O întîmplare adevărată: copii de clasa a IV-a văd în varianta digitală a manualului lor (că, deh, sîntem în pas cu tehnologia!) un filmuleț în care autoarea unui text din cartea lor de română se prezintă pentru ei. Stupoare totală! „Cum adică, doamna? (adresare către învățătoarea lor), scriitorii trăiesc?“ Doamna, derutată și ea: „Mai sînt și scriitori vii…“

Cam așa văd destul de mulți copii literatura pe care o citesc la școală: e scrisă de oameni de pe altă planetă și din alte vremuri, și e îndepărtată de lumea lor. Ce e de făcut pentru ca relația dintre scriitorul „viu“ și școală să existe?

Scriitori în carne și oase (adevărate specimene, iată) ar putea lua cu asalt școlile, ar putea să bată la pas localitățile lor și să le impună elevilor o evidență simplă: scriitorii vii există! Simplu de spus, greu de făcut. Că scriitorii au și ei nevoie de timp pentru scris; mai merg ei la o întîlnire-două pe lună cu cititorii, mai sînt invitați unii pe la radio sau pe la televiziune… Ba unde mai pui că unora nici nu le place deloc să fie în lumina reflectoarelor! Mai sînt și edituri care au proiecte de tip caravană, în care colindă școlile din țară împreună cu autorii care scriu pentru copii; alte edituri oferă premii dedicate literaturii pentru copii sau fac tabere de creație pentru copii la care participă și scriitori. Dar e suficient? Se pare că nu.

Manualele ar putea să includă mai mulți autori contemporani? E adevărat, piața autohtonă de literatură pentru copii s-a primenit și e în creștere, dar e departe de a fi satisfăcătoare din punctul de vedere al autorilor de manuale. Căci ei trebuie să aibă în vedere programa, iar programa trage spuza tot pe valorile clasice ale literaturii române și, în plus, vine cu tot felul de criterii suplimentare (tipuri de texte, teme, concepte de teorie literară etc.). Cîte texte scrise de autori contemporani ar putea număra un manual de clasa a V-a? Poate vreo două-trei. Dar pot fi și manuale în care să existe un singur text scris de un autor „viu“. Pentru că sînt destui autori de manuale pentru care literatura de azi nu are ce căuta în școală, pe motiv că nu e încă validată de public, de critică!

Sau poate că tot profesorul e cel care are cele mai mari șanse să schimbe ceva? Pentru că el e cel mai aproape de elevi și ar putea intui cam ce texte dintre cele scrise de autori contemporani le-ar plăcea elevilor lui. Asta pe de o parte. Dar, pe de altă parte, și pentru că nu e important doar să propui texte ale autorilor contemporani, ci mai ales să știi ce să faci cu ele, cum să le apropii de mintea și sufletul copiilor. Și aici e clar treaba profesorului.

Nu cred că programa ar trebui să recomande titluri de texte, ci doar tipuri/genuri de texte, pentru a lăsa libertate autorilor de manuale și mai ales profesorilor să aleagă texte care se potrivesc claselor cu care lucrează. Pot fi sugerate însă nume de autori contemporani, mai ales pentru acei profesori care nu sînt la zi cu lecturile de acest tip, dar și pentru că uneori profesorii înșiși nu consideră că ar trebui ca autorii „vii“ să fie studiați în școală. După părerea mea, programele de gimnaziu ar trebui să fie deschise spre diversitate, pentru ca, alături de genurile clasice ale ficțiunii și nonficțiunii, să fie incluse și cele populare printre copii și adolescenți: fantasy, ficțiune realistă, autobiografie, sience fiction, distopie, jurnal etc. Nu ar trebui ocolite banda desenată și romanul grafic, cîtă vreme ele pot atrage copiii către lectură. Orice text care spune ceva nou despre o temă de interes pentru elevi, fie ei de gimnaziu sau de liceu, poate fi studiat cu succes în școală. Pentru ca asta să se întîmple, trebuie în primul rînd ca profesorul să citească noile apariții ale autorilor contemporani și să aleagă ce se potrivește cu programa și cu interesele elevilor săi. E firesc ca un text să nu fie pe gustul tuturor elevilor unei clase, așa că profesorul e nevoit să fie creativ și să găsească niște cîrlige pentru a stîrni curiozitatea cît mai multor copii. Dar ce să aleagă profesorul din pletora de metode care mai de care mai stimulative și mai interactive (căci se știe: e musai ca elevul să fie implicat în lectură)? Numai și numai pe cele cu sens, care pot pune în scenă discuții autentice pe marginea textului. Și dacă o astfel de discuție îl ajută pe un cititor să gîndească cu mintea lui la o temă care-l preocupă și să înțeleagă ce deschideri îi poate oferi acel text pentru a înțelege mai bine lumea, literatura, pentru a se înțelege mai bine pe sine, atunci profesorul și-a făcut treaba. Dacă scopul orelor de literatură e să formăm cititori pe termen lung (și nu elevi care să treacă Bacul sau să ia note bune la Bac!), e important să-i învățăm pe elevi că un text poate fi valoros în multe feluri și că fiecare cititor își poate forma gustul pentru lectură doar cînd ajunge să înțeleagă ceea ce citește și să se bucure de faptul că începe să înțeleagă. Și în această privință, autorii contemporani oferă, cred, o generoasă mînă de ajutor, cărți care așteaptă să fie citite… 

Florentina Sâmihăian este autoare de manuale de limba și literatura română.