„Insule într-un arhipelag conturat tot mai vag” - interviu cu Bogdan-Alexandru STĂNESCU

Publicat în Dilema Veche nr. 906 din 19 – 25 august 2021
„Insule într un arhipelag conturat tot mai vag”   interviu cu Bogdan Alexandru STĂNESCU jpeg

Bogdan-Alexandru Stănescu (n. 1979) este scriitor, traducător și editor. Coordonează Colecția „Anansi” a Editurii Pandora M, pentru care a și tradus recent volumul Noapte credincioasă și virtuoasă al poetei americane Louise Glück, laureată anul trecut cu Nobelul literar.

Se publică foarte multă poezie românească și foarte puțină poezie în traducere. De ce anume e nevoie pentru ca un poet străin să fie tradus la noi cu o carte?

Cred că trăim în acel segment al basmului în care ni se spune că în pădurea alăturată sînt monștri, deși nu i-a văzut nimeni. Altfel nu-mi pot explica teama unui editor în fața unui avans amărît pentru o carte de poezie. Dacă tot e pierdere curată, cum se tot repetă, atunci să ne-o asumăm cu ștaif, nu? Dacă tot publici o carte de poezie autohtonă, cred că-ți permiți și un avans de cîteva sute de euro pentru a obține drepturile pentru un mare autor străin. Cît despre traducere, în cazul poeziei sînt mulți traducători buni care lasă de la ei, numai să vadă cartea pe piață.

Serios, cred că afacerea cărții, inclusiv a celei de literatură, s-a schimbat atît de mult în ultimii ani, încît poezia trăiește deja de mulți ani, fără s-o știm, într-un univers paralel. Cîteodată mai trimite încoace semne, zdrăngăne lanțuri și flutură draperiile, însă nu mai impresionează pe nimeni ca obiect comercial. Abia un Pulitzer, un Nobel mai agită apele, însă o fac superficial, trăgînd strigoiul respectiv în zona unui vag consumerism, ca să-l înțeleagă și editorul de școală nouă. Nu știu ce-i trebuie unui poet străin ca să fie tradus. Sincer. Nu știu. Poate o nebunie a unui director editorial, poate o nebunie a unui traducător care să insiste într-atît încît să fie băgat în seamă. Poate. Sau curajul cuiva care să intre în pădurea aia, apoi să se întoarcă și să ne spună că nu e nici un monstru pe acolo. Ne aflăm de 30 de ani în zona recuperărilor esențiale, dar n-am reușit nici măcar cît se făcea înainte de 1989: nu doar că nu am recuperat în această zonă, ci mai curînd ne-am îndepărtat de contemporaneitate. S-a recuperat T.S. Eliot, se recuperează Pound, i-am recuperat pe Celan, Pessoa și alți cîțiva, însă acestea sînt insule dintr-un arhipelag ale cărui contururi devin din ce în ce mai vagi. Pe de altă parte, scriem o poezie foarte bună, care se hrănește dintr-un sistem ce pare să se autogenereze: de multe ori am senzația că toată revolta și cinismul „bun” necesare literaturii adevărate s-au refugiat la noi în poezie.

Reviste precum Poesis Internațional și Zona Nouă publică poezie străină. Dar mai poate acest lucru influența poezia tinerilor (ca pe vremuri) în condițiile în care acum poezia lumii e disponibilă oricui în original? Ce rol mai are traducerea poeziei?

Traducerea e un act de mediere între două culturi, poate că n-ar trebui s-o judecăm exclusiv utilitarist. Traducerea trebuie să existe, e ca o ușă care trebuie deschisă pentru ca atmosfera din cele două camere să se echilibreze. Chiar dacă în bulele noastre toată lumea pare cultă și cosmopolită, marea majoritate a publicului nu poate accesa integral un poem dificil original. Ca să nu mai vorbesc de alte limbi. O cultură care nu poate să umple un corp de bibliotecă cu marile cărți de poezie a lumii nu cred că poate produce ea însăși ceva „sănătos”. Trebuie să ieșim un pic din superbia asta care ne face să spunem că sîntem poporul cărții și să privim cu maximă luciditate decalajul dintre noi și cultura anglo-saxonă, de exemplu. Dacă tinerii poeți (prin „tineri” îi înțeleg și pe cei din generația mea și a ta) privesc cu interes nedisimulat spre America și Marea Britanie, iar publicul ajunge cu privirea cel mult la Nichita Stănescu (unul edulcorat și sentimentalizat cu pompa de școală), atunci e evident că avem o problemă. Un organism macrocefal, cu piciorușe de miriapod (multe, dar mici).

Consideri că există o distanță crescîndă a receptării dintre tinerii poeți si cititorii de poezie? Ce anume o provoacă/întreține?

Da, așa consider. Dat fiind că poezia este obiectul de cult al unei secte, e normal ca membrii respectivei secte să fie versați în misterele religiei lor. Din păcate, distanța dintre realitatea acelor mistere și ceea ce crede publicul larg este enormă: vorbim aici de un secol și jumătate de decalaj, în condițiile în care școala insistă pe bibliografii care mă adormeau pe mine acum 20 de ani. Și nu se reduce doar la poezie decalajul acesta: copiii mei au primit pe lista de lectură pentru vacanță Mircea Sântimbreanu și Vasile Alecsandri. Acum, să mă ierte zeul bibliografiilor, dar le-am dat eu unele alternative. Cîți părinți pot face asta, însă? Vina este împărțită între școală și mulți alți factori care, cumulați, ne mențin într-o stază morbidă.

Ai tradus Edward Hirsch (Focul viu, Editura Polirom, 2017) și, recent, Louise Glück. Care e relația dintre tine ca poet și tine ca traducător? După ce criterii alegi ce poet traduci?

Îmi place să traduc, e o activitate care-mi ține mintea trează și mă ține pe mine ocupat atunci cînd nu scriu. Altfel aș lua-o razna. E, cumva, o ocupație de Purgatoriu. Poet nu mă mai consider, poate cel mult un om care scrie poezie ocazional, cînd simte nevoia. Dar recunosc că traducerea stimulează glanda poetică. Adeseori mi se întîmplă să încerc o „replică” sau o polemică cu cel/cea pe care-i traduc.

Cele două traduceri de poezie pe care le-am făcut pînă acum au avut cauze conjuncturale (o vizită a poetului în România și Premiul Nobel pentru Literatură de anul trecut), dar asta contează mult mai puțin. Din nefericire, nu criteriile personale primează în selecția poeților traduși, dat fiind că ontogeneza repetă filogeneza.

Dacă s-ar alinia planetele, ce alți poeți ai traduce?

W.S. Merwin, Frederick Seidel, W.H. Auden, Philip Larkin, Robert Lowell.

a consemnat Marius CHIVU

Foto: Camelia Toma, Muzeul Poezie(i), Iași

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.