Istoria aviaţiei române - la un pas de uitare

Amalia DASCĂLU
Publicat în Dilema Veche nr. 484 din 23-29 mai 2013
Istoria aviaţiei române   la un pas de uitare jpeg

La pas prin Muzeul Aviaţiei

Pentru cei care nu cunosc Bucureştiul, traseul pînă la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române poate fi o aventură. Am nimerit o zi lejeră la muzeu, astfel că, timp de o oră, m-am plimbat cam singură printre lucrurile care amintesc de faptul că istoria aviaţiei române este una foarte bogată. De la poartă mi se spune, totuşi, că vizitatori există în număr destul de mare, numai că mulţi dintre ei preferă să vină la sfîrşitul săptămînii.

De la fotografii originale cu Smaranda Brăescu, la documente personale ale lui Radu Manicatide şi obiecte personale ale lui Aurel Vlaicu, Henri Coandă sau Traian Vuia, muzeul are tot ce-i trebuie pentru a fi un punct de maxim interes pentru turişti şi nu numai. Sau ar trebui să aibă. Din păcate, clădirea care adăposteşte muzeul se află într-o stare de degradare extrem de vizibilă, nu puţine fiind zonele în care tencuiala a căzut inclusiv pe exponate. În acelaşi timp, scîrţîiturile şi zgomotele venite din tavan te fac să crezi că o să-ţi cadă în cap, dacă mai stai mult pe acolo.

Cele mai multe dintre exponatele din interior au explicaţii ataşate, astfel că şi necunoscătorii în ale aviaţiei pot să afle măcar o parte din istoria românilor – de altfel impresionantă – o au în acest domeniu. Probleme cu informaţia sînt în exterior, unde, în jurul clădirii, au fost amplasate mai multe tipuri de avioane şi elicoptere folosite, la un moment dat, de Aviaţia Română. Aparatele de zbor – cele mai multe dintre ele, oricum – sînt parcă aruncate printre buruieni, iar starea de degradare este evidentă. Avioane în care au urcat piloţi cu experienţă se află acum printre cărămizi şi boscheţi, la discreţia cîinilor comunitari din zonă. De asemenea, exceptînd inscripţiile originale de pe aparate, nu există alte surse de informaţii, în locurile în care acestea sînt amplasate.

Zbuciumata istorie a muzeului

Site-ul instituţiei prezintă cîteva date istorice, astfel ca vizitatorii să ştie la ce să se aştepte. Primul care a avut ideea unui asemenea muzeu a fost Nicolae Iorga, iar demersurile iniţiale au fost făcute după Primul Război Mondial, de către Liga Naţională Aeronautică. La momentul respectiv, au fost adunate într-un punct muzeistic toate materialele de război pe care armata română le capturase în timpul confruntărilor. Bazele viitorului muzeu au fost puse, după 1970, de către generalii Aurel Niculescu şi Gheorghe Zărnescu, în localităţile Boboc şi Mediaş, însă patrimoniul a fost preluat de către secţia de aviaţie a Muzeului Militar Naţional. Oficial, Muzeul Aviaţiei a fost inaugurat pe data de 2 martie 1990. Totuşi, muzeul a funcţionat mai mult de un an în corturi, în cadrul Bazei 90 Transport Aerian. Ulterior, a mai trecut pe la Aeroportul Băneasa, iar acum se află pe strada Fabrica de Glucoză, în locul fostului Aerodrom Pipera.

Istoria acestei instituţii este, însă, destul de zbuciumată, iar istoricul Dan Antoniu, cercetător în aeronautică în cadrul Academiei Române, spune că starea în care se află muzeul este cauzată de lipsa culturii aviatice şi a dorinţei autorităţilor de a face ceva în acest sens. „Hangarele în care se află acum au fost ateliere ale armatei, staţii de radio. Eu, pe răspunderea mea, am trimis camioane care au cărat avioane pentru muzeu. Au fost probleme inclusiv cu terenul, în condiţiile în care autorităţile locale au vrut să construiască locuinţe acolo. S-a luat jumătate din suprafaţă şi s-au înghesuit avioanele într-un spaţiu foarte îngust. Oricum, n-au putut să construiască nimic acolo pentru că şi-au dat seama că e metrou dedesubt. Tot aşa a apărut şi o biserică în curtea muzeului, fără legătură cu unitatea militară“ – a declarat Dan Antoniu. Istoricul afirmă că muzeul nu e nici pe departe aşa cum ar trebui să fie: „În toate locurile prin care a trecut – acesta de acum fiind al patrulea –, muzeul a fost o improvizaţie. N-are nici un flux coerent, pentru că nu au fost lăsaţi să facă, nu e spaţiu pentru extindere. Oricum, nici acum nu se vrea amenajarea muzeului pentru că ar trebui bani.“

Pionierii aviaţiei române

Autor a numeroase cărţi despre cei care au făcut istorie în aviaţia română, Dan Antoniu are şi cea mai mare colecţie de fotografii care conţin imagini unicat cu aviatori, avioane, prototipuri şi alte documente legate de aviaţie în general, nu numai cea română. Conform istoricului, aviaţia română nu înseamnă doar Aurel Vlaicu, Traian Vuia sau Henri Coandă: „Sînt mulţi români care au fost adevăraţi pionieri în aviaţie, oameni care au emis concepte, chiar dacă n-au avut posibilitatea să le pună în practică, fie din lipsa banilor, fie pentru că erau prea avansate pentru tehnologia vremii respective.“ Din punctul său de vedere, Vuia, Coandă şi Vlaicu au fost norocoşi pentru că au avut posibilitatea de a-şi pune în practică ideile şi visele. Ei nu au fost, însă, singurii români care au încercat să zboare. „Undeva în Franţa, Rodrig Goliescu a făcut un aeromodel cu fuselaj tubular, era un soi de propulsie cu reacţie, în 1909. Aparatul construit de el folosea şi «efectul Coandă», chiar înainte ca Henri Coandă să-l breveteze. Nu ştia el de asta, nu a stat să analizeze“ – afirmă istoricul.

Cercetătorul spune că descoperirile unui român – Gheorghe Botezatu – au fost folosite inclusiv la NASA, capsula Apollo neputînd să ocolească Luna înainte de punerea în practică a calculelor românului. Tot el a fost cel care a construit primul elicopter stabil. „Îl ridica la jumătate de metru, lăsa acceleraţia blocată, se dădea jos din elicopter, aparatul de zbor se dezechilibra şi se reechilibra la loc, rămînea la jumătate de metru înălţime şi apoi se urca la loc. Undeva în 1922-1925 se întîmplă asta – era primul elicopter stabil din lume. Restul nu puteau să facă punct fix.“

Visul de zbor al oamenilor a început încă din Antichitate, iar românii au, şi ei, legendele lor. „Există două documente, unul într-o biserică din Transilvania şi unul într-o biserică din Ungaria, în care se spune că Avram Iancu şi oamenii lui ar fi coborît de pe munţi cu nişte planoare, cu aripi învelite în piele, construite din lemn, boierii trezindu-se cu ei pe moşii. Mai există înscrisuri vechi care vorbesc de persoane care-şi puseseră pe biciclete aripi, şi-au dat seama că le trebuie viteză“ – spune istoricul. Nici mitul Meşterului Manole nu a fost uitat, iar despre constructorul Bisericii Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi se spune acelaşi lucru – la finalul lucrării ar fi fost lăsat pe acoperiş şi de acolo ar fi scăpat prin zbor.

Istoria aviaţiei, strînsă într-un calculator

Pasiunea pentru aviaţie e moştenire de familie, în cazul lui Dan Antoniu, tatăl său fiind un iubitor al zborului. Deşi nu s-a văzut foarte des cu el, după despărţirea părinţilor, copilul de atunci a avut un sprijin în pasiunea sa de la un unchi, care era aviator. Totuşi, Dan Antoniu nu şi-a dorit să ajungă aviator. A ales istoria zborului, colecţionarea de fotografii şi realizarea de machete de avioane. Primele fotografii le are de la unchiul său, următoarele fiind realizate chiar de el, după ce a reuşit, adolescent fiind, să-şi cumpere un aparat de fotografiat: „Am mai multe categorii de fotografii: pe cîteva le-am primit, multe le-am făcut chiar eu, iar altele au fost fotocopiate sau scoase de pe clişee originale. Nu le-am numărat niciodată, însă sînt sigur cîteva mii, cam un terra de spaţiu pe hard-disk.“ Singurele poze originale cu planoarele lui Aurel Vlaicu de la el au plecat. Are, totuşi, un mare regret. Ar fi vrut să scrie o istorie a piloţilor cu sînge albastru de la noi. A şi încercat să obţină acces la documente şi la mărturii de la Casa Regală, însă pînă acum nu a reuşit. Istoricul a mai avut şi numeroase insigne, căşti şi alte obiecte specifice aviaţiei, însă, de-a lungul timpului, le-a vîndut unor colecţionari. „Din păcate, n-am transmis copiilor mei pasiunea pentru aviaţie, aşa că n-am cui să las colecţiile. Tot ce am despre aviaţie va merge la Arhivele Statului, pentru că acolo va putea să le vadă oricine“ – a adăugat Antoniu. Chiar şi aşa, cercetătorul nu şi-a pierdut speranţa că se vor găsi soluţii, atît pentru ca tinerii de azi să cunoască istoria aviaţiei, cît şi pentru o mai bună promovare a muzeului, care adăposteşte poate cele mai importante dovezi că aviatorii români au fost deschizători de drumuri în acest domeniu.

Amalia Dascălu este jurnalistă la Digi24.

Foto: A. Dascălu, L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.