Mîndru că sînt modest

Publicat în Dilema Veche nr. 794 din 9-15 mai 2019
Mîndru că sînt modest jpeg

„Modestie, modestie,
Cît de rară-mi ești tu mie…“ (Folclor urban) 

Dac-am înțeles eu bine, de-a lungul anișorilor de viață petrecuți pe aici, ca o fată-domnișoară-domnișoară bătrînă-femeie-doamnă-decît o femeie… bine-crescută ce mă aflu, modestia se vede mai ales atunci cînd nu este. Lipsa de modestie se sancționează ușor – și, mereu, prin preajmă, stă cineva gata să o facă, în aplauzele drept-gînditorilor, vigilenților și înalt-moralilor din public. Prezența modestiei între calitățile cuiva este arareori lăudată „pe loc“; falsa modestie, dimpotrivă, e apreciată sus și tare, într-un adevărat balet de socializări „bine crescute“: el se face că i modest, eu mă fac că îi cad în plasă… Cum, astăzi, norma socială este, tot mai mult, una a exhibării talentelor proprii, a „ieșirii în față“, a însumării (statistice, că tot se poartă perspectivele cantitative) semnelor de admirație față de persoana cuiva (adevărații influencer-i știu despre ce vorbim mai bine ca oricine, probabil, dar se abțin acum – din modestie…), modestia devine un comportament (dezirabil din punct de vedere etic) tot mai greu de circumscris. Modeștii riscă să nu aibă follower-i, ceea ce le subminează amarnic credibilitatea, pe sticlă ca și-n paginile tipărite. Ne lăudăm cu împlinirile noastre către toată lumea, am ajuns să considerăm adevărate succese personale întîmplări în care singurul nostru merit este cel de a fi fost de față (vezi flora spontană pozată pe Facebook), ba chiar sinceritatea cu care declarăm lumii întregi (pe pereții rețelelor sociale) că NU am făcut nimic, că NU ne reușește te miri ce, toate acestea devin prilejuri de a primi lauda celorlalți. Pentru autenticitatea confesiunii, măcar, dacă nu pentru reușită. Pentru reușita fotografiei (datorată smart-phone-ului, cel mai adesea) ce oferă laudei tuturor, apropiați și depărtați de noi, un moment în care lumea din jurul nostru face „ce face demult“ (vorba poetului), iar noi primim aplauze pentru a o fi surprins în firescul acțiunii. De la cine primim aplauze? De la cei ce ne admiră. De ce vrem să fim admirați de un public tot mai larg? …Și așa mai departe, chestiunea lipsei de modestie a comportamentelor încurajate de rețelele sociale (și a adicției lor) e un subiect mult prea gingaș pentru o tratare grăbită.

Sub presiunea unor asemenea (noi) convenții sociale, locul modestiei se redefinește și el, desigur. Ea presupune, prin definiție, discreția și anonimatul (celui care o dovedește în acțiunile sale) – dar ce te faci, coniță, cînd lumea noastră detestă anonimatul și cere să fie identificat fiecare chip și persoană care face, ce face, cum face și mai ales… cîte like-uri primește de pe urma facerilor sale (de bine)? Binefăcătorul anonim devine o categorie tot mai rară, modestul slujbaș trece neobservat (în schimb, se vorbește mult despre slujbașii cei răi sau leneși sau pur și simplu nededicați slujbei lor…), colegul discret-eficient rămîne în penumbra incertă dintre recunoștința noastră (cum să îi mulțumesc?) și suspiciunea de care, iarăși cu asupra de măsură, lumea noastră e bolnavă (ăsta vrea ceva de la mine? e prost la cap sau e bun la suflet? de ce mi-a făcut un bine? etc.).

O fi și aceasta – incapacitatea noastră, tot mai evidentă, de a premia modestia – un semn de boală a lumii, îmi zic. O societate bolnavă cere și crede în salvatori și eroi providențiali, în tăieturi de sabie (sau de bisturiu…) prin urzeala rea a destinului, o societate bolnavă nu mai acordă importanță modestului lucru bine făcut, ca unei pietre de temelie a propriei construcții sociale (eventual, durabile). Celor care „fac“ li se cer miracole imediate, cu o foame încrîncenată și de presiunea mediatică, antrenînd, pe cale de consecință, o scoatere a lor în avanscenă, unde stau vedetele, cei faimoși și iubiți. Cei care se fac că lucrează, oportuniștii sistemului, vor mima „miracolul“, căutînd să atragă toate privirile, pentru că asta e ceea ce îi interesează, de fapt, nu temeinicia respectivei (mimate) faceri.

Ajunge să ne uităm la rafturile cu literatură motivațională, unul din genurile cele mai bine cotate astăzi, pe tot globul. Sute și mii de titluri (cu mii și milioane de exemplare vîndute) se oferă să ne învețe cum să devenim lideri, cum să nu ne temem de nimic, cum să privim în față dezastrele de tot felul, cum să cucerim orice (lumea, o persoană anume, comenzile mașinii de spălat vase sau poporul ce ne poate vota…); nimeni nu ne învață „cum să fim modești“. Vă imaginați un titlu precum Modest și fericit, să vă spun cum am reușit asta, în rafturile literaturii de gen? E – ar zice unii – un adevărat oximoron; sau o fi o antifrază? Cu modestie recunosc că ezit în a identifica figura. Poate și din pricina rarității ei.

Modestia presupune „să taci despre tine însuți“. Cum adică „să taci“, într-o epocă în care storytelling-ul se învață cu o disperare demnă, desigur, de subliminalul sentiment al sfîrșitului (lumii, culturii, resurselor, moralei etc., take -your pick). Cum să fii modest, cînd imperativul salvator e să te povestești pe tine și experiențele tale, să mărturisești nemărturisitul „într-o poveste destinată celorlalți“, cu artă – desigur, dar oferindu-te privirii celorlalți, în speranța de a le provoca (între altele) admirația. Și, iarăși, simt că mă pierd printre nuanțe: cînd devine „povestirea (publică) de sine“ o adevărată „laudă de sine“? Profesorul de literatură din mine mai că le-ar considera sinonime implicite. Puteți începe o poveste-mărturisire cu „să vă spun cum am fost eu modest odată…“ (…și mi-a trecut)? Sau cu „sînt un om priceput în meseria mea, dar modest, la locul meu…“ (…ceea ce am venit acum să vă povestesc cît de extraordinare lucruri pot face)?

Ce rămîne, așadar, din modestie, în veacul afișării sinelui, a ego-mesajelor și a narcisismului? Cum să construiești ceva, orice, bine, fără să aștepți o răsplată, în epoca lui „instant gratification“? Modestia presupune o investiție etică de lungă durată – și una fără o mulțumire finală obligatorie, alta decît cea eventual scrisă în catastiful Sfîntului Petru, la intrarea în Rai. E o virtute înrudită cu răbdarea, curajul, abnegația și altele asemenea, nici una dătătoare de vizibilitate instant sau de faimă rapidă. O mai practică cineva? Aici se află și una din principalele dificultăți în a o sesiza – a o analiza –, a o expune: omul modest nu se va lăuda cu modestia lui. Virtutea lui trebuie să fie văzută – și, eventual, premiată – de ceilalți. Ce vi se întîmplă mai des: să lăudați modestia aproapelui sau să vă plîngeți că nu vă apreciază ceilalți calitățile? Fiecare cum i-i voia despre asta samă deie-și, zice o vorbă veche și-nțeleaptă. 

Ioana Bot predă literatură română la Universitatea „Babeș Bolyai“ din Cluj-Napoca.

Foto: Thomas Hawk, flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.