Cerul nu poate fi decît o temă inepuizabilă. Un Dosar despre cer, desigur, nu poate acoperi mai nimic din infinitele ramificații și conotații ale subiectului.

Dar, în același timp, tentația de a te apropia de o asemenea temă e uriașă. Pornind, măcar, de la ipostazele cerului pe care-l privim zilnic, în orașul nostru, trecînd pe sub el. Oricît de nepăsători și de adînciți în micimea noastră cotidiană am fi, nu putem să nu observăm un răsărit emoționant, un apus palpitant, cîțiva nori dantelați care‑și schimbă formele, rozuri, albastruri, indigouri, galbenuri și portocaliuri care se tot contopesc unele cu altele în diverse proporții, bleul vaporos sau chiar cenușiul apăsător. Nu putem să nu le observăm și, de multe ori, pradă dependențelor epocii noastre, să nu le fotografiem, cu telefonul, și să le împărtășim altora, pe rețelele de socializare.

Cred că nu e rău nici așa. Dacă nu mai sîntem capabili (cei mai mulți dintre noi) să-l imortalizăm ieșind cu șevaletul în natură și pictîndu‑l ore sau chiar zile întregi, ori compunînd ode despre el, măcar vederea lui ne pune pe gînduri. Ne face să ne gîndim la locul nostru în lume, să avem o perspectivă mai aproape de adevăr asupra rolului nostru în ea și a dramatismului și relevanței propriilor acțiuni.

Ziua ne uităm la el și ghicim cum va fi vremea. Noaptea privim stelele și gîndul ne duce la Univers, la cum a ajuns acesta să fie așa cum este și, invariabil, la divinitate și la rolul acesteia. Cînd privim la cerul înstelat visăm, filozofăm și ne punem tot soiul de probleme, care mai de care mai fără răspuns sau cu răspunsuri ambigue.

Dar poate că tocmai în asta stă frumusețea lor și frumusețea contactului nostru cu cerul: ne face să aspirăm și către altceva, să ne depășim îngusta condiție strict omenească orizontală și să îndrăznim, măcar un pic, și pe verticală.

Cerul, de fapt, nu există, spune astronomul cu care am stat de vorbă pentru Dosar. Cînd spunem că ne uităm la cer, ne uităm la Univers. Despre care oamenii de știință au emis teorii și ipoteze, unele chiar dovedite. Dincolo de care visăm la călătorii spațiale și la întîlniri cu alte civilizații. Apoi vin teologii, care interpretează cerul în felul lor. Astrologii, care încearcă să ne citească destine în stele. Filozofii, care vor să găsească sensuri în întunecimile și strălucirile lui. Poeții, care-l cîntă, și pictorii, care-l zugrăvesc. Cîte puțin despre toate acestea, în Dosarul de față.

Ilustraţie de Ion BARBU