Mic manual pentru nefericirea perfectă

Publicat în Dilema Veche nr. 890 din 29 aprilie - 5 mai 2021
Mic manual pentru nefericirea perfectă jpeg

În spatele omului cocîrjat, cu ochii roșii, se aude scîrțîind și trîntindu-se, ca o placă de mormînt, ușa metalică, apoi un zăvor greu pecetluiește liniștea. Richter se prăbușește în sine, face implozie, și timp de multe secunde pare nici să nu mai respire. Apoi ridică fruntea cît să vadă acel top de hîrtie galbenă, așază școlărește cotul drept pe birou, mîna stîngă, fără unghii, în stînga hîrtiei și începe să scrie tremurat.

*

„M-am născut la 1902, în mahalaua Dudești. Tata era negustor de plăpumi, mama avea grijă de noi, cei mici. Am avut 6 frați și surori, din care 3 au decedat la vîrste fragede. Eu eram cel mai mare. Am fost un copil cuminte, pe care tata a vrut să-l facă rabin, însă pe măsură ce m-am săltat în vîrstă am devenit zbuciumat, fiindu-mi mai dragi fetele de țigănci de prin mahala, strigătul sacagiului de pe stradă și mirosul primăverii decît Talmudul. Am respectat însă dorința bătrînului, care se spetea și construise două caturi la casa noastră pentru ca la parter să fie un magazin de coloniale și am început a lua note bune, astfel că am intrat la liceu de elită, la «Matei Basarab», unde am preferat umanioarele, fiindu-mi întotdeauna scîrbă de matematici și de științele așa-zis exacte. În 1920 am devenit student al facultății de drept, dar urmam și cursuri la filosofie, pasionat fiind de prelegerile lui P.P. Negulescu despre Renaștere și Școala neoplatoniciană. Scriam, bineînțeles, poezie și schițe de roman și, cînd în 1926 s-a construit Sinagoga «Credința», chiar alăturea de casa noastră, am început a sluji pe lîngă lăcașul de cult, ca ajutor al rabinului, pentru a mai cîștiga un ban. Activam, în același timp, la Sburătorul lui Lovinescu și-mi luasem pseudonim Max Corso, căci vremurile nu erau tocmai potrivite pentru un scriitor evreu, așa cum nu sînt nici acum. Am fost lăudat de Lovinescu pentru versurile „colții însîngerați ai verii / mușcă / mușcă / nucile cad pe tabla acoperișului / îmi contemplu pașii cu retina verii”. Am cunoscut acolo pe Sașa Pană, care făcea naveta Iași-București și doar vinerea, cîteodată joi seara poposea în capitală, iar atunci m-a luat cu el prima oară la Enache, unde tînărul Roll, fiul Secolului, făcea scrob și fluiera printre dinți „moarte burghezului“, pe ritmul ariei „Toreador“. Era pentru fiul plăpumarului, ajuns sluj la sinagogă, altă lume aceea unde fierbea încontinuu ceva și se puneau bazele atîtor reviste puse pe dărîmat lumea. Într-o seară am cunoscut pe Edy (Ilarie Voronca), băiat tînăr, înalt și în putere, care abia întîlnise pe Colomba și era îndrăgostit fără speranță, așa că pe la spatele lui, Roll, care-l invidia – pentru că era mai înalt, mai chipos și, de ce să n-o spun, mai norocos –, spunea că „a căzut în Spirt” (acesta era numele de fată al Colombei). Cîteodată sosea Bogza, pus mereu pe a crea chaos, înalt cît o prăjină, dar blînd și revoltat, entuziasmat și obsedat de sex, drept care se împărțea între noi și tot felul de țigănci care-i cădeau în plasă cele două zile cît stătea prin București. Într-o amiază de sîmbătă, toropită, de vară, mahmuri după o noapte petrecută pe la Oacheșa, o admiratoare de-ale lui Cosma (viitorul Claude Sernet), care stetea pe lîngă Cișmigiu, pe Str. Șipotul Fîntînilor, ne plimbam la braț prin parc, pe malul lacului, iar Bogza își făcuse un cornet de hîrtie și-l băgase-n pantaloni, scoțînd prin șliț doar capul ascuțit, cînd din sensul opus au venit două domnișoare scufundate-n conversație, care însă au privit simultan la acel vîrf alb ce se ițea dintre picioarele bărbatului înalt ca o girafă și au început a țipa, luînd-o la goană, în timp ce Bogza striga după ele: „Bogza, un mare poet al sexului, cu un mare sex al poetului!”. Edy nu participa la aceste farse, ba chiar se ținea deoparte și la Lăptăria Enache, unde impresiona prin seriozitatea lui înfierbîntată și prin felul cum frămînta mîinile Colombei. Doar cînd venea vremea unei recitări, a enunțării vreunui program nou, se trezea la viață și se urca pe masă, sub ochii îngroziți ai tatălui lui Roll, Secolul, aruncînd condamnări mesianice împotriva artei burgheze. Cînd întrecea măsura cu băutura, dădea jos haina și cămașa, rămînea la maiou, și-și exhiba brațele prelungi, vînoase, pe care le antrena cărînd găleți cu apă în Str. Parfumului, de la fîntîna din piațetă și pînă în curtea familiei Spirt, unde era mai mult tolerat decît iubit. Dar Colomba era și ea topită după el, nu neapărat după brațele și torsul lui cu mușchii precum șerpii lui Laocoon, ci mai curînd după ochii aceia pătrunși de un foc care-l făcea să semene cu unul dintre caii Apocalipsei. Aura aceasta sacră a lui, cum n-am văzut la alt poet, a atras invidia lui Roll, cred. În 1927, Colomba și Edy s-au căsătorit și au plecat la Paris, unde Edy cerca să-și ieie licența în drept, dar unde s-a ocupat mai mult de opera sa poetică și de a celorlalți din grup, așa că-n 1929 s-au întors așa cum au plecat, cu experiențe mai mult de pe rive gauche decît de prin sălile de judecată ale Parisului. S-au instalat în cele două cămăruțe de la etaj ale familiei Colombei, de fapt în două din trei, pentru că-n a treia stătea Marius, adică Ernest, adică Spirt, adică Claude Sernet, fratele, și au transformat etajul, care avea intrare separată, în cuibul de întîlnire al neisprăviților, cum ne zicea tatăl, doctorul Janțu, un conservator elegant și citit, care scria articole de istoria evreilor la Adevărul și la Curierul israelit. Era mereu revoltat și nemulțumit că Edy păpase banii Colombei fără rezultat și acum mai venea să-i stea și pe cap, cu liota de revoluționari după el. Cel mai mult îl enerva Bogza, cînd îi vedea capul înălțîndu-se de după gard, fără să stea pe vîrfuri. Atunci însă, în nopțile petrecute la etaj, Voronca ne citea versuri ca acestea, pe care nu le pot uita: „obrazul tău desface lungi cîmpuri de secară în ora ce se-alungă cu haite de lumini plimbi degetul prin coaste ca albii de secară o treaptă-n amintire te-ntîrzie-n ruini” și aveam senzația că tinerețea noastră se va prelungi cum umbrele se întind în înserare, entre chien et loup. Aveam mai apoi să aflu că ele nu se prelungesc și că ceea ce credeam eu a fi magie e doar Efectul Purkinje, adaptarea vederii la întunerec. La fel și tinerețea noastră, n-a fost decît adaptarea și răsuflul omenirii aflate între două mari crime, numite în mod elegant războaie mondiale.

Bogdan-Alexandru Stănescu este autorul romanului Operațiunea Barbarossa, în curs de apariție, din care ne-a oferit acest fragment.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.