Micile bucurii viitoare

Publicat în Dilema Veche nr. 905 din 12 – 18 august 2021
Micile bucurii viitoare jpeg

 „Voi, doctorii, știți să vă bucurați de viață!”, îmi spune Cătălina, proprietăreasa florăriei La Vie en Rose, din colțul străzii mele, aflînd că abia mă întorsesem dintr-o scurtă escapadă de cinci zile pe Coasta Amalfitană. Intrasem, în drum spre spital, să iau un buchet de flori pentru ceremonia de pensionare a unei colege, care urma să aibă loc la amiază, în biblioteca clinicii. M-am simțit, de îndată, puțin vinovat și am început să-i spun că a fost destul de multă oboseală, nu era prima dată cînd vizitam acea parte a Italiei, nu mai ai bucuria aceea bruscă, dezordonată și exuberantă a primei dezvăluiri a Costierei. M-am oprit, încercînd să aleg florile, explicațiile mele îmi amplificau parcă vinovăția, care începea să aibă conotații colective. Apelativul Cătălinei – voi, doctorii! – îmi reverbera în minte, crescîndu-mi deodată conștiința de sine: la joie de vivre o fi altfel la medici? Noi, doctorii, cu toate necazurile pe care le vedem zi de zi, ne bucurăm mai mult sau mai puțin decît alții de viață?

Nu, sîntem asemenea oricui altcuiva, a fost prima mea reflecție. Bucuria, forța izbucnirilor de fericire țin de om, de sufletul lui, nu de serviciu. Știu doctori optimiști și pesimiști, unii mohorîți, unii petrecăreți. Poate tatăl meu, medic anestezist, acum 50 de ani, sau unchiul meu, medic de țară în Maramureș, între războaie, aveau o demnitate publică, o siguranță financiară și un avans intelectual și cultural în plus, care le asigura o stare de plenitudine propice bucuriilor, dar azi, medicii au devenit ca toți ceilalți, nemulțumiți, nesiguri de viitor, victime ale consumerismului, industriei fericirii și mercantilizării emoțiilor.

Reflecția mi-e curmată brusc de un telefon, medicul rezident, de la ora șapte în spital, mă anunță că un bolnav a evoluat prost, a fost transferat peste noapte la Terapie Intensivă, familia sună disperată, nu știe ce să le spună. Mă simt a doua oară vinovat în dimineața aceasta, mi-a scăpat ceva în diagnostic, am greșit undeva tratamentul? Un nou telefon, imediat; un coleg chirurg, vădit îngrijorat, mă roagă să primesc de îndată un bolnav, o complicație postoperatorie, pe care speră să o pot rezolva. Al treilea telefon e de la mama, medicamentul pe care i l-am recomandat e apă de ploaie; mă simt înfrînt. Cătălina primește altfel de telefoane la serviciu. E specializată în aranjamente florale pentru nunți și are, de asemenea, un mic magazin care închiriază rochii de mireasă. Este căutată de tineri, într-unul  dintre cele mai fericite momente ale vieții lor. Oare propriul nostru univers, cel adînc, pe care îl purtăm în inimă peste tot, singurul loc care poate emana bucuria că trăiești, are, totuși, și reflexele profesiunii pe care o facem?

Lucrul care ne unește pe toți medicii, așa cum notează Ion Vianu, apare încă din inițierea noastră medicală și este reprezentat de o sumă de experiențe comune, ale morții, ale înfrîngerii și ale dezgustului. Iar apoi, de-a lungul vieții profesionale, oricît de diferite ar fi acestea, rămînem legați de coabitarea cotidiană cu suferința și toate penibilitățile ei. Toată această natură comună a doctorilor îi face să simtă o nevoie mai mare de a trăi sau, dimpotrivă, le adaugă zăvoare pe ușile spre propriul interior, spre adăpostul bucuriilor neinventate, neconstruite și necumpărate?

Soția mea, doctoriță, este încredințată că toate responsabilitățile profesiunii, toate ingratitudinile trupului celui bolnav, la care asistă la spital, îi cresc lăcomia pentru viață, pentru varietatea bucuriilor ei. Experiența zilnică a intolerabilului este rodnică sufletește și spiritual. Dacă nu ajungi la o criză, mai poți spera să dobîndești impulsuri vitale substanțiale? Iar viața medicală e plină de asemenea momente critice. Meseria de medic te face să te adaptezi mereu împrejurărilor, iar această adaptare la circumstanțe este una dintre premisele vitalității, o condiție pentru a putea împărtăși, chiar și în nefericire, speranță, uimire, dragoste. Medicina îți clarifică unele valori, cel puțin în măsura în care le recunoști mai ușor pe cele anodine. Universul spitalului nu este unul saturat de nefericire. De ce, în cele din urmă, toate calamitățile exterioare pe care le vezi în jurul tău nu s-ar putea transforma în interior într-o împlinire, o bucurie înaltă, durabilă? Floarea oferită de mîna plină de cicatrici și neputințe a bolnavului tău nu este emoție pură?

Fiul meu, de asemenea medic, se îndoiește de această poezie. Copleșit de problemele altora, nu prea mai ajungi la tine. Primii douăzeci de ani de profesiune sînt impregnați de eforturi continue, de nenumărate nopți nedormite, de nenumărate eșecuri, de competitivitate, de strădania de a construi cariera, reputația, de tentația de a te întreba dacă faci tot ce poți, dacă faci bine, iar toate acestea nu pot să nu scadă siguranța emoțiilor tale, consistența clipelor fericite. Facem multe lucruri seara, în orele libere, dar compensator, merit una sau alta după așa o zi, iar aceste bucurii justificate nu au densitatea și amplitudinea necesare pentru a putea exclama: pentru asta vreau să trăiesc? Nici stereotipurile noastre concurențiale nu ne ajută, ne simțim tot timpul obligați, în timpul liber, să arătăm în jur aptitudini intelectuale și emoționale pe care nu le stăpînim cu adevărat, îndepărtîndu-ne de realitatea sinceră a clipelor. Și, în fond, toate bucuriile intense, în care eul tău social dispare, în ciuda caracterului lor feeric, au o imprudență și o lipsă de control pe care educația medicală pe care o avem nu le poate accepta.

Asist neutru la disputa aceasta familială. Nu știu clar ce înseamnă joie de vivre și, în consecință, nu știu dacă o am. Categoric, nu sînt Zorba. Odată, însă, am dansat singur într-o tavernă din Naxos, sub ochii vrăjiți ai chitariștilor greci și înmărmuriți ai nevesti-mii. Nu m-am mulțumit să aștept și să sper bucuria acelei seri, nevoia de a trăi m-a ridicat de pe scaun și am dansat cu sîngele zvîcnindu-mi în suflet și sufletul în sînge, cum îl descrie Kazantzakis pe eroul său. Pot mărturisi și alte bucurii indecente, dar cît se poate de sincere, cum ar fi prima bere rece, cu băieții, după ce parcurgeam pe jos, în căldura sufocantă a amiezii, drumul de o jumătate de oră de la plajă la cîrciuma dintre sălcii, la Sfîntu Gheorghe, în Deltă.

Dincolo de bucuriile acestea primare, autentice și comune, legate de cei trei M, Mîncare, Mișcare, Muzică, mă bucur adesea de lucruri în avans, anticipînd momente frumoase. Am pregătit aseară micul discurs pentru pensionarea colegei mele. Toți, la spital, se așteaptă să vorbesc, mă apreciază pentru faptul că, atunci cînd trebuie, am vorbele la mine. Pregătindu-mi alocuțiunea, vedeam în același timp biblioteca, asistenta-șefă aranjînd mesele, infirmierele înghesuindu-se după birouri, colega mea negăsindu-și locul, emoționată. Ce nu are cum să știe fiul meu e această parte a doua a carierei unui medic. Pentru mulți dintre noi, doctorii, medicina intră în sinele tău. Orice profesiune nobilă, practicată cu respect, devine în ani parte a vieții tale personale, capabilă, așadar, să-ți influențeze felul cum te bucuri de viață.

În fața ecranului computerului, alegînd ideile, alegînd tonul, gîndindu-mă la cei care mă vor asculta, conciliind rațiunea cu emoția, nu e imposibil ca bucuria mea din acea clipă, de unul singur, anticipînd consecințele frumoase ale efortului meu, să o depășească cu mult pe cea de după expunerea discursului. Dacă joie de vivre cuprinde, mai degrabă, serile în care călătoresc pe Google Maps, descoperind cele mai frumoase golfuri, cu cele mai frumoase vile și nu neapărat vacanța propriu-zisă, dacă include primele minute, cît curge genericul, de la începerea unui film de mult așteptat, stînd liber și nestingherit în întunericul sălii, sau ora pe Internet, răsfoind programul și cumpărîndu-mi bilete la toate filmele de la TIFF, la care n-am cum să ajung, dar anticipînd satisfacțiile săptămînii care va urma, atunci am bucuria de a trăi.

Am luat din mîinile frumoasei florărese buchetul de margarete și am ieșit din florărie surîzînd. Am pornit spre clinică începînd să repet în gînd discursul pentru pensionarea prietenei mele, imaginîndu-mi locul meu în biblioteca spitalului, în fața colegilor mei emoționați. Strîngeam florile în mînă, murmurînd introducerea, anticipînd cu anxietate plină de speranță bucuria pe care o voi trăi. Respirația mi-a devenit mai amplă, umerii mi s-au îndreptat, am sărit trei pași la rînd, strada s-a lărgit, timpul s-a dilatat, lăsîndu-mă să-mi îngîn nestingherit cuvintele, zîmbind și gesticulînd în aerul dimineții, lăsîndu-mă atent doar la intimitatea mea cea mai secretă, cea mai precară, dar prima deschisă spre nemărginire, da, trăind din micile bucurii viitoare. 

Nicolae Rednic este medic.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.