Nemaipomenita „mașinărie“ textuală

Gabriela GHEORGHIŞOR
Publicat în Dilema Veche nr. 742 din 10-16 mai 2018
Nemaipomenita „mașinărie“ textuală jpeg

Pe 23 ianuarie 2018, Mircea Horia Simionescu ar fi împlinit 90 de ani. Pe 18 mai se fac șapte ani de cînd ne-a părăsit. Odată cu moartea sa, aşa-numita Şcoală de la Tîrgovişte, de care nu-l putem despărți, intră cu totul în paginile cărților de istorie literară. 

Să ne închipuim un copil așezat lîngă bradul împodobit, în dimineața Crăciunului. Privit de la distanță, pare că desface fără grabă cutiile cu surprize. Dacă apropiem obiectivul camerei imaginare de filmat, observăm pe fața lui, străluminată de încîntare, o concentrare adîncă, de om matur. Coborîm spre mîinile de ceasornicar liliputan, prinse într-o operație meticuloasă. Copilul demontează mașinuțele primite în dar, curios să descopere ce se află înlăuntrul lor și cum funcționează mecanismul care le pune în mișcare. Acest copil fascinat de misterul fabricației ar putea fi Mircea Horia Simionescu. Așa mi-l imaginez uneori pe scriitorul care a revoluționat literatura română postbelică, prin deconstrucția și reconstrucția originală din „monstruoasa“, nemaipomenita „mașinărie“ textuală a Ingeniosului bine temperat.

Prozatorii Şcolii de la Tîrgovişte îşi fac apariţia pe scena literaturii – după o activitate scripturală subterană de peste douăzeci de ani – în climatul intelectual-artistic de aparentă normalitate al „liberalizării“ din perioada ’64-’71: Mircea Horia Simionescu debutează editorial, în 1969, cu Ingeniosul bine temperat. Dicţionar onomastic, Radu Petrescu în 1970, cu romanul Matei Iliescu, iar Costache Olăreanu, un an mai tîrziu, cu Vedere din balcon. Deşi cărţile lor văd lumina tiparului într-un moment de îmblînzire şi de relaxare a sistemului politic opresiv-coercitiv, tîrgoviştenii întorc spatele istoriei, arătîndu-se preocupaţi mai ales de formele şi de mecanismele literaturii. Dacă acceptăm existenţa unui „postmodernism românesc fără postmodernitate“, exclusiv estetic şi teoretic, lipsit de dimensiunea politică (marxistă) ce caracterizează ideologia postmodernismului occidental şi, îndeosebi, a celui american, atunci Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu şi Costache Olăreanu se află printre scriitorii care marchează, la noi, sfîrşitul modernismului şi inaugurează – artificial şi neprogramatic – o nouă paradigmă literară.

De fapt, tîrgoviştenii şi, în special, Mircea Horia Simionescu, influenţaţi iniţial şi de manierismul călinescian, ilustrează şi legitimează, involuntar şi non-mimetic – spre deosebire de postmoderniştii programatici ai generaţiei ’80 care, în bună parte, au aclimatizat experienţe occidentale –, varianta „originală“ a postmodernismului românesc „de seră“, hipermanierist şi apolitic. Prozatorii „Şcolii de la Tîrgovişte“ împing spre limita extremă inovaţiile formale şi stilistice ale modernismului, ancorînd, în urma unor îndelungi explorări experimentale în regim underground, pe un alt ţărm al literaturii, necunoscut în acea vreme la noi. Apariţia „fenomenului“ tîrgoviştean a grăbit resincronizarea literaturii noastre cu literaturile occidentale. Proza scriitorilor tîrgovișteni se caracterizează prin ludic și ironie, intertextualitate subtilă (precum în romanul Matei Iliescu de Radu Petrescu) sau ostentativă (la Mircea Horia Simionescu, inclusiv falsă, inventată, ca la Borges), parodie și pastișă, polifonie stilistică, polimorfism, narcisism auctorial, autobiografism și autoficționalizare, metatextualitate, fragilizarea ontologiilor ficționale, „totalizarea“ discursului (la Radu Petrescu, prin jurnal, ca în Meteorologia lecturii; la Mircea Horia Simio­nescu, în scrierile pe tiparul inventarului: Dicționar onomastic și Bibliografia generală).

„Lumea ca Bibliotecă“

Pe calea metaliteraturii parodice, redevabile unui inegalabil bricolaj textual, Mircea Horia Simionescu a mers pînă-n pînzele albe, pînă la extaza artificiului şi pînă la convenţionalizarea anticonvenţiei. Denunţarea operei literare ca artefact sau „dezvrăjirea“ literaturii nu exclude însă fetişizarea ei. Şi nici ispita compensatorie a referenţialităţii, îndeosebi autobiografice. În tetralogia Ingeniosul bine temperat, descompunerea critică a tradiţiei se asociază cu invenţia unui no man’s land literar, unde procedeele anteriorităţii sînt recombinate, refuncţionalizate, hibridizate, după un program deopotrivă riguros şi ludic. Mă voi referi aici la primele două volume, pe care le consider, precum Mircea Cărtărescu, superioare celorlalte. Dacă ar fi publicat fie și doar atît, ar fi fost de ajuns ca Mircea Horia Simionescu să rămînă în istoria literaturii române ca un scriitor important.

Dicționarul onomastic este o scriere cu structură muzicală și deschisă, construită pe principiul temei cu variațiuni, reprezentînd un model literar, rarisim prin bogăţia inventivităţii şi prin dimensiuni, de unitate în diversitate. Ludicul şi ironia generează o polifonie narativ-stilistică extremă, însă tema numelui îndeplineşte rolul fundamental de ordonare a unui material abundent şi „multicolor“, referenţial şi livresc, dificil de imbricat şi de compatibilizat în cadrul aceleiaşi cărţi. Volumul se revelează, astfel, o operă multifaţetată, „jucăuşă“ şi versatilă, cu obsesii moderniste şi cu îndrăzneli de poetică prozastică postmodernistă: pe de o parte, problematizarea relaţiei referenţiale a limbajului cu lumea, tentaţia recuperării funcţiei sale magice, iar pe de altă parte, exploatarea posibilităţilor parodistice ale scriiturii, revizitarea ironică a tradiţiei, a codurilor literare istoricizate. Mircea Horia Simionescu este, în acest „roman“ al numelor şi al „carnavalului“ formelor literare, deopotrivă un „poet“ şi un „critic“, un fantast şi un virtuoz, arătînd o subtilă cunoaştere a tipologiei umane, dar rămînînd prizonierul livrescului. Observaţia realistă se regăseşte în multe dintre textele de aici, dar semnificaţia generală ancorează în sfera metaliterarului, întrucît Dicţionarul onomastic, în totalitatea lui, presupune o regîndire/revizuire a modului de a concepe şi de a scrie literatura.

Bibliografia generală arată felul specific în care vede Mircea Horia Simionescu „Lumea ca Bibliotecă“. Deşi nu ajunge să ficţionalizeze intertextul pînă la capăt, fără să dezvăluie tehnica sau, cu alte cuvinte, să reontologizeze tradiţia literară, ca în opera lui Borges, Bibliografia generală este o utopie livrescă, parodică şi metaliterară, hrănită de aspiraţia enciclopedică şi de dragostea pentru literatură a autorului său. De asemenea, spre deosebire de literatura borgesiană, care ţine de sfera cratilismului metafizic, Bibliografia generală reprezintă o „bibliotecă“ a cărţilor care certifică ruptura ontologică între modelul originar şi cópii, unde urmele „scriiturii“ divine, dacă au existat cîndva, oricum nu se mai văd. Mircea Horia Simionescu este preocupat doar de inventarul fenotipurilor pe care genotipia le face posibile. Anamneza se focalizează pe seria istorică a codurilor şi a formelor literare, privirea recuperatoare nu străbate niciodată dincolo, spre paradisul modelelor originare, fiind reţinută exclusiv de fenomenologia cópiilor. Constatarea stării lor de imperfecţiune sau de degradare transformă reamintirea într-un prilej de ironizare şi de parodiere, de recitire critic-polemică şi de metamorfozare ludică a acestora, iar referinţele ostentative la precedenţa literară şi (auto)comentariul recurent redimensionează creaţia scriitorului tîrgoviştean ca metaliteratură hiper- şi intertextualizantă. Mai mult decît atît, Mircea Horia Simionescu dezavuează, în cel mai pur mod antimetafizic, iluzia cratilistă a „cărţii“ originare a lui Dumnezeu în favoarea simulacrului, a „bibliotecii“ de carton. Volumul reprezintă o paradigmă a textualității în cheie parodică, în care înfloresc și „germeni“ distopici, în sensul subversiunii politice.

Concomitent, prozatorul radicalizează obsesiile de natură tehnică ale modernităţii literare şi prefaţează (într-un fel, chiar surclasează) achizițiile formale şi stilistice ale postmoderniştilor generaţiei ’80. Cu toate acestea, „maestrul“ Mircea Horia Simio­nescu rămîne și azi nedreptățit, prin absența traducerilor în alte limbi. 

Gabriela Gheorghișor este critic şi istoric literar. A publicat Mircea Horia Simio­nescu. Dezvrăjirea şi fetişizarea literaturii, Muzeul Literaturii Române, 2011. Cea mai recentă carte: Cristian Popescu. Arlechinada tragică, Editura Aius, 2015.

***

Opera lui MHS 

Dicţionarul onomastic (roman, 1969), Bibliografia generală (roman, 1970), După 1900, pe la a­miază (proză scurtă, 1974), Răpirea lui Ganymede (note de călătorie, 1975), Jumătate plus unu. Alt dicționar onomastic (roman, 1976), Nesfîrșitele primejdii (roman, 1978), Învățături pentru delfin (roman, 1979), Breviarul. Historia calamitatum (roman, 1980), Banchetul (proză scurtă, 1982), Ulise și umbra (note de călătorie, 1982), Toxicologia sau Dincolo de bine și dincoace de rău (roman, 1983), Redingota (roman, 1984), Licitaţia (roman, 1985), Trei oglinzi (jurnal, 1987), Asediul locului comun (roman, 1988), Îngerul cu şorț de bucătărie (proză scurtă, 1992), Povestiri galante (proză scurtă, 1984), Paltonul de vară (roman, 1996), Fărădelegea vaselor comunicante (proză scurtă, 1997), Febra (jurnal, 1998), Tîrgovişte. Scurt excurs sentimental (memorialistică, 1999), Cum se face (roman, 2002), Literatură dus-întors (publicistică, 2005), Rătăcirile unui caligraf (interviu, 2006), Vîrstele (jurnal, 2007), Versete de ultimă folosinţă (poezie, 2010), Ingeniosul bine temperat (audiobook, 2011).

Foto: Mircea Struţeanu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.