Istoria unui film cult

Cristina CORCIOVESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 769 din 15-21 noiembrie 2018
Istoria unui film cult jpeg

În 1985 se împlineau trei decenii de la apariția romanului Moromeții, care l-a așezat pe Marin Preda în rînd cu marii prozatori ai satului românesc, Sadoveanu și Rebreanu. Istoria volumului intrase deja în legendă: de la cei cinci ani petrecuți în sertar, autorul considerîndu-l un roman cu viață scurtă pentru că „nu crestează sufletul“ cititorului și a avut nevoie de imboldul soției sale pentru a-l publica, la Premiul de Stat obținut în 1956 și pînă la statutul de capodoperă, care a contrazis temerile inițiale.

În 1985, cînd Preda plecase deja în eternitate pentru că „timpul n-a mai avut răbdare“, ecranizarea romanului se afla în producție, urmînd să completeze o filmografie începută în 1954 cu Desfășurarea de Victor Iliu și continua-tă cu Marele singuratic de Iulian Mihu (1976) și Imposibila iubire de Constantin Vaeni (1983). Istoria cinematografului românesc a rezervat fiecăreia dintre ele locul cuvenit. Acum, însă, miza era mult mai mare și regizorul-scenarist Stere Gulea știa acest lucru. Era un demers complicat asupra căruia Preda își afirmase cîndva opinia. În 1974, la conferința de presă cu ocazia lansării filmului Porțile albastre ale orașului, al cărui scenarist era, la întrebarea „V ați gîndit la ecranizarea Moromeților?“, el a răspuns fără echivoc: „Da, m-am gîndit și refuz categoric această ecranizare. Ați văzut Don Quijote, e o caricatură, deși e jucat de un mare actor, Nikolai Cerkasov. Filmul nu e slab, dar personajul e micșorat. Un erou de carte are un subtext al lui, mitologic, cu totul specific literaturii. De pildă, Moromete, în universul lui, este un om desculț și cînd ar apărea pe pînză, ieșind desculț din curte, ideea de sărăcie ar sări prea tare în ochi. În film multe idei ies în evidență în alt fel decît în carte și în mod nedorit“.

Stere Gulea și-a asumat riscul („Pesemne că există un orgoliu al originii țărănești comune care m-a făcut să am curajul acesta“) atunci cînd a propus scenariul la Casa de Filme 3 și cînd își imagina un Ilie Moromete cu chipul și temperamentul lui Gheorghe Dinică. Pînă la urmă, premisele s-au schimbat și „accidentele de parcurs“ nu s-au lăsat așteptate. Casa de Filme 3 s-a desființat după începerea filmărilor și producția a fost preluată de Casa de Filme 1. Gheorghe Dinică a abandonat echipa („Îl iubeam prea mult pe Ilie Moromete și mi-a fost frică să nu-l stric“), rolul lui Moromete revenindu-i lui Victor Rebengiuc, care, inițial, trebuia să-l interpreteze pe Dumitru lui Nae (Ilie Gheorghe în varianta finală). Cînd filmul era aproape gata, compozitorul Vasile Șirli a plecat în Franța și nu s-a mai întors (decît după 1989), așa că partitura compusă de el a fost înlocuită integral cu cea a Corneliei Tăutu. Verdictul Comisiei Cinematografiei, după vizionarea din iulie 1986, n-a fost deloc favorabil. Obiecția principală fomulată de Ioan Grigorescu – „Oamenii din film sînt îngălați, murdari… Este o chestiune de concepție. Nimeni nu se spală, totul e sumbru, murdar, întunecat“ – este preluată de Suzana Gîdea, care conchide: „Dau dreptate tov. Grigorescu că filmul nu ne reprezintă. Nu așa arăta realitatea satului nostru istoric“. Imaginea prea întunecată, limbajul prea slobod, țăranii prea desculți. „Străinii care nu ne cunosc ar putea să-și închipuie că sîntem un popor foarte înapoiat“ – se îngrijora Ion Brad. În timp ce Ecaterina Oproiu avea un discurs mai alambicat și mai perfid: „Filmul este foarte bine gîndit, extrem de elaborat în fiecare detaliu infinitezimal, dar după părerea mea are prea puțină emoție. Este o emoție la cald care se adresează sentimentelor și o emoție la rece care se adresează incandescenței ideilor. Nu sărăcia propriu-zisă, ci privirea acestei sărăcii, modul în care intrăm în sufletul acestor oameni. Întrebarea dacă sîntem sau nu noi provine din faptul că, voit sau nevoit, regizorul a creat între film și noi distanța acestei relative indiferențe“.

Din fericire, cu totul alta a fost reacția publicului (peste două milioane de spectatori în două decenii), a festivalurilor (șapte premii ACIN în 1987, trei la Costinești în 1988, două la Santarem în 1988 și unul la San Remo) și, mai ales, a criticii. „Film al tăcerilor, opera lui Stere Gulea se impune prin știința cu care cineastul a știut să păstreze din romanul lui Preda accentele și nuanțele ce definesc nu numai o comunitate umană, ci și obîrșiile ei sociale și istorice, psihologice și sentimentale“ (Călin Stănculescu). „Un film de o forță emoțională ieșită din comun. Regizorul-scenarist a căutat să releve nu un Preda «solar», nu o «lume scăldată în lumina eternă a zilei de vară», ci o lume învăluită în clarobscur, o lume a umbrelor misterioase, o lume filtrîndu-și marile neliniști într-o îngemănare a zilei cu noaptea, o lume străbătută – în subteran – de fior tragic și doar la suprafață de umor, un ethos cutreierat de vise“ (Eugenia Vodă). „Fără să se îndepărteze prea tare de litera romanului, regizorul a tras lozul cîştigător ce conţinea tocmai spiritul literaturii prediste. Urmărind riguros trama şi atmosfera psihologică inconfundabilă a universului ţărănesc din roman, se creează o operă independentă – filmică – de sine stătătoare, dar care cuprinde mănunchiul de semnificaţii, de dincolo de evenimenţial. Poate de aici rezidă şi marea forţă a filmului lui Stere Gulea“ (Bedros Horasangian). „Spectatorul cel mai reticent însă nu poate să nu observe – chiar de la primele imagini – acuratețea plastică a filmului, expresiva utilizare a decorurilor și calitatea interpretării; acestea trei îmi par a fi principalele reușite ale întreprinderii lui Stere Gulea – nebunească și pasionantă încercare de-a adapta la mirajul ecranului prestigiosul roman al lui Marin Preda… Mai mult: cu toate «reducțiile» operate asupra textului de către regizorul-scenarist, fresca nu rămîne mai puțin grandioasă și plastic exemplară“ (Nicolae Ulieriu). „Pînă la urmă îi vedem pe toți acești meridionali îmbătrînind încet, în două ore, ca un univers peste care se lasă amurgul. Cu Moromete în frunte pășesc spre un prag-limită al limpezimii și dispariției, și compasiunea regizorului știe să ne lase în suflet o amprentă puternică, așa cum numai Preda a știut-o face, la vremea sa…“ (Romulus Rusan). „Rareori un film trezește o atît de puternică senzație de dominantă plastică încă din primele lui cadre cum o face filmul Moromeții. El pare că preia de undeva de departe o atmosferă de dramă mocnită a unui sat cufundat în neguri, umbre și tăceri, cu orizont obturat și cer ascuns, totul învăluit într-un mister născut din amestecul de tonuri grave, întretăiate de strigăte, de foșnet de frunze. Satul, așa cum l-a văzut Andreescu, ar fi imaginea tutelară a Moromeților lui Stere Gulea“ (Mircea Alexandrescu).

La toate acestea, Stere Gulea răspunde cu modestia unui artist autentic care își cunoaște menirea: „Problema care m-a preocupat nu a fost aceea a aportului de personalitate, de originalitate, dorința de a mă «vedea». Și nu numai eu, dar și operatorul, interpretul principal și ceilalți colaboratori, am avut o singură preocupare: aceea de a ne pune în slujba cărții, încercînd să o transpunem cît mai fidel, în spiritul ei. Termenul de a «sluji» o operă literară nu ne a dat senzația de subalterni, de diminuare a eului nostru. De aceea am vrut ca filmul să fie cît mai simplu. Aproape că îmi doream ca aparatul de filmat să nu se simtă, ci doar lumea romanului cît mai vie, cît mai necontrafăcută…“ 

Cristina Corciovescu este critic de film.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.