Institutoarea

Mircea Horia SIMIONESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 742 din 10-16 mai 2018
Institutoarea jpeg

Bunicii din partea mamei, Venera, îi spuneam din adîncă, ineptă copilărie, Mamama, numele şi prestanţa înălţînd-o, în familie şi în oraş, la gradul neconcurat de mamă-mareşal. Desimea de mătuşi, străbunici, matroane şi văduve octogenare călcîndu-ne pragul Poştei, unde Tatata, vrednic diriginte, le săruta cu solemnitate mîna, se înfăţişa, comparativ, ca sărmană pedestrime. Anii mulţi de contemporaneitate cu dînsa, dovezile de veneraţie a peste o duzină din promoţiile şcolii unde a fost institutoare, tabloul ascensiunii ei de la protejata Anei Maiorescu şi a Dumnealui, Magistrul, naşi de căsătorie, pînă la triumful continuu sărbătorit în oraş pentru aducerea pe lume a nu mai puţin de 14 prunci (pierderile le trecem cu vederea), i-au sporit autoritatea în ochii mei dincolo de gradul dintru început acceptat, respectat. Cu fiecare an al trecerii mele din copilărie către majorat, respectul eminenţei (lunecos, totuşi, şi intermitent) s a transformat în dragoste. Mamama prezida discret nesfîrşitele partide de joacă ale nepoţilor şi companionilor droaie din imensa grădină de pe strada Fructelor, ea se interesa de îndatoririle proştilor ei doi nepoţi la şcoală, la străjerie, tot ea îşi găsea timp să-i adune pe înserat la temele pentru acasă, ţintuindu-i locului înaintea maculatoarelor şi infernalelor cruciuliţe din capul problemelor de matematică propuse rezolvării. Bunica era dispusă să dea meditaţii la matematică şi la fizică şi unui regiment.

Cumplită tortură: să-ţi domoleşti sîngele jocului, jocurilor, înţepenit trei-patru ore într-un scaun, să nu participi (desigur, tembelism de copil şi adolescent) mai deloc la alinierile şi îngrămădirile de cifre ale unei discipline inapte să povestească măcar un capăt de fabulă, să mîzgălească în aerul curat al hîrtiei un chip, un leagăn, o barcă, traseul (cu puncte-puncte) al mingii şutate cu efect pe poartă, asta însemna ieşirea dezgustată din lume. Ieşirea se producea neîntîrziat, simţeam în toată fiinţa moleşeala despărţirii, plecarea dulce printre trestiile, nuferii, ochiurile albastre ale adiţiunilor, ecuaţiilor, celor mai mici multipli comuni, zalelor încleştate lanţ ale stocurilor de 3,14 şi, odată plecat, numai în auz, ca un cîntec suav, ca un descîntec, murmurul gurii bunei Mamama măcinînd enunţuri, formule, ocale de cifre, ieroglife. Vorbea, socotind, cu nespusă graţie.

Acum, la distanţă de şapte decenii de primele abandonuri de acest fel datorate bunicii Mamama, acum cînd mă preocupă şi nu mă lasă să dorm (şi să mor) chestiunea evaluării proporţiilor între idee şi expresia ce pretinde că o precedă, cînd, în fine, îmi par abandonul (ca şi eroarea) surse ale hazardului fertil în spaţiul Poeziei, experienţa şirului de căderi în somn „matematic“, în absenţa golită de sens şi ţintă a zecilor de ore de meditaţie îmi apare, egotistului care mă bănuiesc, cea mai importantă realizare a Mareşalei care a crescut şapte copii şi i a făcut oameni, a format sute de fetiţe şi le-a fost, mulţi ani după ce s-au aşezat – unele cucoane – pe la casele şi rosturile lor, o mamă.

N-am cunoscut o femeie mai dăruită ştiinţelor. Spiritul profesorilor ei (al Maiorescului), dar şi al lui Spiru Haret, Petru Poni, Simion Mehedinţi, o locuia vădit, avea (dar cînd mai avea, Doamne?) timp şi dispoziţie pentru lecturi întinse, deşi deconcertant de răzleţe, avea dispoziţie şi răgaz, dar şi sistem, atît cît sistemul izbutea să-i trimită pe Bouvard şi Pécuchet la ultimele adevăruri ale vieţii.

Respectuoasă cu somnul meu de neîntors, Mamama închidea maculatoarele cu problemele lustruite lună, tocmai bune de transcris în grabă de dimineaţă, curînd o auzeam cum sforăia. (Mă întreb acum: oare de ce, ca să mă ţină treaz la meditaţie, de ce nu sforăia printre acei barbari de 3,14 şi arborescenţi algoritmi?). Semn că, în miez de noapte, pentru draga cercetătoare începea o nouă zi. Pentru că…

În întuneric, revenindu-mi în simţiri pe canapeaua de mult preferată, simţeam cum bunica face eforturi să-şi alunge somnul şi cum, izbutind întrucîtva, răscoleşte aşternutul, maldărul de cuverturi, genţi, manuale şi rechizite, apoi, pe arii tot mai largi, cum răstoarnă măsuţa veiozei, un scaun, braţul lemnelor de foc de lîngă sobă, etajera cutiilor cu aţe, foarfeci, lîneturi şi sute de fleacuri. Se producea un asemenea răscol, camera trebuia luminată, că inima mi se cîrcea la temerea de un incendiu (veioza zăcea pe mătasea unui fular), sau că bunicii i se făcuse rău de atîtea exerciţii nereuşite. (Doar e ştiut că majoritatea calculelor cu puzderie de semne şi cifre grele, consistente, interogative ultimativ, se încheie cu un straniu, lamentabil fîs, însemnat pe foaie cu un balonat, egal zero.)

– Ce s-a întîmplat, Mamama? Ai nevoie de ceva?

– Dormi acolo, vezi-ţi de bine! Nu s-a întîmplat nimic.

– Dar văd că ţii să răstorni toată casa. Hai, că nu mai dorm.

– Mă arde la lingurică, concedea bunica Venera să-şi mărturisească neliniştea, insomnia, buimăceala din nou. Şi, explicîndu-ne, în timp ce desfăcea foileta, cocoloşea şi respingea scîrbită, pe rînd şi angro, Dicţionarul lui Diaconovici, Petit Larousse-ul, Enciclopedia Minerva, fiinţa ei puţin gîrbovită, dar încă robustă, profilul ei, aş spune, magnific, proiectat pe peretele Planiglobului într-un cui, părea să reproducă o gravură din Faust, în peniţă şi estompă.

– Caut şi nu ştiu unde să găsesc, cît de lată – în kilometri – este Dunărea la Cazane. Eu nu ştiu cine ar putea avea în Tîrgovişte marea Enciclopedie Britanică… Neîndoios, acolo… Poate ştie unul dintre colegii tăi…

Alte multe probleme de acelaşi soi, producătoare de insomnii, le-am moştenit cu îmbelşugare. Am pentru ce să fiu, pe viaţă, recunoscător Institutoarei. 

(din volumul Cartea cu bunici, Editura Humanitas, 2007)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.