Listă de truisme despre examene

Luminiţa CORNEANU
Publicat în Dilema Veche nr. 694 din 8-14 iunie 2017
Listă de truisme despre examene jpeg

Mă trezeam dimineața cu un gol în stomac și altul în cap. Nu mai știam nimic, nimic. Dacă luam la întîmplare un curs pe care îl știusem bine-bine seara, acum aveam senzația că îl citesc pentru prima oară. Nu senzația, de fapt: certitudinea. Așa am dus-o toți cei patru ani de facultate. Înainte de intrarea în examen mă plimbam pe holul facultății în trei metri, dus-stînga-mprejur-întors, dus-stînga-mprejur-întors, ca un sergent furios, citind și recitind cursurile, notele de lectură și rezumatele pe care mi le făceam pe hîrtii cît un sfert de coală A4. Emoțiile erau strivitoare de fiecare dată. Și nu pentru că mi-ar fi fost teamă că pic examenul, cît de rușine. Dacă știam că proful mă apreciază, dacă-mi aruncase un „bravo“ la vreun seminar sau dacă mă bătea pe umăr chiar atunci, înainte de examen, mirat că „tocmai eu“ am emoții, atîta-mi trebuia. Amețeam de frică să nu mă fac de rîs, să nu-l dezamăgesc pe proful care crezuse că fac ceva mai mult de doi bani.

Am dat o mulțime de examene pînă acum, mai mult sau mai puțin grele, mai mult sau mai puțin importante. Am luat și am picat examene, suficient cît să pot întocmi în cunoștință de cauză următoarea listă de truisme pentru luat examene (în România):

Faptul că te crezi deștept n-o să fie de ajuns ca să iei examenul, mai trebuie să și înveți.

Chestia asta am descoperit-o cînd am picat examenul de admitere la facultate, pentru că refuzasem să tocesc, fiind convinsă că mă descurc eu cumva. M-am descurcat de 5 (la literatură română…), de ajuns de prost cît să pic cu vreo 20 de sutimi. O, șocul… Luminița premianta picase admiterea la facultate. Anul următor mi-am lăsat principiile deoparte („eu nu tocesc, eu citesc cărțile bla-bla“) și am tocit, jurîndu-mi răzbunare („o să le arăt eu lor…“). Pentru cerințele examenelor de atunci, doar așa puteai regurgita 20-25 de pagini la literatură, ca să iei examenul lejer. Timp de gîndit nu era. În prezent, filozofia examenelor s-a schimbat atît de mult în România, că lumea se revoltă de subiecte la alegere. Și nu știu cum se face că, după atîta vreme, deși acum nimeni nu cere reproducere, profesorii și elevii tot metoda asta o preferă.

Ca să iei un examen, condiția sine qua non e să te prezinți.

Cînd mă trezeam dimineața cu un gol în stomac și altul în cap, primul gînd era să nu mă duc la examen. Mare greșeală. Du te la examen. Vezi tu acolo. Dacă ar fi fost să nu mă prezint la examene de frică, aș fi avut restanțe la toate materiile, toată facultatea.

Nu tot ce pare stupid și irelevant din materia de examen e așa.

Orice cursant care aspiră la permisul de conducere înjură numeroasele de semne de circulație pe care le are de învățat. Mulți zic: „Dar lucrurile astea le înveți odată cu experiența…“ Utilitatea semnelor de circulație o descoperi însă într-o zi oarecare, cînd zărești, la 110 la oră, un semn despre care nu ești prea sigur ce vrea să zică și te întrebi: „Și acum ce Dumnezeu nu am voie? Să accelerez? Să încetinesc? Să trag pe dreapta?“

Emoțiile sînt doar o parte din peisaj.

Ignoră-le. Ai crede că emoțiile dispar odată cu experiența, că odată ce ai dat multe examene sau ai vorbit de multe ori în fața unui auditoriu numeros, te descurci cu ele. Nu e așa. La susținerea tezei de doctorat m-au cuprins niște emoții aproape de blocaj, mult mai puternice decît tot ce experimentasem în facultate. Erau acolo, în comisie, oameni la a căror părere țineam foarte mult, iar în sală, membri ai familiei mele care mă vedeau pentru prima dată evoluînd într-un cadru exclusiv profesional. Propria mea teză, la care lucrasem șase ani și pe care o recitisem integral de zeci de ori, îmi părea ceva străin în ziua și preziua susținerii. Nu recunoșteam nimic din ce scrisesem acolo, așa încît am refăcut rezumatul, l-am printat, gata-gata să citesc de pe foaie, în fața blancului absolut din capul meu. Ca și în facultate însă, odată intrată în examenul propriu-zis, mi-au reapărut în cap cu claritate de oglindă capitol după capitol și argument după argument. Nu am aruncat ochii nici pe rezumat, nici pe teză. Era, în sfîrșit, din nou teza mea.

În cele din urmă, examenele nu trebuie luate prea în serios.

O traineriță m-a învățat un truc pe care vi-l dezvălui și vouă: nu asimila un om cu un gest izolat al lui sau cu o acțiune oarecare a lui. Dacă pici un examen, fie și cel pe care-l consideri tu examenul vieții tale, tu nu ești acel eșec. Tu nu ești un luzăr pentru asta, ci doar o persoană care a picat un examen și care îl poate lua tura următoare. 

Luminița Corneanu este critic literar.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.