Maimuțe și șobolani

Publicat în Dilema Veche nr. 748 din 21-27 iunie 2018
Maimuțe și șobolani jpeg

„Chestiunea agrară / țărănească“ are la noi o lungă istorie, care ar trebui cunoscută pentru a ști și înțelege de unde am pornit. Dar cine mai are răbdare în zilele noastre de așa ceva? Să ne limităm deci la perioada recentă.

După căderea comunismului, mai degrabă tacit politic, dar tot mai evident socio-economic, au avut loc, de fapt, două tranziții: una urbană (a urbanului mare și mijlociu) spre economia de piață și una rurală spre „feudalism“ – mai exact, un abandon al ruralului, care a ajuns să dezvolte astfel relații majoritar de tip precapitalist. Astfel, „prin construirea a două sisteme de distribuţie principale relativ autonome între ele, societatea românească a fost practic descompusă în două societăţi alternative“ – rezumă Vladimir Pasti. În toată această perioadă nu a existat nici o politică agricolă coerentă și consistentă, ci doar eventuale inițiative – dintre care unele au fost bune, dar fără a fi integrate într-un „proiect de țară“ viabil. Tranziția spre piața capitalistă a implicat dezindustrializare și a dus la „disponibilizări“ în masă. Primii puși în șomaj au fost cei care primiseră, personal sau în familie, loturi de pămînt prin procesul paralel de decooperativizare. A început astfel migrația inversă: după 1996, fluxul rural-urban s-a inversat, populația ocupată în agricultură a crescut de la 28,5% în 1989 la 43,5% în 2001, pentru a se stabiliza pe la 29% după 2008 (faţă de media europeană de 4,7% – 3,4% în zona euro). Iar acest (nou) rural, sărac și saturat, a alimentat mai departe masiva migrație externă, după cum amintește Dumitru Sandu. În timp, decalajele față de oraș s-au accentuat, nu s-au diminuat: veniturile unei gospodării rurale sînt, în medie, cam jumătate din cele din urban, numărul de locuitori la un medic este de peste 3,7 ori mai mare, procentul persoanelor cu studii superioare este de aproximativ 6,5 ori mai mic decît în urban, peste trei sferturi dintre drumurile comunale și județene sînt de pămînt sau doar pietruite, iar mortalitatea infantilă este aproape de două ori mai mare în rural. Iar lista este mult mai lungă… Cu toate acestea, ruralul este departe de a fi uniform așa cum ne-am obișnuit să-l imaginăm. Un recent studiu Nielsen, de pildă, a constatat că aproximativ un sfert din gospodăriile rurale au venituri peste media națională, iar comportamentele de consum ale tinerilor încep să se asemene tot mai mult cu cele ale tinerilor urbani decît cu cele ale adulților din rural.

Acesta ar fi, în liniile cele mai generale cu putință, profilul decalajului dintre urban și rural. Capitalizînd și manipulînd fricile tranziției, acest decalaj socio-economic a fost însă împachetat ideologic și a dat naștere imaginii publice a celor „două Românii“. Procesul a început din primele zile de după revoluție, cînd Ion Iliescu a stîrnit mai ales populația rurală împotriva „boierilor“ lui Coposu și a „golanilor“ care îi susțin, și care ar fi vrut să-și ia pămînturile și averile înapoi – și mulți au crezut: alungată pe ușă, „lupta de clasă“ revenea pe fereastră. Am deschis porțile democrației prin Dumnezeu („Domnule președinte, credeți în Dumnezeu?“ – a lansat Emil Constantinescu), dar am deschis prin aceasta și cutia Pandorei – și nu a trecut mult pînă cînd cei împotriva cărora fusese lansat acest reușit „marketing electoral“ să-l recupereze pe Dumnezeu și tradiționala sa familie românească și să-i acuze pe foștii acuzatori de „perversități“ de tot soiul – și mulți oameni de la țară, cu frica lui Dumnezeu și mai puțin „iluminiști“, au crezut din nou.

Pe de altă parte, apariția și consolidarea unei clase de mijloc, eminamente urbană, și-a văzut la un moment dat eforturile împiedicate de balastul subdezvoltării rurale. Și așa este, doar că, în loc să abordeze aceste decalaje socio-economice prin mijloace socio-economice, această Românie în oglindă a urbanului educat s-a radicalizat la rîndul ei și a ideologizat „ruralul“: ei, din cealaltă Românie, sînt leneși, proști și asistați social pe munca noastră. Și au crezut cu tărie la rîndul lor; frustrarea legitimă a devenit dispreț de castă. A fost epoca „ciumpalacilor“. „Uitați-vă la aceste maimuțe!“ – se mai revolta încă zilele trecute, privind participanții la mitingul PSD, un comentator de pe un post anti-PSD.

Atacată în interesele sale vitale, clasa guvernantă actuală a reluat pe altă spirală a istoriei strategia inițială a președintelui Iliescu și a stîrnit (mai ales) populația din sate și din micile orașe împotriva burgheziei urbane cu nume de cod „statul paralel“, care, ca și boierii lui Coposu, ar vrea să le compromită toată agoniseala. Și unii (mai puțini însă, se pare, decît se așteptau organizatorii) au crezut din nou: s-a inaugurat vremea șobolanilor.

În ultima vreme s-a votat mai ales negativ, alegînd răul cel mai mic din perspectiva fiecăruia. Sîntem pe cale să votăm împotriva fricii celei mai mari – ceea ce s-ar putea să mobilizeze mai multă lume la vot. Cele „două Românii“ au însă, statistic vorbind, frici opuse și la fel de radicalizate. 

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Școala Națională de Științe Politice și Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Etnogeneză și țuică, Editura Polirom, București, 2018.

Foto: flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.