La școală pe divan

Ioana HANCHEVICI
Publicat în Dilema Veche nr. 875 din 14 - 20 ianuarie 2021
La școală pe divan jpeg

Alice m-a fascinat de cînd eram mică. Am întîlnit-o prima dată la mine în cameră. Eu pe pat, ea pe vinil. Ea dorindu-și o carte cu imagini, eu o poveste înainte de culcare. Ea, o fetiță curioasă care își chestionează existența și autenticitatea în timpul unui șir lung de schimbări, eu neștiind ce mă așteaptă. Toposul Țării Minunilor, total diferit de cel al poveștilor cu care eram obișnuită, a avut întotdeauna acel je ne sais quoi care m-a fascinat pînă în ziua de azi. Cu timpul mi-am dat seama că și țara mea e o țară a minunilor mereu în schimbare. Ce nu mi-a trecut prin cap, pînă la pandemie, e că schimbările pot ieși din anonimat și că, la un loc, coagulate, devin ele însele un personaj cu nume și voce proprie. Schimbarea e polivalentă. Scrie și narează făcînd din noi actanții propriului ei scenariu. Ba mai mult, e autonomă. Are ritmul și paradigma ei, iar semantica i se coalizează doar cu cea a adaptării, care este evoluționistă per se.

Cînd am intrat în învățămînt încă visam să fac cronică de carte. În schimb, providența mi-a dejucat planurile. Ieșită de pe băncile facultății, cu o practică pedagogică precară, am învățat abc-ul predării din mers. Să fii profesor de limbi străine într-un sistem a cărui resuscitare se face prin actul didactic de la fiecare oră, și nu prin directive și birocrație, înseamnă să ai o moiră norocoasă. Multe ar fi tarele sistemului educațional, dar cred că, pentru cei care au ales să continue să fie profesori sau învățători, emfaza pică pe ceea ce nu e prevăzut în nici un curriculum, în nici un plan salarial, ci pe poveștile din spatele fiecărei lecții și pe bucuria de a dărui. Dacă nu ar fi fost pandemia, aș fi adăugat și viața la panoplia de motive care îmi reamintesc zilnic de ce merg la școală. Radiografia unei zile normale de școală era un colaj de materiale pe care nu știai cum să le stivuiești mai bine pentru a nu le pierde pe drum, răspunsuri și priviri de toate felurile, ședințe, consilieri, rîsete, certuri și împăcări. Între ele aveai cîte o pauză de zece minute în care îți recompuneai mina și găseai putere să te revigorezi pentru a trece de la eseul de opinie la cupletul What is this? This is a al claselor primare. Ne doream să facem orele și mai interactive. Aveam nevoie de tehnologie și aparatură. Le avem. Organigrama sălilor de clasă s-a schimbat complet, un lucru lăudabil care poate nu trebuia să aștepte atît de mult pentru a fi realizabil. Schimbarea s-a produs. E ca și cum am fi cerut și ni s-a dat. Dar celelalte? Pulsul? Visceralitatea reacției ce o simți doar fiind în aceeași încăpere, respirînd același aer? Și acum mă întreb dacă nu cumva s-a făcut un troc între tehnologie și emoție. Învățămîntul online are de toate, dar e ca o sinestezie fără gust și fără miros; e ca o spumă a zilelor fără Vian. Ne-am organizat în kibbutzuri și am împărțit parcă cu mai multă bucurie decît înainte. Materiale, cursuri de pregătire pentru profesori, ședințe, frustrări, ordine de ministru, rapoarte. Și, normal, dosare.

Înainte de pandemie credeam că nu putem mai mult. Lockdown-ul mi-a demonstrat contrariul. În contiunare sîntem deschiși și primitori. Sufrageria noastră este și a lor. Și viceversa. Accentul s-a mutat de pe exterior pe interior de parcă ai fi într-un roman modernist. Elevii de clasa întîi fac treasure hunt în propria casă pentru a găsi un ciorap roșu nu doar pentru că ai de predat vocabular, ci și pentru că îți place să visezi și să anticipezi momentul clasei a douăsprezecea în care vei vorbi cu unii dintre ei despre celălalt ciorap, maro, al doamnei Ramsay. Sînt energici și vor să se joace, să alerge. Dar cel mai mult caută un partener cu care să vorbească. Liceenilor le lipsește țigara socială și sărutul furat pe trepte, în drum spre ore. Îți spun că nu mai au nici o motivație, dar că apreciază și că văd efortul pe care îl faci. Răbufnesc, iar tu accepti. Altfel decît o făceai înainte.

În faza de incubație, pandemia a funcționat sub sloganul divide et impera. Echipa media-părinți juca împotriva profesorilor. Meci de liga întîi. Cu timpul, lucrurile s-au schimbat din nou. Am observat cum părinții au mai mare încredere în noi. Unii chiar verbalizează respectul pe care ni-l poartă. Am văzut că ne putem întîlni fără să ne războim, că lucrurile nu sînt nici albe, nici negre, ci că ele sînt și atît. Ce a prevalat a fost conștientizarea efortului pe care toți îl facem. Ne-am acceptat cu eleganță, asta și pentru că s-a instaurat un fel de familiaritate între noi. Familia extinsă, parte integrantă deja a actului didactic, aduce culoare orelor. Ne salutăm din ochi în timp ce ne oferim spațiul cu generozitate pe muzica mixerelor și capacelor din bucătărie. Simțim pericolul ataraxiei și, în fiecare etapă a lecției, ne gîndim ce să mai facem ca să le dăm un zvîc elevilor, să simulăm măcar vitalitatea orelor face-to-face. Ne arătăm pisicile. Le lăsăm să își manifeste curiozitatea, pășind cu grație pe taste în dorința lor de a transcende ecranul. Ne este greu, și unora, și altora. Indiferent de vîrstă sau materie.

După ore, ne întoarcem în același spațiu fizic a cărui arhitectură deja o citim cu ochii închiși. Am obosit. Ne ascultăm tăcerea, ne înțelegem și, brusc, sîntem mai buni cu noi. Mîine o luăm de la capăt.

Ioana Hanchevici este profesoară de engleză la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, Cluj-Napoca.

Foto: flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât câștigă pe zi o manichiuristă din București: „Cât faci tu într-o zi, eu fac în aproape o lună"
Sunt tot mai multe fete care încearcă să-și îmbunătățească situația financiară și încep să facă cursuri pentru a deveni manichiuriste profesioniste. Unele dintre ele au parte de noroc, ajungând să câștige mii de lei pe zi. Este și cazul Izabelei.
image
Un șef din Poliție face legea pe șosele: șoferii băuți sau drogați merg direct în arest
Şeful Poliţiei Bihor, chestorul Alin Haniş, a declarat că agenţii rutieri vor dispune reţinerea tuturor şoferilor găsiţi la volanul maşinilor, în trafic, cu alcoolemii mari sau sub influenţa substanţelor interzise.
image
Povestea legendarului apaș Geronimo, ultimul indian care s-a predat americanilor: pe urmele sale au fost trimiși 5.000 de soldați
În martie 1886, celebrul luptător apaș Geronimo s-a predat armatei americane după ce ani de zile a dus un război de gherilă cu ocupanții, care i-au ucis familia și i-au alungat de pe pământului lor străvechi.

HIstoria.ro

image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.
image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene.