Nivelul zero

Emil HUREZEANU
Publicat în Dilema Veche nr. 92 din 20 Oct 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Există un nivel zero al democraţiei, care ţine, pentru fiecare dintre noi în parte, de libertatea individuală. Cînd vrei să călătoreşti în SUA, eşti cetăţean român şi ai nevoie de o viză, scena eliberării ei la Consulatul general american din Bucureşti, după 11 septembrie 2001, pare desprinsă din Orwell. Te strecori, mai întîi, la ora fixată, printre garduri de fier, sub privirile suspicioase ale poliţiştilor români. Te iau în primire apoi funcţionarii americanoizi (români în uniforme cu acvile înstelate pe umeri) din paza clădirii. Au mai trecut două ore. Cînd ajungi în sala finală, într-o atmosferă de maximă încordare, eşti aşezat cu spatele la funcţionarii care pun întrebări celor chemaţi, unul cîte unul, la interogatoriu. Confidenţialitatea acestor discuţii, în prezenţa a zeci de persoane în aşteptare, cu faţa la perete, dar cu urechile şi nervozitatea stîrnite de frînturile de întrebări şi scîncetele de răspunsuri, devine o formă perversă de complicitate selectivă la stresul colectiv. Pentru că de acest stres suferă şi funcţionarii bănuitori şi petiţionarii angoasaţi. În sfîrşit, ajungi în faţa funcţionarului consular. Engleza ta de-acasă, din literatură şi sălile de cinema, nu se potriveşte cu dialectul texan al domnişoarei de culoare. Poţi avea parte de un interpret, dar atîta vreme cît ştii englezeşte, o a treia prezenţă şi ideea că engleza ta e nulă alcătuiesc o umilinţă suplimentară. Ţi se răsfoieşte paşaportul, privirea cade asupra vizei libaneze. Ce-ai căutat acolo? Cînd, cu cine, de ce, de fapt? Cînd se termină, pleci cu toate întrebările puse şi răspunsurile nespuse, atîrnînd atît de greu în coşul tău zilnic de griji. Cîndva, în după-amiaza celei de-a doua zile, revii în grupul de cîteva zeci sau sute de persoane. Ninge sau plouă, dar stăm cu toţii afară, pe o stradă baricadată la capete, sub privirile ironice ale subofiţerilor români de poliţie, care te recunosc cu vicleană satisfacţie, pe tine, vorbăreţul mondialist de la TV, în lumea petiţionarilor care nu cuvîntă. Apoi cineva ne strigă pe nume, unul după altul. Prilej de socializare definitivă a privacy-ului în care doresc să călătoresc în America. "A, domnul X, unde mergeţi, şi eu tot la Corpus Christi, ce mai face domnul Cristian Tudor Popescu, e într-adevăr mai vesel în realitate?" Evazionez cu un zîmbet popular, printre mătuşile din Vaslui chitite să crească copii în Providence, şi-o tai spre Batiştei, nu înainte de a-l auzi pe poliţistul de la Sri mîrîind, sub chipiul postsovietic: "asta dacă venea pe-aici pe vremea împuşcatului, se lecuia definitiv de America". Acesta este un episod desprins din realitate. Din toate punctele de vedere, avem de-a face cu una din scenele normalităţii post-nine-eleven. Bastionul democraţiei trebuie - nu-i aşa - apărat în faţa terorismului şi scopul scuză mijloacele. În mod evident, parametrii democraţiei jeffersoniene au fost depăşiţi în ciné-vérité-ul propus mai sus de actualitatea celor brucanieni, pe care s-a grefat doctrina Bush-Cheney. Din perspectiva libertăţii individuale şi, în general, a "valorilor lumii libere", avem de-a face cu un recul de tip central-asiatic. Dar libertatea mea individuală de călătorie, ponosită de birocraţia vizelor, nu este mai ameninţată de posibilitatea detonării unei bombe islamiste, educată într-o universitate germană, sub scaunul metroului, pe care tocmai m-am aşezat mulţumit, la Madrid sau Londra? Caut apoi grăbit argumente în favoarea superiorităţii libertăţii individuale, de tip anglo-saxon, în faţa egalităţii comunitare de tip germanic sau rusesc. Prima este motorul democraţiei liberale, a doua poate fi, ca în prima jumătate a secolului trecut, suportul autoritarismului totalitar. Există însă un al treilea argument, pe care ni-l livrează Aristotel, cu mult înaintea "valorilor occidentale": definiţia democraţiei asociază libertatea ( eleutheria ), egalităţii (isonomia). Doar aşa, omul "poate să trăiască aşa cum vrea". Dar mai multe microfoane cu camere de luat vederi pe cap de occidental, mai mulţi funcţionari austeri şi oculţi pe urmele tale nu ne transformă, cu timpul, pe toţi, în vinovaţi, în timp ce duşmanii societăţii deschise, în Irak sau aiurea, au învăţat să ocolească obstacolele puse în calea libertăţii tuturor, optînd pentru sinucidere ca act suprem de libertate, în timp ce noi preferăm în continuare supravieţuirea, cu orice preţ? Cred că din această dilemă de dramatică actualitate nu ieşim decît asumînd următoarele premise: Mai întîi, trebuie să ne spunem că lumea noastră, a libertăţii curente şi paşnice este vulnerabilă, şi păstrarea ei poate să ducă la repetarea atentatelor teroriste din America, oricînd şi oriunde. În al doilea rînd, creşterea vigilenţei şi a măsurilor de supraveghere poliţienească ar putea să aibă efecte secundare importante pentru alte bunuri private sau publice. Severitatea mijloacelor de interceptare a teroriştilor sporeşte succesul autorităţilor în combaterea traficului de droguri, a migraţiei clandestine, a violării embargoului asupra exporturilor interzise. Cineva credea chiar că supravegherea sporită a gărilor, aeroporturilor sau a conductelor cu apă ne-ar putea apăra mai bine nu doar împotriva teroriştilor, ci şi a agenţilor înalt-patogeni H5N1, Saars, Ebola, Sida. În al treilea rînd, apărătorii securităţii imperative le-ar putea spune practicanţilor laxismului libertar că intervenţia militară americană din Irak, pe lîngă zeci de mii de morţi şi haos, a creat condiţiile pentru democratizarea, oricît de lentă, a acestui spaţiu. În această ipoteză, acum imposibil de verificat cu succes în realitate, ar consta tocmai victoria democraţiei asupra terorismului. Dar de cîtă democraţie şi securitate este nevoie, dacă preţul impunerii şi menţinerii lor este mai mare în vieţi omeneşti şi suferinţă, decît non-intervenţia? Zgribulit, cu viza americană în buzunar şi legea morală clipind intermitent din cerul înstelat, petentul îşi face loc, oarecum consolat, printre greviştii de la gura metroului.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.