Măgarul și tastatura

Publicat în Dilema Veche nr. 907 din 26 august – 1 septembrie 2021
Măgarul și tastatura jpeg

Oare s-a gîndit cineva să ia o vacă și, după ce-o înfometează, să-i dea să mănînce numai carne? Mai mult ca sigur nu, e prea absurdă ideea. Dar pe un măgar, da, dacă ești unul dintre personajele lui Anton Pann, îți poate trece prin minte să-l dezveți complet de mîncare. Cum anume? Reducîndu-i zilnic porția, cu speranța că, la sfîrșit, bietul patruped se va obișnui într-atît încît nu va mai avea trebuință nici măcar de-un pai. Concluzia finală – păcat că măgarul a murit cînd tocmai se învățase fără hrană – e de tot hazul, desigur. Istorioara se găsește și-n Philogelos, o carte din secolul IV. A străbătut mai mult de un mileniu și jumătate pentru că s-au găsit niște greci – Hierocles și Philagrius – care s-o pună pe hîrtie și pentru că au existat mereu niște ochi care s-o citească. Ar fi interesant să ne imaginăm pentru o clipă acești ochi, erau ei ai unor privilegiate care învățaseră slovele? Erau ai unor călugări? Ai unor copii sau ai unor negustori care duceau marfă scumpă dintr-un palat într-altul? Erau ai copiștilor trudind la flacăra lumînării sau ai miniaturiștilor care împodobeau cum nu se poate mai minunat filele? Erau... Dar aici trebuie închisă paranteza, căci cartea care ar ieși din schița asta s-ar putea să nu mai aibă cititori. Cum așa? Acum, în mileniul trei? Criza culturii să fie de vină? Este și asta, cu toții ne scufundăm în vizual, în lumi virtuale, în ambient desenat cu grijă, în plastic asortat, în informație, într-o inflație de forme artistice, cele mai multe inferioare, în babilonia atîtor discursuri fără finalitate. Mai toate cronofage și în contradicție cu arta ca formă de cunoaștere, cea care presupune un construct interior, o anumită educație, un traseu parcurs cel puțin în ani, dacă nu în decenii. Am întîlnit adolescenți remarcabili care nu știau nimic despre Charlie Chaplin, să zicem, pentru că refuzau ideea de-a viziona un film alb-negru, darămite unul... mut. Greu de spus cum ar fi putut ei ajunge la Fellini sau la Tarkovski.

Un alt element care-a schimbat complet jocul este revoluția tehnologică. Sîntem copleșiți de device-uri, de ecrane în luciul cărora, cu timpul, vedem tot mai puțin din ceea ce sîntem noi cu adevărat. Consumăm hulpav realități exterioare nouă, ne îndopăm cu știri, sîntem în tot felul de grupuri virtuale, telefoanele au devenit un fel de hard disk-uri în care se conservă nu doar memoria, ci și interesele noastre, inclusiv cele culturale. Orice copil de azi este un maestru al tastaturilor, căci mare parte din viața lui e în teritoriile minate în cine știe ce joc pe computer, în filmulețe de pe YouTube, în navigarea pe Google sau, deseori, în diverse mlaștini virtuale din care nu se poate extrage singur. Dincolo de ecran este și arta, și arhivele umanității, și avalanșa de informație, dar este și pericolul, și jungla. Acestea din urmă sînt mai tentante, adrenalina cîștigă, iar golul rămas la final se cere mereu reumplut.

Cum să concureze cărțile cu un joc care-ți dă satisfacție imediată? Cîți copii au puterea de-a întrerupe fluxul de imagine și de-a se retrage între niște coperte? Cîți oameni reușesc serile să-și deschidă mai curînd volumul de pe noptieră decît să verifice postările din rețea? Ei bine, în tabloul acesta bizar, măgarul din istorioara grecească ar putea fi oricare dintre noi, dar mai ales orice copil de azi. Iar hrana este educația tot mai precară și mai inadecvată oferită noilor generații. Forma goală este performată cu metodă în școală, iar șablonul este cîștigător de decenii.

Cît despre lectură, dincolo de cîteva cărți canonice cerute la Bac, ea nu există. Analfabetismul funcțional la care sîntem campioni se referă și la neputința de-a înțelege un text. Iar asta se întîmplă pentru că pur și simplu copiilor noștri nu li se cere să citească. Tot ce li se predă e pentru evaluări, teze, dar mai ales pentru examene. Mai nimic pentru mintea și sufletul lor și foarte puțin pentru viața lor viitoare. Cum ar putea deveni ei cititori, cînd dispar bibliotecile, iar reformele educației sînt un fel de glume ale miniștrilor pasageri? Cei mai mulți copii români, oricît de absurd ar părea, nu au acces la carte. O parte din Bibliotecile Melior pe care le-am făcut, adică donații de mii de cărți nou-nouțe, au ajuns în școli unde fie nu exista deloc bibliotecă, fie spațiul în care se depozitau niște volume străvechi era complet impropriu, fie nu se mai făcuseră achiziții de-o veșnicie, fie fusese desființat postul de bibliotecară, iar biata sală distrusă era în perpetuă renovare etc. Or locul numit bibliotecă, în care să se afle cele mai noi și mai frumoase cărți, în care să se facă unele ore, în care să fie invitați din cînd în cînd și scriitori, ar trebui să se găsească în orice școală. Te sinucizi cultural și chiar economic dacă-ți crești noile generații în felul acesta. Nu-i de mirare că la orice barometru cultural ieșim mereu în colțul rușinii. Școala de azi e, din păcate, un mausoleu al ratărilor de mîine.

Binele și împlinirea nu pot fi despărțite de cărțile deschise încă din primii ani de viață. E vital să-i oferi unui copil hrana de care are nevoie, nu să i-o tot subțiezi, precum măgarului din povestioară, sau, și mai rău, să-ți treacă prin minte că i-ai putea-o înlocui complet cu altceva, pasămite cu vreo tastatură. E destul să intri în orice librărie, în spațiul destinat copiilor, ca să înțelegi că orice micuț se simte fericit acolo. Își dorește cărțile, le atinge, încă înainte de-a le deschide începe să-și înflorească în minte povestea. Doar că atît el, cît deseori și părinții, ba chiar și profesorii sînt derutați de copertele care mai de care mai atrăgătoare, de titlurile care conving, de numele sonore, mai toate englezești, de prezentările care parcă strigă să cumperi neapărat cartea cu pricina, iar nu alta. Librarii, de cele mai multe ori, nu pot orienta cititorii. Prin urmare, dificultatea e ce carte să alegi fără să dai greș, căci și-n literatura pentru cei mici, sau mai ales în literatura destinată lor, găsești splendoare, fantezie fără limite, stil, ingeniozitate sau experiment. Iar dacă volumul este ilustrat, te poți bucura și de viziunea unui artist sau a altuia.

Cum iei din raft cartea potrivită și nu una inferioară sau proastă de-a dreptul? La întrebarea aceasta mi-e greu să răspund, pentru că literatura contemporană pentru copii nu are parte de receptare, nu este premiată, nu e în atenția criticilor. Blogger-ii sau youtuber-ii care o au în vedere sînt mai ales copii, deci judecățile lor nu țin de un cadru mai larg, de un context cultural, să zicem, ci numai de gust. Ei nu pot aprecia volume ca Tropice tîmpe, de pildă, de Florin Bican, o bijuterie postmodernă, ludică, rafinată și intertextuală, sau Cei trei măgăruși și cartea fermecată de Gabriel H. Decuble, o țesătură ingenioasă, în care ghicești cultura clasică latină, sau O istorie secretă a Țării Vampirilor de Adina Popescu, care nu, nu-i despre vampiri (abia dacă apar în carte și sînt... vegetarieni), ci despre revalorificarea folclorului autohton într-o mare desfășurare satirică, gratuită și, de asemenea, postmodernă (apar zmei care-s șoferi de TIR,  pricolici rătăcind în orașe, ingineri de povești, zîne care au școli, Greuceanu trăind într-o mahala, Ileana Cosînzeana mare amatoare de modă, Sfînta Vineri, un Făt-Frumos pasionat de reviste glossy și mulți alți eroi atipici). Cărțile acestea, ca destule din literatura recentă, de la Enciclopedia zmeilor de Mircea Cărtărescu la, să zicem, Val și Cetatea Sufletelor de Ana Alfianu sau Plictisitoarea vacanță de vară a fraților Rățoi de Dan Coman, au marea calitate de-a se adresa atît copiilor, cît și celor mai rafinați cititori. Ele sînt aidoma unei pînze pe care vezi, mai întîi, o imagine, ca apoi să descoperi în adîncime o alta, surprinzătoare, neașteptată. Plăcerea lecturii vine atît din primul nivel al textului, cît, mai ales, din complicitatea culturală. Prin urmare, critica literară, atîta cîtă mai există, n-ar trebui să ignore volumele pentru copii, ci să le integreze și să le discute adecvat.

Cititorii nu apar din nimic, ei se cresc. Culturile care-și permit să n-o facă sînt, fie că o știu sau nu, pe cale de dispariție. Aș vrea, de aceea, să existe cărți în orice loc unde sînt copii, manualele să semene mai curînd cu niște antologii de texte decît cu niște demonstrații sterile, iar plăcerea lecturii și educația culturală să fie prioritare în școală. Cînd toate acestea se vor întîmpla, cărțile superbe pentru cei mici pe care le scriu atîția scriitori români contemporani vor avea sigur o mare căutare.

Ioana Nicolaie este scriitoare. A publicat mai multe cărți și pentru copii printre care Aventurile lui Arik, Ferbonia, Vertijia, Spionul Kme.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.