Istoria cafelei este veche, fascinantă şi, pe alocuri, plină de controverse. Cu vreo două mii de ani înaintea erei noastre, arbuştii de cafea creşteau sălbatic în provincia Kaffa din Etiopia. Din ei se extrăgea un fel de terci hrănitor amestecat cu unt. Prima băutură care semăna cît de cît cu ceea ce cunoaștem azi sub numele de cafea a fost obţinută de un călugăr prin fierberea boabelor pentru a-i ajuta pe călugării din deşert să-şi prelungească veghea pioasă și pentru a i însoți pe pelerini în lungile drumuri prin deșert. Țăranii care au început să cultive arbustul i-au spus acelei băuturi kawah, însemnînd „elan“, „vitalitate“. Cu toate astea, originea cuvîntului „cafea“ e obscură. Ar putea veni inclusiv de la numele provinciei Kaffa, pămîntul natal al arbuștilor. Cînd cafeaua a cucerit Europa, intrînd prin Veneţia, numele plantei s-a adaptat modulaţiilor fiecărei limbi: caffé, café, coffee, coffi, caife, caphe, kaffee, koffie, kofi, kofe, kafi, kafea, kafeh, kaffi, kafei etc. Oricum ar fi derivat, cuvîntul este acum universal.

Legată mai mult de life style, fashion și nutriție (beneficiile curative ale cafelei sînt încă subapreciate) decît de religie, de-a lungul istoriei, cafeaua n-a fost interzisă decît din motive politice, dar, datorită susținerii populare, numai pentru scurtă vreme. N-a fost afectată de vreo etichetă dezonorantă, precum tutunul, nici interzisă, precum alcoolul.

Astăzi, sute de milioane de consumatori din întreaga lume beau zilnic aproape două miliarde de ceşti de cafea, adică aproximativ 15.000 de ceşti pe secundă. (Suedia şi Finlanda au cel mai ridicat consum: cinci ceşti pe zi pe cap de locuitor.) Ceea ce face din cafea cea mai consumată băutură din lume, după apă, situîndu-se pe locul doi în schimburile internaţionale, după comerţul cu petrol. 125 de milioane de oameni trăiesc exclusiv din cultura cafelei, iar dintre aceştia 25 de milioane sînt mici producători.

Îndelung favorizată de exploatarea sclavilor africani, industria cafelei din America de Sud a supravieţuit sfîrşitului sclaviei, iar astăzi, prin reţelele de „comerţ echitabil“, care oferă posibilitatea de a-i plăti direct pe micii fermieri la un preţ decent, supravieţuiește şi exploatării din ultimul secol a ţăranilor cultivatori de către intermediari și bursieri. Considerată „instrument al liberalismului filozofic“, cafeaua a fost multă vreme și unul dintre produsele standard al capitalismului preocupat mai mult de profit decît de oameni și de natură. (De altfel, dezvolt această idee în articolul meu din pagina III a acestui Dosar.)

În fine, colaborarea dintre ­Nespres­so şi Dilema veche este printre cele mai naturale cu putinţă. Căci ce moment mai potrivit pentru cititul revistei noastre decît în preajma unei cafele naturale şi ce îndeletnicire mai plăcută la o cafea decît răsfoitul dilemelor noastre mai vechi şi mai noi?! În fond, cafeina și dilemele sînt printre cele mai prietenoase droguri ale omului. În plus, Dilema veche este singura revistă din România cu care a colaborat George Clooney, ambasadorul ­Nespresso prin excelență. Așadar, puneți de-o cafea, dosarul de față e plin de arome!

Ilustraţie de Ion BARBU