Spre finele mileniului trecut, în puțin cunoscutele zone îndepărtate de civilizație, prin bălțile, ghiolurile, lacurile, lagunele și canalele Deltei Dunării, exista deja o monedă destul de forte: vodca. Așa cum monedele tradiționale aveau acoperire în aur, și vodca avea acoperirea sa. În grade alcoolice. Trebuie să recunoaștem, vodca nu era singura monedă forte acceptată în Deltă. Valute forte erau și romul, țuica, rachiul, coniacul și, cea mai rară și apreciată, palinca. Evident, așa cum există piața aurului, erau căutate și sticlele cu alcool pur sau chiar cu spirt. Evident, numai pentru cunoscători. Ce puteai căpăta cu aceste monede? Păi, în principal ceea ce nu prea se găsea în toată țara. Pește. Bun, proaspăt, variat – și oferit de pescari din suflet, în situația unui schimb reciproc avantajos.

Valoarea vodcii – ca și a celorlalte lichidități – suferea fluctuații pe termen scurt, săptămînale, sau sezoniere, după anotimp. În funcție de ziua săptămînii, cu o sticlă de vodcă puteai cumpăra mai mult sau mai puțin pește.

De ce aceste fluctuații ale cursului valutar? Cel mai simplu sau, mai bine zis, simplist e să îi blamăm în bloc pe pescari pentru dependența de alcool.

De fapt, situația era mult mai complicată. Și, ca să o înțelegem, ar trebui să ieșim ceva mai multă vreme cu pescarii în barcă, să tragem de plase pe orice fel de vreme, pe ger sau pe ploaie și furtună, să ne suim în bărci alături de ei de la 2 dimineața și să rezistăm cîteva ore, murați de apă din cap pînă în picioare… Atunci poate că ar merge una mică și pentru cei mai critici… Iar pe vremuri, în mileniul trecut, cînd motoarele erau rare și încă cei mici învățau întîi să vîslească și pe urmă să meargă, brigăzile de pescari plecau pe baltă duminică noaptea și se întorceau abia vineri sau sîmbătă în satele lor. De aici și fluctuația săptămînală – la începutul săptămînii toți aveau proviziile de acasă, dar deja de miercuri acestea se cam terminau și de joi o sticlă avea o contravaloare semnificativ ridicată.

Am ajuns să învăț aceste reguli în ultimii ani ai mileniului trecut, cînd lucram două luni și jumătate în Delta Dunării, mergînd de la granița cu Ucraina pînă spre coada lacului Sinoie, împărțind cu colegii un ponton-dormitor tras de o șalupă (numită de către localnici Kadeu) leneșă, cu motor de tractor, care rar depășea 6 kilometri la oră. E drept, la plecarea din București aveam totdeauna grijă să avem cu noi sticle de alcool alimentar (aur pur), care avea utilizări multiple, printre care și cea de valută forte. Cum pe ponton nu aveam frigidere, ci doar calupuri de gheață (atunci cînd găseam așa ceva), singura hrană era peștele – iar cele scrise mai sus sînt rezultatul a numeroase interacțiuni cu pescarii, fie pe baltă, pe canale, pe brațele Dunării sau în Razelm și Sinoie, în încercarea de a ne asigura consumul zilnic (chiar zilnic, pentru că nimic nu ar fi rezistat fără o ladă frigorifică).

Și totuși aceste monede forte nu funcționau mereu… Într-un fine de septembrie, ajungem la o cherhana de pe malul mării, la nord de Portița. Era o cherhana pentru care sezonul de pescuit se terminase și am intrat în vorbă cu paznicul, care stătea acolo singur cuc de vreo două săptămîni. Noi, la măsurători, dar și veșnic în căutare de hrană, l-am momit cu o sticlă de tărie. Am fost refuzați cu demnitate și mîndrie, cu argumentul că era sportiv. Cînd să plecăm mai departe, ne strigă, ne arată doi pești frumoși și ne întreabă: „Dar voi vreun pachet de Carpați nu găsiți prin buzunare?“ Evident, aveam.

Am avut însă momente cînd nu a funcționat nici o valută alternativă tradițională. Era jumătatea lui octombrie, ne întorceam cu pontonul din Jurilovca spre Tulcea și, pe unul din canalele care leagă Razelmul de brațul Sfîntu Gheorghe, am întîlnit o brigadă de pescari cu cerințe cu totul nemaiîn-tîlnite pînă atunci. Da, aveau pește. Da, erau interesați să ofere cîțiva la schimb. Nu, nu doreau nimic alcoolic. Era o brigadă de pocăiți care ne-au întrebat: „Mirinda nu aveți?“ Era finalul mileniului trecut, răsăriseră semnele celui care avea să înceapă. 

Adrian Stănică este jurnalist de ştiinţă şi cercetător ştiinţific la Institutul Naţional de Geologie şi Geoecologie Marină – Geo-EcoMar.

Foto: flickr