Metehne matinale

George GURESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 696 din 22-28 iunie 2017
Metehne matinale jpeg

Era puțin trecut de ora 7,30, iar doamna Elena deja era în chioșcul ei de lemn, cu cele trei castroane ale cîinilor puse pe masă. Toto, Tița și Lisa zgîriau betonul chiar la picioarele femeii de 72 de ani, așteptîndu-și masa, însă bucățile de carne fiartă urmau să ajungă în castron abia peste o jumătate de oră. Timp prea lung și chinuitor pentru cele trei patrupede. Treptat, sunetul ghearelor nerăbdătoare era înlocuit de cel al cozilor care izbeau frenetic pungile din chioșc, pentru ca în final acesta să fie acoperit de un lătrat care mai degrabă aducea cu strigătele unor copii.

„Imediat, suflete afurisite. Imediat! Vreți să vă ardeți în gură?“, le striga bătrîna din chioșc, în timp ce mîinile se mișcau cu o viteză mult prea mică pentru cei trei. Urmau alte întrebări (care, din păcate, se dovedeau a fi tot retorice), apoi chema pe rînd fiecare cîine pentru a-și lua prima masă a zilei. Castroanele le punea chiar la picioarele ei, pentru a i separa în caz că unul vrea să fure de la cel de lîngă el. Dar și pentru a fi sigură că ei o ascultă. În cele trei minute cît le lua cîinilor să-și termine porțiile, ea își făcea planurile pentru acea zi. Le spunea cîinilor să fie cuminți, „pentru că astăzi trebuie să mă pregătesc să pun murăturile“, le spunea să nu mai latre la vecini, „pentru că m-a durut azi-noapte capul, iar astăzi trebuie să merg la doctor, din cauza diabetului“, le promitea o porție mai mare dacă o lăsau să doarmă la prînz, după ce se uita la Tînăr și neliniștit, și așa mai departe.

Pentru doamna Elena, mătușa mea, masa cîinilor era ritualul ei de dimineață, mai important decît băutul cafelei, cititul ziarului sau ascultatul radioului. Era „momentul tău Doncafe“, așa cum spunea cunoscuta marcă de cafea, numai că în locul boabelor măcinate cu suflet și al cănii ținute cu ambele mîini, ea rupea bucăți de carne, înmuia felii de pîine întărită în supa rămasă și se pregătea pentru noua zi. Cele 30 de minute cu cei trei cîini o ajutau să și facă ordine în gînduri, să se gîndească la cumpărături, la viitoarele murături, la zilele de naștere ale rudelor și-i dădeau, în final, energia de care avea nevoie.

Săptămîni întregi petreceam cu ea în fiecare vară, în excursiile mele la Iași. Mă trezeam de îndată ce simțeam mirosul cărnii fierte cum intra prin așternuturi și de fiecare dată petreceam următoarele zece minute în pat, așteptînd să aflu ce-a făcut ea cu o zi înainte sau ce planuri are. Ea a fost prima persoană care mi-a spus ce înseamnă un tabiet (la propriu, prima oară credeam că se referă la „taburet“) și m-a inclus în cîteva de-ale ei. Însă nu m a lăsat să mi le dezvolt pe ale mele. „Ești prea tînăr ca să ai tabieturi“, mi-a spus cînd aveam 17 ani.

Sînt sigur că nu și-a dat seama ce impact urmau să aibă acele vorbe, aruncate în glumă. Eu, întruparea tabietliului perfect (poate chiar obsesiv-compulsiv), refuz în continuare să folosesc cuvîntul tabiet cînd îmi descriu obiceiurile, iar de fiecare dată cînd un apropiat îmi scoate în evidență un anume comportament repetitiv, în minte nu-mi vin decît vorbele bătrînei și încerc să mă apăr, spunînd că tabietul nu se rezumă decît la fumat pipă, băut coniac pe un fotoliu cu speteaza înaltă și jucat rummy. E o formulare retrogradă și pretențioasă, spun eu în apărarea mea.

Adevărul este că zilele mele sînt conturate în jurul a nenumărate astfel de apucături constante. Diminețile încep cu ochii în telefon, intrînd pe aceleași trei aplicații de patru ani, fumez același număr de țigări Kent lung la cafea (trei) și mereu verific dacă am două pixuri în rucsac, înainte de-a ieși din casă. În drum spre muncă îmi place să ascult cel puțin o melodie mai ritmată, în speranța că energia cîntecului mi se va transmite (nu funcționează atît de bine pe cît aș vrea), iar odată ajuns la birou, întotdeauna îmi umplu browser-ul cu știrile de peste noapte (cele de la publicațiile americane) pe care le voi termina de citit de-a lungul zilei.

Deunăzi, un prieten mă întreba ce-aș face dacă dimineața n-aș mai putea să stau pe telefon. Aș găsi un alt lucru care să-mi placă, aș reveni la citit sau poate aș dormi cu o jumătate de oră mai mult. Deși n-am descoperit care trebuie să fie frecvența unei astfel de activități, pentru a fi considerată tabiet sau automatism, cred că aș putea renunța la ele. Aș putea pleca la muncă și fără să intru în aplicația The Simpsons, unde-mi construiesc propriul meu Springfield. Dar îmi face plăcere și vreau să am o dimineață mai bună.

Și mătușa mea putea la fel de bine să renunțe la cele 30 de minute din fiecare dimineață. Ar fi fost mai eficientă dacă fierbea resturile de carne o dată la cîteva zile (cum făcea uneori fiica ei), însă ea voia să aibă acele conversații cu animalele. Ea nu voia doar să le hrănească.

Poate că ideea de a avea un tabiet arată un soi de rigiditate, pe care o poți dobîndi cînd ai un anumit grad de maturitate. „Cîți ani ai tu să nu poți să mergi la muncă fără să bei o jumătate de oră din cana aia de cafea?“, mi-ar spune acum mătușă-mea. Însă aceste obiceiuri, cred eu, ne ajută să ne cunoaștem mai bine, iar într-o societate care mereu ne dă impresia că sîntem asaltați de alarme și breaking news, ajungem să ne păcălim singuri și să ne spunem că n-avem timp de aceste plăceri.

Ceea ce-i o mare prostie. În loc să și descopere aceste tabieturi, oamenii își irosesc timpul vorbind despre lipsa timpului. Oamenii se vaită că Facebook-ul a pus mîna pe viețile tuturor – dar unde fac asta altundeva decît pe Facebook? Şi poate că, pentru unii, această jelire a devenit, în final, un tabiet.

George Gurescu este jurnalist.

Foto: flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.