„Mă doare rozul din inima mea”

Publicat în Dilema Veche nr. 393 din 25-31 august 2011
„Mă doare rozul din inima mea” jpeg

Ce legătură poate fi între o melodie celebră, un film (în care apare şi melodia celebră), un magazin de lenjerie intimă, un blog de modă, o vilă la Buşteni, un restaurant în California de Sud, un gay bar în Chiang Mai (Thailanda), un tîrg de accesorii handmade, un site de cadouri, un apartament în Amsterdam, o emisiune de lifestyle şi un tort cu aromă de căpşuni? 

Dat fiind cuvîntul roz din titlu (vom ajunge la sfîrşit şi la titlu, pentru că sînt sigură că vi se pare cel puţin suspect…), răspunsul e oarecum previzibil: toate lucrurile enumerate mai sus poartă numele suav, optimist & inocent de „La vie en rose“. Dacă ne-am juca niţel, am putea să conturăm un soi de portret al vieţii în roz absolut după care tînjim cu toţii: să stai îmbrăcat doar în lenjerie intimă, într-o vilă din Buşteni, un apartament din Amsterdam sau un restaurant californian (şi rozul depinde de buget…) şi să scrii pe blog despre cum o asculţi pe Edith Piaf în timp ce urmăreşti o emisiune de lifestyle savurînd o bucată de tort cu cremă de căpşuni. Îmi cer scuze că n-am integrat şi gay bar-ul thailandez în toată afacerea asta, dar mi s-a părut totuşi că lucrurile ar fi devenit prea complicate. Practic, orice poate fi vîndut pe motiv că „te face să vezi viaţa în roz“ – de la un ruj pînă la o maşină cu foarte (a se citi prea) mulţi cai-putere. De cîte ori o vedetă se simte bine, presa ne informează că „vede viaţa în roz“; pînă şi medicina se foloseşte cu nonşalanţă de acest truc, pentru a ne convinge să adoptăm un stil de viaţă mai sănătos („Sfecla te face să vezi viaţa în roz“, am aflat de pe www.epochtimes-romania.com). Mai realişti, rapperii de la Estradda împărtăşesc lumii că lucrurile nu stau chiar aşa, în melodia „Viaţa nu-i roz“ (yo!) din care, fără vreo legătură evidentă cu subiectul cromatic, aş vrea să vă citez cîteva versuri: „Nu beau dă supărare / Beau dă sete / Stau la poarta iadului şi tai bilete“. 

Una peste alta, cantitatea imensă de kitsch cu care vine la pachet rozul în viaţa de toate zilele ne face, pe unii dintre noi, să nu mai avem nici un chef să vedem viaţa-n roz sau, cel puţin, să ne inventăm propriul nostru roz. Prietena mea ecologistă îmi spune că preferă oricînd o viaţă în verde, cea fashionistă e de părere că mult mai cool ar fi o viaţă în alb şi negru, iar Clara, fetiţa mea de şase ani, strîmbă din nas, asigurîndu-mă că pentru ea viaţa este mult mai frumoasă dacă e albastră. Pentru că roz e culoare de Barbie, iar ei nu-i plac păpuşile Barbie. Îi plac dragonii. Albaştri. Şi cu asta, mitul rozului ca simbol al fericirii a fost aruncat la coş cît ai zice peşte. 

De fapt, trebuie să mărturisesc că n-am fost totdeauna aşa de cinică. Eram exact genul de fetiţă căreia îi plăcea să se îmbrace în roz din cap pînă-n picioare, pentru care un lucru era cu atît mai valoros cu cît era, evident, mai roz. Desigur, „pe vremea mea“ nu se găseau păpuşi Barbie la orice colţ de stradă şi, dacă reuşeai să faci rost cumva de vreun stilou chinezesc roz sau nişte şireturi roz fosforescent, asta-ţi dădea pe loc o aură de şmecherie greu de egalat. Prin liceu, am încheiat-o definitiv cu rozul. Desigur, tot ce putea fi mai cool pe lume era negrul. Şi nu doar în privinţa hainelor, ci şi a atitudinii. Singurul lucru roz pe care l-am avut în acea perioadă a fost părul, efect al unui decolorant turnat peste o frumoasă nuanţă roşu-semafor. Am lăsat să se înţeleagă că nu fusese o eroare cosmetică, ci un gest avangardist de sfidare a convenţiilor. Fetele m-au încurajat, dar băieţii au preferat să nu mă mai bage-n seamă, o vreme, pînă cînd n-am revenit la obişnuitul blond platinat (întotdeauna bărbaţii au fost mai conservatori în ceea ce priveşte înfăţişarea feminină). 

Acum doi ani, cu ocazia împlinirii a cincizeci de ani de la apariţia primei păpuşi Barbie, am făcut un „experiment“ pentru revista Elle: am defilat o zi întreagă prin Bucureşti costumată complet în roz (ştiu, este un eufemism pentru a spune că m-am făcut de rîsu’ lumii, dar uneori jobul la o revistă glossy presupune şi asta). Psihologii sînt de părere că rozul binedispune. Că este o culoare care semnifică veselia şi inocenţa, de unde şi ideea că ar fi cea mai potrivită culoare pentru fetiţe. Cînd eşti trist, e recomandat chiar să te îmbraci cu ceva roz, ca să începi să vezi – nu-i aşa? – viaţa în roz. Eu, una, îmbrăcată complet în roz, m-am simţit doar ca o uriaşă bomboană fondantă scăpată de la cofetărie şi plecată la plimbare. După cîteva ore, eram nu doar foarte deprimată, dar şi cumplit de obosită (e drept, era mai curînd vina tocurilor decît a culorii). Un oarecare efect de binedispunere a existat, dar nu asupra mea, ci asupra celorlalţi, a trecătorilor care-şi dădeau coate, chicoteau şi pufneau în rîs cînd mă vedeau. Acasă, în timp ce-mi oblojeam bătăturile, m-am consolat că măcar am făcut cîteva zeci de oameni să vadă, pentru cîteva momente, viaţa în roz. 

Lăsînd la o parte învelişul găunos al marketingului, exagerările presei şi excesele vestimentare ale unora, să ne întoarcem la înţelesul expresiei „a vedea viaţa în roz“. Un fel de „parte plină“ a paharului sau positive thinking. Ce ne mai face astăzi să vedem viaţa în roz? Păi, întrebînd în dreapta şi-n stînga, se pare că tot acele lucruri care ne-au făcut dintotdeauna existenţa mai frumoasă: zîmbetul copiilor, veştile bune, gesturile generoase, dovezile de iubire, coincidenţele fericite, vinul roşu sau alb, în cantităţi mai mari sau mai mici, shopping-ul, muzica, muzica şi iar muzica, dansul (la orice vîrstă). După cum se vede, rozul vine de cele mai multe ori pe cale senzorială… Probabil că în ziua în care nu vor mai fi gunoaie în natură, claxoane în trafic şi cozi la ghişee, ca să dau doar cîteva mici exemple, viaţa noastră, a tuturor, va deveni măcar cu o nuanţă mai rozalie. 

Şi, pentru că am promis la început să explic titlul dubios al acestui articol, daţi-mi voie să citez întreg contextul (este vorba despre o poezie găsită pe blogul, sugestiv numit, „Zbor de fluture“): „Sînt verde / Şi mi-e albastru de tine… / Mă doare rozul din inima mea, / Dar sînt bolnavă de roz… / Insist să cred că viaţa e roz, / Chiar dacă o mai străbate / Cîte o undă de violet“. Violet, aşadar…

Adina Rosetti este jurnalistă şi scriitoare.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.