"Lume, lume, soro lume" - Maria Tănase şi cîntecele ei

Herta MÜLLER
Publicat în Dilema Veche nr. 516 din 31 decembrie 2013
"Lume, lume, soro lume"   Maria Tănase şi cîntecele ei jpeg

Cînd încerci să traduci textele acestor cîntece în germană, observi că-ţi lipsesc nenumăratele sunete tînguitoare şi numele de alint pentru îndrăgostiţi şi copii – acele formule onomatopeice concise, acele exteriorizări dincolo de rostire – nemijlocite aşa cum nici nu pot să fie cuvintele. Textul românesc e străbătut de o urmă neîntreruptă de gramatică afectivă. În germană n-ai aceste semne ale afectului. Şi nu le poţi înlocui cu nimic din ce se găseşte în germană. Căci ce poţi găsi pentru cea sau cel care iubeşte: „iubito“, „iubitule“, dragostea mea. După care deja nu mai dispui de nimic altceva în afară de penibilul mein Schatz („comoara mea“), care în gramatica afectivă sună ca o gafă – pronunţia e dură şi şuierată. Şi-apoi, „comoara mea“ te trimite mereu cu gîndul la bogăţia materială, la zestrea pe care-o primea fata cînd se mărita. În loc de asta, în română se spune, de pildă, lumina ochilor mei. Gramatica afectivă îşi caută cuvintele în splendoarea efemeră. Cîte frunze din cele mai felurite nu joacă un rol în iubire: frunza de nuc, de alun, de lămîi, de mesteacăn, de salcîm şi de plop. Şi cîte alte frunzuliţe de bălării de prin coclauri – cît de frumoase sînt în gramatica afectivă urzica, ciulinul, mura ori vreun mărăciniş. Nu-i ca la Heinrich Heine: „Du bist wie eine Blume / so hold und schön und rein“ („Eşti ca o floare de gingaşă, de frumoasă şi pură“), ci după cum cîntă Maria Tănase în „Am iubit şi-am să iubesc“: „Haida haida de trei ori, / Că-ţi miroase gura a flori / şi buzele micşunele/ Muşcar-ar neica din ele.“ Sau în „Agurida“: „Ochişorii să ţi-i beau / Într-un pahar de cleştar.“ Metaforele acestor cîntece merg cu stridenţă la detaliu, figurile de stil o apucă pe drumul cel mai scurt. Există aici o sensibilitate care nu rabdă nici patosul dulceag, nici pe cel eroic. Patria din aceste cîntece nu-i niciodată statul, ci un ţinut, o întindere de pămînt unde viaţa proliferează, un loc nesigur existenţial. Cu cît mai directe spusele, cu-atît mai încîntat tonul, mai scurt textul, mai ferme cercurile refrenului. Lejeritatea şi sfiala sînt aici unul şi acelaşi lucru.

Majoritatea cîntecelor sînt foarte vechi, transmise din secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea. Versificatorii şi muzicanţii – nişte anonimi. Şcoala lor trebuie să fi fost doar repetarea fără de număr a eşecului. Zi de zi, acelaşi fapt incomprehensibil: că nu faci faţă vieţii aşa cum ţi-o cere existenţa cotidiană. În faţa nefericirii, omul e totdeauna naiv. Naivitatea e cea care dă atîta autenticitate cîntecelor. E lipsită de apărare şi de aceea aşa de încurcată. Ochiul neajutorat se minunează la gestul pe care i-l face pămîntul cu vegetaţia verde ori cu zăpada îndoielnică. Frumuseţea exterioară îţi vînează gîndurile, căci caută să afle cîte ceva despre propria-i piele. În cîntecele astea, ce-i înăuntru e înhăţat de ce-i în afară. În versuri se succed atacurile prin surprindere. Saltul în poezie e nesperat, nu se cunoaşte el însuşi pe sine, nu e dinainte pregătit, şi nici irosit. Ca în orice poezie bună, ceva din propoziţie o ia razant pe arătură. La fel şi melodiile: lipseşte sunetul surd şi înfundat, lipseşte clişeul, lipseşte kitsch-ul. Majoritatea versurilor sînt cîntate de două ori la rînd – ai zice că unul se ţine de coada celuilalt. În această repetiţie stă agăţat timpul de care au nevoie zvîcnetul tîmplelor şi bătaia pulsului, pentru a muta starea noastră individuală în aceea a unei generalităţi normative. Şi invers. Pe un parcurs cît de lung, şi fără lacună, cîntecele astea nu se-ncred decît în detaliu. Chiar şi numai din acest motiv, teoriile şi bolovanii ideologici nu-şi au locul aici.

Un cîntec despre zestrea dată la măritiş sună astfel: 

Mi-o zis mama că mi-o da 
Zestre cînd m-oi mărita 
Douăzeci de perne mari
Toate pline cu ţînţari
Douăzeci de perne mici
Toate pline cu furnici
Douăzeci de perne moi
Toate pline de gunoi
Douăzeci de poloboace
Fără de fund şi făr’ de doage
Două raţe crăcănate
Astea cică-s vaci cu lapte. 

Am venit la oraş ca adolescentă. Am avut noroc, am cunoscut instrumentişti care mi-au atras atenţia asupra acestor cîntece. Nu mi-am crezut urechilor. Ce diferenţă faţă de folclorul bănăţeano-şvăbesc pe care-l cunoscusem pînă atunci! Sătenii numeau această muzică Blechmusik („Alămuri“; de-aici: „muzică de fanfară“). Un nume ciudat de dispreţuitor, dar potrivit, cum mi se pare. Fiindcă-i onest. Pesemne că nu observaseră cît e de nimerit, altfel i-ar fi găsit un altul. Ascultînd-o pe Maria Tănase, am priceput pentru prima oară ce poate fi folclorul – pentru prima oară, am luat în serios cîntecele populare. Asemenea muzică eram în stare s-o ascult şi înaintea, şi printre, şi după poeziile autorilor care-mi plăceau. Pentru mine, cîntecele astea îi aparţineau fără doar şi poate acelei poezii, căreia îi dădeam crezare cu totul atunci cînd o citeam. Căci, la fel ca şi aceea, te conduceau în cap într-acolo unde gîndurile vorbesc cu sine altfel decît în cuvinte. Păreau a fi înrudite cu poeziile lui Theodor Kramer, cu acele cîntece de leagăn „pentru un copil mare“. Şi în poeziile sale, plantele dublează acel nu-mai-ştiu-încotro al zilelor. Într-unul din cîntecele de leagăn, el scrie:  

Printre gălbenele, în crîng, un vînt s-a iscat
Dormi, tu, copile, dacă poţi dormi. 

Iar cîntecul de leagăn al lui Kramer sfîrşeşte cu versurile: 

iar în port stelele strînsu-s-au toate,
copile; doar frica să doarmă nu poate. 

În cîntecele Mariei Tănase, iubitul cere şi primeşte de la iubită mere, pere, nuci. Ceea ce ţine de trupesc, se negociază în fructe. Nu se face nici o comparaţie, dar ştim că este vorba de trupul ei şi al lui – fiindcă, de bună seamă, iubirea tocmai asta-ţi culege de pe trup, fructe. Apa rîului de bună seamă că te taie la picioare, iar să-mbătrîneşti e o haină grea, de bună seamă. E aproape de la sine înţeles de ce dictatura nu suporta aceste cîntece. Ele subminează sufletul şi mintea. Viaţa se prezintă ca acel bagaj sigilat care şi eşti pentru tine însuţi. Oricît ai colinda în lung şi-n lat în pielea asta a ta, nu vei afla decît cine-ai vrea să fii, dar nu poţi, şi cine va trebui să fii, dar nu vrei. Din aceste cîntece nu poţi învăţa nimic altceva pentru viaţă decît că-ţi eşti atribuit ţie însuţi fără altă opţiune. Timpul vieţii tale – asta-nseamnă de-a dreptul tocirea vieţii, zilele care se autodevorează. Şi numai moartea poate să-ţi ridice bagajul tău propriu odată ce el a ajuns pe-acest pămînt. Şi mai poţi învăţa din aceste cîntece că omul, fiecare în parte e prea bun ca să îndure chiar şi cea mai mică durere. N-am înţeles nici pînă azi – chiar verificînd pe propria-mi piele, tot n-am înţeles – cum de reuşesc aceste cîntece să te aline în jalea lor. De-a lungul anilor am observat, şi asta nu numai la mine, că ele îi vin de hac melancoliei, fără a bagateliza nimic. Poate că ele-ţi dau sprijin cînd te afli pe muchie de cuţit, şi-aşa ajungi să pricepi că simţirea poartă doliul cel mai frumos cu mintea.

Ce-i de mirare că guvernanţii se temeau la fel de mult de aceste cîntece ca şi de literatură, ripostînd aici ca şi acolo prin cenzură? Toată cenzura era absurdă, dar s-o interzici pe Maria Tănase declarîndu-te, totodată, „dictatura proletariatului“, asta era de-a dreptul cinic. Căci nimeni şi nimic nu întruchipa mai credibil ca Maria Tănase, în cele patru sute de cîntece ale sale, simţămintele esenţiale ale românilor, în particular, şi ambivalenţa cotidianului, în general. Maria Tănase era vedeta oamenilor mărunţi. Se spune că la un iarmaroc, cîndva prin anii ’50, cînd i se interzisese să apară în public, era aşteptată de mii de oameni. Cînd s-a anunţat că Maria Tănase nu mai vine, oamenii pur şi simplu nu s-au întors acasă, ci au rămas acolo. Aşa că Securitatea a fost nevoită s-o aducă pe cîntăreaţă de-acasă pe scenă, în limuzina de serviciu a instituţiei. Există un film documentar de la înmormîntarea ei. Văzîndu-l, ai impresia că asişti la nişte funeralii de stat organizate pînă în cele mai mici detalii. Dar e tocmai invers. Statul nu-i putuse împiedica pe oameni să urmeze sicriul cu miile, covîrşind oraşul cu manifestarea tristeţii lor publice. Statul nu era defel amestecat, dar fireşte că nici despre un protest politic nu era vorba – ci doar despre o normalitate mută, venerarea acestei femei care murise.   

fragment din eseul „Lume, lume, soro lume“, apărut în volumul  Mereu aceeaşi nea şi mereu acelaşi neică,  traducere din germană şi note de Al. Şahighian, Humanitas, 2011  

Ilustraţie realizată de Ioana Şopov (behance.net/IoanaSopov, facebook.com/darkyshines)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și oameni VIDEO
Cinci cai ai Household Cavalry au rămas liberi în centrul Londrei după ce și-au aruncat călăreții militari în timpul exercițiului de miercuri dimineață, potrivit Daily Mail Online.
image
8 obiceiuri care te fac să îmbătrânești mai repede. Ai putea trăi cu 20 de ani mai mult
Experții în longevitate avertizează asupra comportamentelor care provoacă „daune celulare”. Chiar dacă nu putem încetini timpul, îi putem încetini efectele asupra noastră, potrivit experților. Cheia este să facem alegeri mai sănătoase și să ne dezicem de câteva obiceiuri.
image
Amănuntul care l-a scăpat de nouă ani de puşcărie pe un şofer fără permis, care a ucis trei femei
Un şofer iresponsabil, care a comis un grav accident rutier în apropiere de oraşul Târgu Neamţ, a fost aspru condamnat în primă instanţă, dar magistraţii de la instanţa superioară au decis altceva.

HIstoria.ro

image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.