La vînătoare de tabu-uri sub pecetea tainei

Sanda CORDOŞ
Publicat în Dilema Veche nr. 85 din 1 Sep 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cîteva dintre discuţiile literare purtate la noi în ultimele luni au adus în prim-plan unele întrebări: cît de liber este scriitorul în opera sa? Există pentru el bariere, bun-simţ, interdicţii şi tabu-uri? Se află cititorul, din pricina operelor literare, în primejdie? Cum sînt multe decenii de cînd n-au mai fost puse cu acuitatea tonului, directeţea şi onestitatea de acum, problemele acestea, care tulbură oarecum conştiinţa publică românească, merită puţin interes. În fond, este scriitorul de astăzi, şi în special cel tînăr, mai (sau chiar: nepermis de) liber faţă de cel de altădată? Există, în acest plan, grade de comparaţie? Lăsînd la o parte destule diferenţe însemnate, aş observa doar că libertatea are acum alte repere, alt conţinut şi este pusă în slujba altor valori. Deşi temele literaturii rămîn aceleaşi (spaima, singurătatea, dragostea, trădarea, fragilitatea, moartea etc.), ecuaţia existenţială, care le alimentează, este complet diferită. Dacă - între alte exemple posibile - pentru tînărul de acum 20 de ani, întrebarea crucială la încheierea studiilor era: acceptă postul primit prin repartiţia guvernamentală sau, încălcînd interdicţia, trăieşte liber (adică, aproape vagabond) într-un oraş mare al ţării?, tînărul de astăzi are de ales între un oraş românesc, oricum marginal, şi un mare oraş al lumii, în măsură să-i garanteze adevărata libertate de cetăţean. Dacă - în alt plan - frenezia sexuală a tînărului de odinioară era (auto)cenzurată de teama controlului public, cea de acum nu cunoaşte oprelişti. Sexualitatea este cîmpul unei veritabile emancipări, a unui experimentalism fără frontiere şi - lucru important pentru literatură - o garanţie a noutăţii şi a autenticităţii literare. Utilizînd predilect (sau poate numai răsunător) această temă, despre literatura ultimilor ani nu se poate spune însă că ar încălca un tabu, în condiţiile în care, în societatea transparentă în care trăim, sexul a încetat de mult să mai fie tabuizat. Fanteziile sexuale (adică lepădarea de reguli, interdicţii, ritual etc.) sînt proclamate, arătate şi cultivate pretutindeni. Nu cred să mai existe astăzi la noi vreo publicaţie din care, pe lîngă reclamele de gen, să lipsească pagina sexologului eliberator. În aceste condiţii, folosind tema, scriitorul nu se mai confruntă cu un tabu, ci mai degrabă cu un clişeu, el nu se află în situaţia de a şoca cititorul, ci în aceea (oarecum mai ingrată) de a-l plictisi. Privind lucrurile de pe un alt versant, se poate observa că literatura este ea însăşi obiectul dacă nu al unui tabu, atunci sigur al unei prejudecăţi foarte puternice. Pentru foarte mulţi cititori, ceea ce se permite străzii, presei, televiziunii şi chiar altor arte, nu se îngăduie literaturii. Părintele nu se teme de filmele explicit sexuale (uneori mai mult de atît) difuzate bogat la televizor şi depozitate (cu orgoliul emancipării) în videoteca personală, dar intră în panică în faţa nocivităţii literaturii care, întrebuinţînd tema, poate compromite educaţia copilului. Posturi de televiziune şi ziare care practică, cu multă sîrguinţă şi cu foarte bune rezultate, propaganda sexuală, îmbracă armura cînd e în joc pagina literară care ar putea corupe moravurile tineretului studios. Aş spune că în această distanţă (făţarnică, dacă n-ar fi schizoidă) se poate citi (pe lîngă un indirect omagiu naiv, pe lîngă, poate, căutarea obscură a unor repere morale) întreagă prejudecata potrivit căreia literatura este o reprezentare comunitară înaltă, în care se cade să apară doar teme şi cuvinte alese. Într-o lume însă ce exultă în jurul pîntecului, nu i se poate cere literaturii - expresie a zilei sale, chiar dacă într-o formă cu şanse de a deveni durabilă - cucernicie sau, nicidecum, catehizare. Sigur (e acesta un loc comun al reflecţiei despre literatură), pentru scriitor nu există tabu-uri. Însă, singură încălcarea acestora (cu cît mai programatică, cu atît mai ineficientă) nu dă nici libertatea, nici adîncimea, nici calitatea artistică a operei literare. Încălcarea unei interdicţii în literatură este consecinţa unei libertăţi tensionate, exercitate de scriitor în primul rînd asupra lui însuşi. Au apărut, în anii din urmă, în literatura română, cărţi care au atins adîncimi ameţitoare în explorarea fiinţei umane, ele fiind lipsite de acea provocare epidermică stîrnită cînd sînt în cauză doar tabuizările sexualităţii. Orbitor de Mircea Cărtărescu şi Portretul lui M. de Matei Călinescu sînt doar două dintre ele. De fapt, problema interdicţiei în şi prin literatură, pusă acum la noi cu energii neîncepute, este veche de cînd lumea, mai veche decît acest ultim secol care, în exasperările şi revoltele sale (de pe poziţii şi cu motivaţii atît de diferite), a practicat o ostentaţie a detabuizării. Atunci cînd Freud, unul din marii eliberatori ai veacului trecut (atît de fascinant şi de influent printre creatori), descoperă că scriitorul reuşeşte să comunice şi chiar să facă plăcute fantasme considerate altfel respingătoare, el nu face decît să-l rescrie pe Aristotel, care ştia că "lucruri, pe care în natură nu le putem privi fără scîrbă", în artă "ne umplu de desfătare", stîrnind în noi mila şi spaima şi curăţindu-ne de patimi. Riscînd o comparaţie simplificatoare, aş spune că, dacă în vechime literatura îşi cobora cititorul (ascultătorul) într-o prăpastie, şi se îngrijea, tot ea, să-l aducă la suprafaţă, literatura ultimului veac a produs cititorului satisfacţie mai ales în cădere, prin grozăvia corpului (fie el sufletesc) alunecînd, izbit, în adînc. Interesant (dacă nu şi simptomatic) mi se pare faptul că un prozator de forţa (şi influenţa) lui Philip Roth resuscită, în ultimele sale romane, tocmai filonul tragic, încercînd să-şi reînveţe cititorul cu mila şi compasiunea. Pentru că puterea literaturii nu stă numai în capacitatea de a îndepărta interdicţii şi tabu-uri, ci şi în aceea de a ocroti fragila vedere umană; literatura îl poate ţine pe om cu ochi larg deschişi în faţa grozăviei sale, tocmai pentru că este capabilă să dezvăluie ţesînd, totodată, un văl protector. Ajuns (cu sau fără voie) vînător de tabu-uri, scriitorul este, nu mai puţin, un tăinuitor de secrete, un creator de enigme şi un ţesător de ambiguitate.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.