pleacă, îl fură vecinii; aşadar rămîne pe loc şi, dacă nu se îneacă, recuperează ce se mai poate şi aşteaptă toamna... Şi, pentru că tot vorbim de ape, fă-te frate cu dracul pînă treci puntea este o mostră de înţeleaptă adaptabilitate românească, pe care o utilizăm frecvent, chiar şi astăzi în lumea oraşului, cel puţin la nivel verbal. Aici, în sistemul de valori (europene) ale cetăţii, oportunismul a devenit un comportament cunoscut ca politically incorrect. Decît un demers oportunist, mai bine nici un demers. Dacă nu faci, nu greşeşti. Dacă nu greşeşti, eşti corect. Fă-te frate cu dracul, ca să nu fii nevoit să treci puntea. Eu prefer oportunismul în raport cu orice poziţie încrîncenată, în raport cu orice paradă de îndrăzneală, cu orice obrăznicie agresivă şi cu orice încremenire încăpăţînată. După părerea mea, ce am în guşă (e) şi în căpuşă e o scuză folclorică perfectă pentru răutate şi lipsă de politeţe, o scuză la fel de urîtă ca şi cuvintele care o compun. De aceea, în ce mă priveşte, încerc să mă comport "oportunist", ori de cîte ori am puterea să reacţionez elegant. Ca, de pildă, duminică la vot. Pe la orele 17,00, m-am dus la şcoala de cartier în care votez. În sala către care mă îndreptau săgeţile de carton cu numărul secţiei de votare, m-am trezit în faţa unei doamne crispate, care m-a găsit greu în liste şi apoi mi-a înmînat cu ezitări ştampila şi un formular. Ca să detensionez atmosfera, am întrebat-o despre care dintre cele două voturi era vorba în sala respectivă. Zice: Ăsta e formularul pentru partide, aveţi grijă să puneţi ştampila în chenar după ce v-aţi ales partidul. Zic: Adică aici votăm europarlamentarii, dar unde mergem apoi pentru referendum, că nu scrie nicăieri? După o lungă enervare mută, timp în care mi se usucă cerneala de pe ştampilă, îmi răspunde că în sala de sport. Nu ştiu unde e sala, cer explicaţii şi obţin că e oarecum înainte, o să vă descurcaţi. Ştampilez "pentru partide" şi mă îndrept spre sala de sport, prin nişte culoare total nesemnalizate, noroc că mă ţin după doi bătrînei care cunoşteau clădirea mult mai bine ca mine. Intru şi întreb direct: Oameni buni, de ce nu puneţi o săgeată pe perete, să nu bîjbîie alegătorii? Păi, am pus de dimineaţă, dar s-a furat. Bine - zic - scrieţi pe o hîrtie A4 REFERENDUM, desenaţi o săgeată şi fac eu voluntariat cînd ies, o lipesc cu scotch pe perete. Nu se poate, că numai noi avem voie să facem asta, dar nu mai vrem să facem, că vine unul care le rupe şi face scandal şi gardienii nu au ce să-i facă, cică a făcut la fel şi la Şcoala 171. Ah, e bine atunci, zic eu împăciuitor şi cu sentimentul reconfortant că sîntem mai tari ca globalizarea; tradiţiile noastre nu se transformă şi nu se pierd. Ce-i drept, rămînem români în Europa, cum citeam de curînd pe un panou electoral. * Nu pot rezista tentaţiei de a consemna, fie şi în subsol, una dintre definiţiile termenului oportunism, aşa cum apare ea în DEX din 1975. Familia cuvîntului este plasată între opoponax şi oposum, iar explicaţia este, citez, curent în mişcarea muncitorească urmărind îndepărtarea de la lupta de clasă şi subordonarea intereselor clasei muncitoare faţă de politica şi interesele burgheziei. Din rus. opportunizm. Tocmai terminam facultatea în 1975...

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât vor plăti turiștii pentru o noapte de cazare în Mamaia, de 1 Mai: prețurile concurează cu cele din Dubai
Pentru minivacanța de 1 Mai, cele mai căutate stațiuni rămân Mamaia Nord și Vama Veche. Hotelierii și comercianții au majorat prețurile, concurând cu destinațiile de lux de pe planetă.
image
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Marea Britanie se confruntă cu penuria de alimente și cu creșterea prețurilor, deoarece vremea extremă legată de schimbările climatice provoacă producții scăzute în fermele locale și în străinătate, potrivit The Guardian.
image
Kremlinul cumpără Găgăuzia folosind o schemă sovietică
Într-o analiză pentru CEPA Irina Borogan, jurnalistă de investigații, și Andrei Soldatov, expert în serviciile secrete ruse arată mecanismul prin care regimul Putin cumpără în mod deschis influență în țările vecine.

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.