Născut prematur, mort la vremea lui. Scurtă istorie a unui festival

Publicat în Dilema Veche nr. 759 din 6-12 septembrie 2018
Născut prematur, mort la vremea lui  Scurtă istorie a unui festival jpeg

Am tot vorbit și am mai scris despre începuturile Festivalului Internaţional de Literatură din Bucureşti (FILB), despre natura accidentală a nașterii unui festival „de buzunar“, care inițial trebuia să fie o întîlnire cu un scriitor maghiar, apoi cu doi, după care a mai apărut un romancier polonez și, cînd totul părea clasat, cineva a venit cu ideea să invităm și scriitori români, apoi altcineva a sugerat să creăm seri tematice, altcineva să avem moderatori diferiți pentru fiecare seară și, în cele din urmă, ne-am întrebat de ce oare nu am numi aceste întîlniri „festival“, dacă tot ține trei seri la rînd și e atît de alambicat. Am mai vorbit și despre reacția unui public bucureștean foarte receptiv, care părea să aștepte un eveniment de acest gen și cum lucrul acesta ne-a făcut să mai încercăm să-l facem un an, iar bulgărele ăsta de zăpadă a crescut, rostogolindu-se, s-a profesionalizat parțial, apoi aproape că ne-a scăpat din mînă. Am învățat de la zero să facem deconturi, să moderăm mese rotunde, să organizăm mese (de diverse forme), să negociem sponsorizări și să dezamorsăm conflicte.

L-am început în 2008, cînd peisajul evenimentelor publice dedicate literaturii era dominat de lansările de carte unde doi critici lăudau exagerat cartea scriitorului, iar în public stăteau trei rude plictisite de-ale celui din urmă. Singurul festival de anvergură fusese pînă atunci „Zile şi nopţi de literatură“, cel organizat de Uniunea Scriitorilor la Neptun, însă acolo publicul larg nu putea accede, iar pe noi ne interesa în primul rînd spațiul cultural bucureștean. Că tot am vorbit despre „noi“, aceștia am fost Vasile Ernu, Oana Boca și cu mine, iar în ultimele ediții ale festivalului ni s-a adăugat Ioana Gruenwald. Responsabil cu partea grafică a fost, de-a lungul celor nouă ediții, pictorul Laurențiu Midvichi, iar gazda lui a fost, de fiecare dată, Clubul Ţăranului.

Cam asta ar fi descrierea la rece a unui festival care, timp de nouă ani, ne-a pus în cele mai imprevizibile situații și ipostaze, un festival organizat de trei, apoi patru oameni care-l construiau „after hours“ și care au învățat pe parcursul lui ce trebuie să facă și, mai ales, cum trebuie făcut un eveniment de acest gen. L-am inventat într-un moment în care piața era goală, dar se simțea palpitația unei nevoi de ceva deosebit. FILB s-a născut „entre chien et loup“, cînd încă nu exista ceva similar în România, dar nici publicul nu știa încă ce-și dorește. Prima schimbare pe care am făcut-o față de lansările obișnuite de carte a fost să așezăm la temelia acestor întîlniri dialogul, atît între scriitorii aflați pe scenă, cît și între public și scriitori.

Am încercat să schițăm un format foarte permisiv, care să ne lase să operăm modificări de la o ediție la alta, am căutat parteneriate dintre cele mai diverse și, poate singura ocupație constantă de-a lungul deceniului fără un an de festival, am cerșit. Am cerșit ținînd cont de unica parte inflexibilă din programul acestui festival: independența de orice imixtiune politică ce s-ar fi putut transforma într-o preluare (și asemenea încercări au existat). Din păcate, ceea ce puteam noi oferi era insignifiant în comparație cu ce poate pune pe tavă un festival de anvergură: nu am avut acoperire televizată sau în media mainstream, iar revistele de cultură și emisiunile radio culturale nu sînt tocmai atractive pentru un sponsor mare. Aici a stat probabil cel mai mare eșec al nostru: nu am reușit să ne vindem, nu am atins deloc zona comercială a unui asemenea eveniment.

Fiind un festival mic, cu un buget de maximum 10.000 de euro, am putut supraviețui ani la rîndul găsind noi sponsori care să ne ofere cîte o mie, două de euro, aplicînd la Ministerul Culturii pentru, iarăși, vreo 2000 de euro, aplicînd la ArCuB, la AFCN, milogindu-ne pe la institutele culturale ale țărilor care aveau scriitori invitați în festival pentru un bilet de avion, pentru o cazare. Într-un an am avut sprijinul Uniunii Scriitorilor, în mai mulți ani pe cel al ICR-ului, de multe ori Cărtureștiul ne-a oferit mesele de prînz ale scriitorilor invitați, am fost sprijiniți doi ani la rînd de casa de avocatură Țuca, Zbîrcea & Asociații, de Dacia (care ne-a dat și o mașină pe parcursul a două ediții, pe care unul dintre noi a reușit s-o bușească), am avut parte de sprijinul British Council de fiecare dată cînd am invitat scriitori britanici, la fel al Institutului Maghiar. Ne-a sprijinit TRADUKI cînd vreunul dintre scriitori se înscria în programul lor germano-balcanic, ne-a sprijinit ProHelvetia o dată sau de două ori. De cîteva ori a trebuit să punem bani de la noi. Într-un cuvînt: haos, dar unul destul de productiv, dacă stăm să ne gîndim că am rezistat așa nouă ani. Nu am putut oferi remunerație scriitorilor invitați, cu asta și începeau mail-urile prin care îi invitam: oferim masă, casă și transport, plus cel mai distractiv festival la care au participat vreodată.

Treaba asta a mers cum a mers în primii ani, apoi, după apariția FILIT-ului, a FILTM-ului, după dezvoltarea FIPB-ului și apariția altor asemenea evenimente-mamut sprijinite de Consiliile Locale și/sau de Primării, ne-am dat seama că piața a sărit direct de la vid la concurență acerbă, și că avem două posibilități: să ne vindem și să continuăm cu un buget crescut, sau să tragem cortina. Am optat pentru a doua soluție, care ni s-a părut mai onestă.

Tot ce am scris mai sus este intenționat trecut printr-un distilator de emoție. Am încercat să evit pe cît posibil referirile la atmosfera care putea fi găsită la acest festival, timp de trei seri la rînd, în luna decembrie. Din momentul în care venea Cezar Gheorghe și-și monta camera video în fața scenei și pînă cînd pleca de la masa de după ultimul scriitor invitat, era acolo o vibrație pe care eu n-am mai găsit-o la nici un festival. Am avut un public de circa 200 de oameni care se regăseau an de an la Clubul Ţăranului, iar pe mulți dintre ei îi vedeam doar atunci și ne salutam ca și cînd ne-am fi despărțit cu o zi în urmă. E un festival care și-a creat propria mitologie, care a legat prietenii între scriitori și care a fost pe cît de cald poate fi un asemenea eveniment. A rămas celebră seara în care pe scena moderată de Luiza Vasiliu s-au distrat timp de trei ore Jonathan Coe și Will Self, în timp ce în sala scufundată în fum de țigară se preumbla o albină uriașă, mascota unei companii farmaceutice din Iași, care ne sponsoriza în acel an. Au rămas în memoria noastră nopțile interminabile dinaintea plecării cataloagelor în tipar, cînd în ultima secundă, spre exasperarea lui Laurențiu Midvichi, vreunul dintre noi găsea încă o greșeală.

Este, cred, munca cea mai dezinteresată pe care am făcut-o în cariera mea: nu am cîștigat nimic care să justifice zecile de ore nedormite, efortul depus pentru ca fiecare ediție să iasă cît mai aproape de perfecțiune, ba chiar am reușit să-mi fac și cîțiva dușmani de anvergură. 

P.S. Programul festivalului, numele scriitorilor invitați, tematicile fiecărei ediții pot fi consultate la adresa filb.ro, cît o mai exista și ea. 

Bogdan-Alexandru Stănescu este scriitor şi critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Copilăria lui Kaspar Hauser, Editura Polirom, 2017.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.